Unghia incarnata

Unghia incarnata, afectiune aparent banala dar care produce neplaceri majore, este o boala specifica degetului mare de la picior (numit haluce).

Intrarea unghiei in tesuturile din jur se numeste unghie incarnata si se manifesta prin durere, inflamatie, edem, roseata, secretii purulente si miros neplacut.

Cunoscută în termeni medicali sub denumirea de onicocriptoză, unghia încarnată este o unghie lovită sau tăiată incorect. Colțurile sale  cresc lateral, intrând în piele și provocând o inflamație cu risc de infecție.

Rolul unghiei, formată din straturi dense de cheratină, este acela de a proteja vârful degetelor și a preveni accidentarea acestora. Dacă nu este îngrijită corect poate crea disconfort, mai ales în timpul mersului și în cazuri extreme, infecții microbiene. Atunci când colțurile unghiei nu sunt tăiate drept. aceasta, în lipsă de spațiu, intră în carne și crește acolo. Persoanele care suferă de diabet sau de o altă afecțiune care provoacă o circulație sanguină slabă a membrelor inferioare, prezintă un risc mai mare de dezvoltare a acestei afecțiuni.

Primul semnal că unghia ta este pe cale să-ți creeze neplăceri constă în umflarea și întărirea pielii din jurul unghiei. Apoi se instalează durerea, pe ambele părți ale unghiei, mai ales când se pune presiune pe ea. Dacă ești vigilent, poți să ții situația sub control. La cel mai mic semn de disconfort, poți să îndepărtezi țesutul în exces sau să tai corect colțul unghiei, dacă lungimea acesteia permite acest lucru. Unghiile încarnate își fac simțită prezența în cazuri avansate și prin apariția unei ciuperci, a unei deformări a degetului sau prin schimbarea culorii unghiei

Cauzele incarnarii unghiei

Se datoreaza unui conflict dintre unghie (tesut cornos, dur) si tesuturile moi din jur, care reactioneaza la traumatisme mici si repetate. Poate fi insotita de aparitia unei ciuperci (onicomicoza), manifestata prin deformari si schimbarea culorii la suprafata unghiei.

Cauzele incarnarii unghiei pot fi multiple: cel mai frecvent pedichiura incorecta, predispozitie genetica, sarcina, incaltaminte neadecvata, modificari osoase artrozice, etc.

  • Cea mai frecventă cauză pentru o unghie încarnată este tăierea incorectă a unghiilor de la picioare. Dacă acestea sunt tăiate prea adânc și în formă rotundă, colțurile nu mai pot să oprească țesutul din jurul lor să crească peste unghii, rezultând într-o unghie crescută în carne.
  • Altă cauză este încălțămintea inadecvată care înghesuie degetele și nu lasă pielea să respire, fiind un mediu prielnic pentru dezvoltarea bacteriilor și infecțiilor.
  • Transpirația, mai ales în exces, la care sunt predispuși adolescenții și sportivii, poate provoca infecții periunghiale, care la rândul lor pot favoriza apariția unghiei încarnate.
  • Te poți confrunta cu unghii încarnate și din cauza moștenirii genetice, ca în cazul unei malformații locale.
  • În urma unei pedichiuri neprofesioniste sau a unei igiene deficitare.

Cel mai bun tratament pentru unghia incarnata este cel preventiv, adica taierea corecta a unghiilor (pedichiura corecta) si purtarea de incaltaminte adecvata .

         Tratamentul chirurgical care modeleaza partile moi din jurul unghiei si foarte rar unghia, pentru a evita conflictul intre ele.; modelarea se face diferentiat in functie de aspectul si starea unghiei si a pielii. Operatia trebuie facuta de un chirurg cu experienta in domeniu, deoarece reinterventia ulterioara este mai dificila.

Tratamentul unghiei încarnate

În primă fază, poate fi aplicat un tratament precoce cu comprese calde sau tamponarea zonei cu rivanol sau alte soluții dezinfectante.

O altă schemă de tratament constă în prescrierea de antibiotice antistafilococice în combinație cu drenarea puroiului.

    Intervenția chirurgicală. Medicul specialist, în urma unei anestezii locale, va înlătura țesutul suplimentar din jurul și de sub unghie, dar și fâșia de 1-3 mm din unghie care a crescut în carne, tratând zona pentru a nu exista recidive.

Cea mai bună cale de acțiune este însă prevenția. Pentru a nu fii în situația de a avea o unghie încarnată trebuie să-ți tai unghiile de la picioare corect, fără risc de infecție sau rănire. La fel de important este să folosești încălțămintea adecvată pentru forma piciorului tău, una care nu-ți provoacă dureri și care nu este în nici un moment inconfortabilă.

Unghia, ca parte a corpului, poate fi ușor ignorată și considerată neimportantă. Însă, dacă este accidentată poate provoca dureri intense și poate scădea calitatea vieții. O unghie încarnată netratată la timp poate duce la o infecție a osului, ulcerații, răni deschise și pierderea fluxului de sânge în zona traumatizată.

Tussodep sirop, 150 ml

Tussodep sirop, combinatie de fitoextracte standardizate si nutraceutice, este eficient in afectiuni ale cailor respiratorii superioare si inferioare, calmand tusea iritativa si productiva.
-Are efect de bariera protejand mucoasa impotriva agentilor externi iritanti
-Calmeaza tusea productiva cu efect emolient, expectorant si fluidifiant al secretiilor bronsice.
-Contribuie la apararea organismului impotriva bacteriilor, virusurilor si radicalilor liberi.

Suplimentul alimentar Tussodep sirop mentine sanatatea cailor respiratorii, calmeaza iritatia gatului, tusea uscata sau productiva.Elimina secretiile bronsice, apara organismul impotriva bacteriilor, virusurilor si radicalilor liberi. De asemenea, hidrateaza mucoasa, are actiune antiinflamatoare, antivirala, imunomodelatoare.

 

Beneficiile siropului Tussodep:
•    Actiune spasmolitica
•    Actiune antitusiva
•    Protejeaza mucoasa impotriva agentilor exteni iritanti
•    Are efect emolient si expectorant
•    Fluidifant al secretiilor bronsice.

Ingrediente: 
Gheara pisicii (Uncaria tomentosa), propolis, nalba mare (Althaea officinalis)/(4:1), lichen de piatra (Cetraria islandica)/(4:1), cimbru de cultura (Thymus vulgaris)/(4:1), castan (Castanea vesca)(1:200), echinacea (Echinacea angustifolia)/(1:1) roua cerului (Droserrotundifolia)/(1:1), troscot japonez (Polygonum cuspidatum), portocala dulce (Citrus sinensis)

Administrare

Copii 6 luni-1 an: 2,5 ml dizolvati in apa de doua ori pe zi, la nevoie, la o ora distanta de mese
Copii 1-3 ani: 5 ml dizolvati in apa de doua ori pe zi, la o ora distanta de mese
Copii 3-6 ani: 7,5 ml dizolvati in apa de doua ori pe zi, la o ora distanta de mese
Copii 6-12 ani: 10 ml, dizolvati in apa de doua ori pe zi, la o ora distanta de mese
Adulti: 20 ml de doua ori pe zi, la o ora distanta de mese

Virodep picaturi orale, 30 ml

Virodep picaturi orale este un complex unic de fitoextracte standardizate si nutraceutice, fiind indicat in profilaxia si terapia infectiilor respiratorii de origine virala sau bacteriana, asociat cu antibiotice si simptomatice si in consolidarea sistemului imunitar.
Scurteaza durata infectiilor respiratorii
-Reduce numarul si severitatea infectiilor respiratorii
-Previne complicatiile bacteriene
-Sustine sistemul imunitar in perioada de vulnerabilitate imunologica
-Fara zahar si gluten

Copii 1-3 ani: 1 picatura/kg de doua ori pe zi, inainte de masa
Copii 3-6 ani: 10 picaturi de trei ori pe zi, inainte de masa
Copii 6 ani+: 15 picaturi de trei ori pe zi, inainte de masa
Adulti: 25 picaturi de trei ori pe zi, inainte de mesele principale, ca atare sau dizolvate in putina apa


Ingrediente
Propolis, maces (Rosa canina)/(7-9:1), echinacea (Echinacea angustifolia)/(8-10:1), mustar salbatic (Sisymbrium officinale)/(4:1), grindelia (Grindelia robusta)/(4:1), cimbru de cultura (Thymus vulgaris)/(4:1), eucalipt (Eucalyptus globulus)/(4:1)



Ingrediente active:
Extract hidroglicerinat din propolis, extract uscat din maces, vitamina C, extract uscat 
de echinacea, extract uscat de mustar salbatic, extract uscat de grindelia, extract uscat de cimbru de padure, extract uscat de eucalipt.

Administrare

Sugari 6 luni-1 an: 1 picatura/kg o data pe zi, inainte de masa

OSCILLOCOCCINUM, granule homeopate

Adulţi şi copii:

Doza trebuie ajustată în funcţie de stadiul bolii:

tratament preventiv: un flacon unidoză pe săptămână în timpul perioadei de expunere gripală.

în timpul perioadei de incubatie şi la debutul bolii: un flacon unidoză imediat ce apar primele simptome. Se repetă administrarea de 2 sau 3 ori la interval de 6 ore. 

perioada de stare a bolii: un flacon unidoză de 2 ori pe zi (preferabil dimineaţa şi seara) timp de 1 până la 3 zile.  

Se lasă să se dizolve sub limbă întregul conţinut al flaconului unidoză.

Compozitie 
Stari gripale. Oscillococcinum este un medicament homeopatic. Doza intraga de aproximativ 1g. Flacon de 6 tuburi-doza. 

Indicatii 
Tratament preventiv: se ia o doza pe saptamana in perioada de expunere gripala. Stare gripala incipienta: se ia o doza cat mai devreme posibil eventual repetati tratamentul de 2 sau 3 ori din 6 in 6 ore. Stare gripala declarata: se ia cate o doza dimineata si seara timp de 1 pana la 3 zile. Daca simptomele persista si dupa 3 zile, consultati medicul. 

Doze si mod de administrare 
Se tine sub limba pana la topire continutul unui tub-doza. Pentru sugari se lasa continutul unui tub-doza sa se topeasca in putina apa si se administreaza cu lingurita sau biberonul. Se ia Oscillococcinum cu un sfert de ora inaintea mesei sau la ora dupa aceasta. Oscillococcinum va fi cu atat mai eficace cu cat este luat mai devreme, odata cu primele simptome de stare gripala, actionand astfel mai rapid. Posologia variaza in functie de momentul la care se intervine in evolutia bolii.

Copii sub 6 ani:

Conţinutul tubului unidoză se dizolvă într-un pahar cu apă şi se administrează cu linguriţa sau biberonul.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, OSCILLOCOCCINUM granule homeopate poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează OSCILLOCOCCINUM granule homeopate

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi OSCILLOCOCCINUM granule homeopate după data de expirare înscrisă pe ambalaj. 


Diareea acută infecţioasă

Diareea presupune materii fecale frecvente (cel putin de 3 ori pe zi) de consistenta moale sau apoase. Fecalele sunt reziduuri care urmeaza a fi eliminate din organism, obtinute in urma digestiei si absorbtiei nutrimentelor si fluidelor din alimente. Absorbtia necorespunzatoare a fluidelor sau secretia in exces a acestora de catre sistemul digestiv duce la aparitia scaunelor moi, apoase (contin apa, saruri, minerale si cantaresc mai mult decat scaunele obisnuite, normale)

Cauzele :

– infectii virale – virusuri cu tropism digestiv, cum ar fi : Rotavirus, Adenovirus, Cocksakie virus, virusul Norwalk, Astrovirusuri etc.;

– infectii bacteriene – Salmonella, Shigella, Yersinia, Escherichia Coli;

– Giardia lambli ;

– parazitoze intestinale – helminti;

– alte infectii virale – hepatite virale.

Aceste infectii au o frecventa mai mare in colectivitati, deoarece sunt foarte contagioase si se transmit usor, in special prin maini murdare, alimente sau apa contaminate. Simptomele includ:

  • inapetenta,
  • varsaturi,
  • febra,
  • dureri abdominale,
  • flatulenta in primele 2-3 zile si diaree cu scaune frecvente moi sau apoase care pot contine elemente patologice ca mucus, sange sau puroi.
  • crampe abdominale in portiunea cuprinsa intre piept si solduri
  • ameteala
  • nevoie imperioasa de a merge la baie
  • sange in materiile fecale
  • greata
  • deshidratare

In general, diareea virala este limitata la o perioada de 5-7 zile, uneori mai mult, pana la 10-14 zile, in cazul infectiilor cu enterovirusuri.

Semnele deshidratarii la adulti:

  • sete
  • cantitate redusa de urina
  • modificarea culorii urinei
  • piele uscata
  • oboseala
  • ameteala

Semnele deshidratarii la copii:

  • gura si limba uscate
  • planset fara lacrimi
  • pampersul se pastreaza uscat pentru mai mult de 3 ore
  • febra mare
  • iritabilitate
  • ochi patrunsi in orbite

Diagnostic

Se stabileste pe baza anamnezei si a examenului clinic. Daca pacientul a consumat alimente suspecte, a baut apa din surse neautorizate, a intrat in contact cu alte persoane cu diaree sau a calatorit recent este foarte probabil ca etiologia bolii sa fie infectioasa. Din analizele de laborator ale materiilor fecale se poate stabili agentul cauzal.

Examinarea pacientului poate evidentia semnele deshidratarii: scaderea tensiunii arteriale, uscarea pielii si a mucoaselor, culoarea inchisa a urinei.

Tratament

In multe cazuri singurul tratament recomandat si suficient este acoperirea pierderilor lichidiene ce au dus la deshidratare.
In alte cazuri preparatele antidiareice pot stopa diareea dar acestea nu sunt recomandate in cazurile in care etiologia acestora este infectioasa. Prin acest tip de medicatie vom stoca chiar eliminarea germenului respectiv din intestin intrand astfel intr-un cerc vicios.

Cea mai importanta masura este rehidratarea. Se va incepe cu apa/ ceai de menta neindulcit, administrate in cantitati mici, cat mai des. In farmacii se gasesc solutii gata preparate (ORS) ce contin apa si electroliti, mult mai eficiente, destinate rehidratarii orale. O metoda de evaluare a eficientei rehidratarii este monitorizarea culorii urinei, aceasta ar trebui sa revina la  nuanta galben deschis. Sunt permise/recomandate alimente precum orezul fiert, pastele fierte, branza de vaci, sticks-uri, grisine, banane, mere coapte, supa de pui, legume fierte. La prepararea alimentelor se va adauga sare. Pe masura ce scaunele se normalizeaza se revine treptat la alimentatia normala. Pentru formele usoare de diaree se pot administra medicatie ce se elibereaza fara prescriptie medicala precum diosmectita, loperamid.

Tratamentul medicamentos cuprinde :

– probiotice – pentru refacerea florei intestinale normale;

– antidiareice – in functie de severitatea diareei si varsta copilului;

– medicamente ce reduc motilitatea tubului digestiv, dupa varsta de 2 ani;

– antiinfectioase;

– antibiotice – in infectiile bacteriene, de preferinta dupa efectuarea coproculturii si antibiogramei.

– antiparazitare.

In paralel, se respecta igiena stricta si exista situatii in care trebuie recoltate probe si de la ceilalti membri ai familiei, uneori cu administrarea aceluiasi tratament.

Evolutia bolii este, de cele mai multe ori, favorabila odata cu instituirea regimului alimentar si a tratamentului etiologic, cu restitutio ad integrum.

.

 

Enterocolita

      Enterocolita este o afectiune a tractului digestiv, din ce in ce mai frecventa, atat la adulti, cat si la copii. Aceasta este o afectiune provocata in principal de bacterii, ciuperci sau virusuri si se transmite pe cale virala.

Se manifesta in general prin diaree, voma si crampe abdominale.

Enterocolita – Simptome

Tipul şi severitatea simptomelor depind de tipul şi cantitatea microorganismelor sau toxinelor ingerate, precum şi de rezistenţa individuală.

  • Debutul este de obicei brusc – unori dramatic  – cu pierderea apetitului, greaţă sau vomă. Pacienţii prezintă zgomote intestinale puternice şi uneori crampe abdominale.
  • Diareea, însă, este simptomul cel mai frecvent întâlnit în caz de enterocolită, şi poate fi însoţită de eliminarea vizibilă de sânge şi mucus odată cu materiile fecale.
  • De asemenea, meteorismul, balonarea, febra, starea generală de rău, durerile musculare şi epuizarea extremă se numără printre manifestările enterocolitei.
  • Episoadele de vomă şi diaree severă pot conduce la o deshidratare marcată, care are drept consecinţă stări de slăbiciune, scăderea frecvenţei episoadelor de urinare, gura uscată şi plânsul fără lacrimi (în cazul copiilor mici).

Enterocolita – Cauze

Enterecolita se transmite atat pe cale virala, cat si prin ingerarea de alimente infectate. Infectia se transmite de la o persoana la alta daca aceasta a contractat infectia si nu s-a spalat pe maini.

Infecţiile care produc enterocolita pot fi transmise de la o persoană la alta(contact interpersonal), în special dacă o persoană care are diaree nu se spală bine pe mâini după ce a avut scaun.
Infecţia unei persoane se poate produce şi în urma ingestiei de alimente sau apă care au fost contaminate cu materii fecale infectate.

Majorotatea alimentelor pot fi contaminate cu bacterii şi produc enterocolită dacă nu sunt preparate termic sau pasteurizate corespunzător.

Apa contaminată este ingerată uneori în moduri neobişnuite, de exemplu prin înotul într-o piscină contaminată de materii fecale eliminate de o persoană infectată. În unele cazuri, infecţia este dobândită în urma contactului cu animale purtătoare ale microorganismului infecţios.

Enterocolita – Diagnostic

Diagnosticul este uşor de stabilit pe baza simptomelor, însă determinarea cauzei bolii se poate dovedi dificilă. Uneori şi alţi membri ai familiei sau colegi de serviciu au prezentat recent simptome similare. Alteori enterocolita pare a fi produsă de ingestia unor alimente contaminate sau insuficient preparate termic.

Călătoriile efectuate recent, în special în anumite ţări, pot de asemenea să ofere indicii referitoare la cauza bolii.

Dacă simptomele sunt severe sau persistă peste 48 de ore, se pot examina în laborator mostre de materii fecale pentru a se stabili prezenţa de globule albe şi bacterii, virusuri sau paraziţi. Rareori, în încercarea de a descoperi cauza se pot analiza în laborator mostre prelevate din lichidul de vomă, alimente sau sânge.

Dacă simptomele persită mai mult de câteva zile, poate fi necesară examinarea intestinului gros prin colonoscopie pentru a se stabili dacă persoana suferă de un alt tip de boală, cum ar fi colita ulcerativă.

Enterocolita – Prevenţie

Deoarece majoritatea infecţiilor care produc enterocolită se transmite de la o persoană la alta, în special prin contact direct sau indirect cu materii fecale infectate, spălarea corectă pe mâini după fiecare scaun – folosind apă şi săpun – este cel mai eficace mod de prevenire.

Pentru prevenirea infecţiilor transmise pe cale alimentară, carnea şi ouăle ar trebui preparate termic corespunzător, iar ceea ce rămâne după masă ar trebui refrigerat cât mai repede. La sugari, o modalitate simplă şi eficace de prevenire o reprezintă alăptarea la sân, însă mama trebuie să aibă grijă la alimentaţie.

Prevenirea enterocolitei este posibilă prin respectarea regulilor de igienă individuală: spălatul mâinilor cu apă şi săpun înaintea oricărei mese, spălarea eficientă a alimentelor care se consumă neprelucrate termic, spălarea şi dezinfectarea tacâmurilor, veselei, prin utilizarea numai a apei provenite din surse sigure, necontaminate, iar când acest lucru nu este posibil, a apei fierte şi răcite ori a apei minerale îmbuteliată corespunzător.

Enterocolita nu se trateaza cu antibiotic. In primul rand se bea foarte multa apa pentru a corecta pierderea de lichid. Se recomanda consumul de lichide fara zahar, apa plata sau zeama de orez. Utila este si consumarea de saruri de rehidratare, care se gasesc in farmacii.

Pentru calmarea durerilor abdominale se pot utiliza antispastice (numai la recomandarea medicului), aplicatii de caldura pe abdomen.

Varsaturile pot fi amelioarate cu Emetiral, Torecan, Metoclopramid, dar numai la indicatia medicului si in dozaj corespunzator.

De asemenea, se recomanda un regim alimentar adecvat, bazat pe orez fiert, branza proaspata, supa de zarzavat strecurata, carne fiarta.

Sunt excluse legumele si fructele crude, lactatele si prajelile. Regimul trebuie mentinut 2 – 3 zile dupa disparitia simptomelor.

Enterocolita – Tratament

Nu întotdeauna tratamentul cauzei, adică eradicarea agentului infecţios cu ajutorul antibioticelor este indicată.
Diareea provocată de virusuri nu răspunde la tratamentele antibiotice!

În plus, utilizarea neraţională a antibioticelor duce la perturbarea florei intestinale normale nepatogene sau determină selecţionarea unor tulpini microbiene rezistente la antibiotice.

Pe prim plan în tratamentul enterocolitelor este corectarea pierderilor de lichide şi electroliti. Aceasta se realizează prin consumul de lichide – ceaiuri neîndulcite, apă minerală (plată), zeamă de orez, supă de morcovi. Utilă este adăugarea sărurilor de rehidratare care se găsesc în farmacii, în pliculeţe cu dozaj corespunzător.

Pentru calmarea durerilor abdominale se pot utiliza antispastice (numai la recomandarea medicului), aplicaţii de căldură pe abdomen.

Vărsăturile pot fi combătute cu medicamente de tipul Emetiral, Torecan, Metoclopramid, dar numai la indicaţia medicului şi în dozaj corespunzator.

De cele mai multe ori, cu un regim alimentar adecvat, enterocolitele se vindecă în câteva zile. Regimul alimentar este bazat pe orez fiert, brânză proaspătă, mere rase, supă de zarzavat strecurată, carne fiartă.

Sunt excluse legumele şi fructele crude, lactatele şi prăjelile. Regimul trebuie mentinut 2 – 3 zile după disparitia simptomelor.

Pe măsură ce simptomele se ameliorează, pacientul poate începe să mănânce alimente cu acţiune blândă asupra sistemului digestiv, cum ar fi cereale, banane, orez, marmeladă şi pâine prăjită.

Antibioticele sunt utilizate in unele cazuri de enterocolite bacteriene : dizenteria bacteriana, gastroenterite cu Salmonella, cu risc de bacteriemie si localizari extraintestinale, forme care nu raspund la dieta si la medicatia simptomatica, forme recidivante, enterocolite ale sugarului, cu coproculturi pozitive.

Totodată sunt recomandate în enterocolite ale copiilor din colectivitati, enterocolite ale personalului din sectoarele cu risc epidemiologic crescut si enterocolite cu febra persistenta.

Administrarea de antibiotice se face numai la indicaţia medicului. Antibioticul recomandat, doza zilnica, durata tratamentului, diferă în funcţie de etiologia enterocolitei, gravitatea bolii, vârsta pacientului.

Polipii nazali

     Θ- Polipii si amigdalele constituie prima linie de aparare a organismului care ia contact cu tot ce intra prin nas si gura. Asta inseamna de multe ori inflamarea lor si secundar, de multe ori se ajunge la otite si sinuzite.

   Θ-  Polipii nazali sunt formațiuni moi, nedureroase, necanceroase ce cresc și obstruează căile nazale și sinusurile. Aceștia atârnă ca niște ciorchini de struguri și se formează în urma inflamației cronice a mucoasei. Cauzele apariției polipilor sunt necunoscute în totalitate, dar un rol important îl au terenul alergic, infecțiile recurente, sensibilitatea la medicamente sau anumite boli autoimune.

     Θ-  Polipii nazali de mici dimensiuni pot să nu determine simptome. Cei de dimensiuni crescute sau grupurile de polipi pot bloca căile nazale și pot determina probleme de respirație, pierderea mirosului și infecții frecvente.

     Θ-  În general, polipii nazali afectează adulții si bătrânii, dar (foarte rar) pot fi întâlniți și la copii. Trebuie să facem diferența dintre polipoza nazală a adultului și polipoza copiilor care se referă la inflamația cronică a vegetațiilor adenoide și care nu are nici o legătură cu boala descrisă aici.

   Θ- Polipii sau vegetatiile adenoide sunt prelungiri ale mucoasei care captuseste cavitatea nazala si sinusurile paranazale ( cand se inflameaza acestia se denumeste faza acuta).  Sunt formati din  tesutul limfatic, se gasesc in nazofaringe si se pot  hipertrofia de  mai multe ori in urma infectiilor (faza cronica, a vegetatiilor adenoide).

   Θ- Polipii filtreaza germenii din aer si de aceea se pot infecta si inflama la contactul cu acestia. La copii sunt de regula hipertrofiati (adica mai mari) dar apoi incep sa scada cu varsta, disparand total pe la varsta de 10 ani. Daca sunt mici si nu cauzeaza probleme, ei sunt inofensivi si nu necesita nici un fel de tratament sau interventie.

  Θ- Polipii se formeaza din mucoasa nazala si/sau sinusala, de obicei in jurul ariei unde sinusurile se deschid in cavitatea nazala, in spatele nasului.

  Θ- Adesea, polipii sunt asociati cu alergiile si astmul.

   Θ-  Atunci cand polipii se inflameaza, ei cresc in dimensiune si de aici apare un intreg cortegiu de manifestari.

 Θ- Respiratie dificila (ocupa mult spatiu in cavitatea nazala si atunci copilul incepe sa respire pe gura, sa sforaie in somn si sa se oxigeneze prost)
Pentru ca respira mult pe gura, se poate usca mucoasa bucala si asta sa duca la iritatii ale gatului si amigdalelor
Fiind crescuti in dimensiuni ei pot bloca sinusurile (niste cavitati pline cu aer a caror membrana secreta un mucus care ramane blocat acolo si nu se mai poate drena daca polipii blocheaza sinusurile), determinand sinuzita
Daca cresc foarte mult in volum pot determina deformari ale oaselor nasului cat si ale fetei aparand faciesul adenoid.

  Θ- Aparitia de secretii nazale

Cauze
Polipii nazali se pot forma la orice vârstă, dar cel mai adesea se întâlnesc la adulții tineri și la cei de vârstă mijlocie. Se pot forma oriunde în sinusuri și în căile nazale, dar apar de regulă în zona unde sinusurile de lângă ochi și din zona obrazului drenează în fosa nazală printr-un canal (complex osteomeatal).

Simptomele inflamarii polipilor nazali
Inflamarea polipilor nazali la copii conduce la o obstructie nazala importanta, care prezinta urmatoarele simptome:

♦ respiratie pe gura, zgomotoasa
♦ senzatie de nas infundat
♦ sforait
♦ pauze de respiratie in timpul somnului (apnee)
♦ secretii mucopurulente abundente
♦ alterarea simtului mirosului si gustului
♦ dureri de cap sau la nivelul fetei
♦ inflamarea ganglionilor de la nivelul gatului
♦ dificultati de alimentare din pricina durerii de gat si a problemelor la inghitire
♦ facies adenoidian (aspect palid al fetei, gura intredeschisa, dinti implantati defectuos, cearcane si ochi adanciti in orbite)

Simptome
Polipii nazali sunt asociați cu inflamația mucoasei căilor nazale și a sinusurilor ce durează mai mult de 12 săptămâni (rinosinuzita cronică polipoasă este termenul medical corect utilizat). Cu toate acestea, este posibilă existența sinuzitei cronice fără polipi nazali.

Polipii nazali sunt moi și nu se simt. Dacă sunt mici, pacienții nu sunt conștienți de prezența lor. Polipul mai mare sau grupurile de polipi pot bloca căile nazale și sinusurile.

Semnele comune și simptomele sinuzitei cronice cu polipi nazali includ: secreții nazale abundente (rinoreea); obstrucția nazală persistentă; scurgeri rinofaringiene (scurgeri posterioare, prin spatele nasului); scăderea sau absența mirosului; scăderea sau pierderea simțului gustului; durere facială sau durere de cap; durere la nivelul arcadei dentare superioare; prezența presiunii la nivelul frunții și a feței; ronhopatia cronică (sforăit); mâncărimi la nivelul nasului.

Complicații
Polipii nazali pot cauza complicații deoarece ei blochează fluxul aerian normal și drenajul fluidelor, dar și din cauza inflamației cronice ce stă la baza dezvoltării lor. Potențialele complicații sunt:

Reacutizări ale astmului. Rinosinuzita cronică poate determina atacuri de astm.

Infecții sinusale. Polipii nazali vă pot face mult mai predispuși la infecții sinusale care apar adesea sau devin cronice.

Extinderea infecției către orbită. Dacă infecția se extinde către orbită și către nervul optic, poate cauza edemul sau protruzia globului ocular, imposibilitatea mișcărilor, scăderea acuității vizuale sau chiar orbirea ce poate deveni permanentă.

Meningită. Infecția se poate extinde către membranele și lichidul ce înconjoară creierul și măduva spinării.

Cheaguri de sânge. Infecția poate determina probleme în venele ce înconjoară sinusurile, interferând cu aportul de sânge către anumite părți ale creierului și pot determina accidente vasculare.

Apneea de somn obstructivă. Reprezintă întreruperea respirației în timpul somnului și este o afecțiune foarte gravă.

Tratament
Sinuzita cronică, cu sau fără polipi, este o boală ce nu poate fi tratată complet. Este necesar un plan de tratament de lungă durată ce rezolvă simptomele și tratează factorii care contribuie la inflamația cronică.

Scopul tratamentului pentru polipii nazali este reducerea mărimii lor sau eliminarea lor. Tratamentul de primă intenție este medicamentos. Chirurgia se dovedește câteodată necesară și, în combinație cu un tratament medicamentos corect efectuat, poate preveni recidivele pentru o perioadă lungă de timp. Din păcate, rinosinuzita polipoasă este o boală recidivantă.

Tratamentul medicamentos
Tratamentul polipilor nazali începe de obicei cu medicamente ce pot determina scăderea în volum sau dispariția polipilor de mari dimensiuni și include:

Corticosteroizi nazali. Doctorul va prescrie un spray cu corticosteroid nazal pentru a reduce inflamația. Acest tratament poate micșora polipii sau, în cazuri foarte  rare, îi poate elimina complet. În România, cel mai frecvent utilizate medicamente sunt: budesonide (Rhinocort Aqua), mometasone (Nasonex) și fluticazonă (Avamys).

Corticosteroizi orali și injectabili. Dacă un corticosteroid nazal nu este eficient, pot fi prescriși corticosteroizi orali (prednison, metilprednisolon), injectabili (dexametazona) care pot fi luați în combinație cu un spray nazal. Deoarece steroizii orali sau injectabili au nenumărate efecte secundare grave, trebuie luați o perioadă scurtă de timp.

Altă medicație. Pot fi prescrise medicamente ce tratează bolile care contribuie la inflamația cronică în sinusuri sau pasajele nazale. Acestea pot include antihistaminice pentru a trata alergii sau antibiotice pentru a trata o infecție cronică sau recurentă.

 

Pneumonia

Simptomele pneumoniei

Pneumonia reprezintă infecţia micilor saci aerieni de la nivelul plămânilor (alveolele) şi a ţesutului din jurul acestora. Pneumonia este o inflamatie a plamanilor, cauzata cel mai adesea de o infectie cu bacterii sau virusuri. Boala este cu atat mai periculoasa cu cat sistemul imunitar este mai slabit. In rare cazuri, pneumonia este data de o infectie micotica (cu fungi ori ciuperci) sau parazitara.

Cele mai frecevente simptome includ:

– tuse productiva (intalnita cu o frecventa de 79%-91%);
– oboseala (frecventa de 90%);
– febra insotita de frisoane (frecventa de 71–75%);
– respiratie grea, cu modificari de ritm (dispnee – frecventa de 67–75%);
– sputa (frecventa de 60–65%);
– durere in piept, ascutita sau sub forma de junghiuri, in timpul inspiratiei profunde (frecventa de 39–49%).
– confuzie, printre cele mai importante semne la persoanele in varsta.

Simptomele cele mai grave pot include:

– coloratia albastruie a pielii, cauzata de oxigenarea insuficienta a organismului;
– sete diminuata;
– convulsii;
– voma persistenta;
– valori extreme ale temperaturii;
– nivel diminuat al starii de constienta.

Apare mai frecvent în anotimpul rece, la fumatori si in cursul epidemiilor de gripa. Pneumonia face parte din infectiile de cai aeriene inferioare, alaturi de: sindromul gripal, traheobronsita acuta si exacerbari infectioase ale bronhopneumopatiei obstructive cronice.

In timpul respiratiei, aerul inhalat este transportat prin caile respiratorii superioare – nas, faringe si laringe, apoi prin caile respiratorii inferioare – trahee, bronhii, bronhiole si alveole. Alveolele reprezinta partea finala a aparatului respirator si seamana cu niste mici saculeti plini cu aer, care au pereti subtiri ce contin capilare (vase de sange foarte fine) si tesut interstitial (fibre elastice si de colagen). La acest nivel are loc schimbul gazos: oxigenul intra din alveole in sangele din capilare, iar bioxidul de carbon trece din sange in alveole si este eliminat prin expir in atmosfera.

Cauze pneumoniei, factori de risc si cai de transmitere

Bacteriile: reprezinta cea mai frecventa cauza a pneumoniilor
– bacterii tipice: Streptococcus pneumoniae (pe primul loc in aparitia pneumoniilor), Haemophilus influenzae, Staphylococcus aureus, Streptococcus grup A, anaerobi, bacili aerobi gram negativi (E. coli, Klebsiella, Moraxella catarrhalis, Acinetobacter spp, Pseudomonas aeruginosa etc), M. tuberculosis
–  bacterii atipice: Legionella spp, Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae.

Virusuri (ca 20%): rhinovirus, coronavirus,  gripal si paragripal, sincitial respirator, adenovirus, hantavirus, virus varicelo-zosterian.

Fungi (foarte rar): Cryptococcus spp, Histoplasma capsulatum, Coccidioides spp, afecteaza in special persoane imunodeprimate (transplant de organe, infectie HIV, neutropenie), dar si persoane sanatoase anterior care locuiesc in zone endemice (SUA in jurul marilor bazine- Missouri, Mississipi) si care dezvolta forme de pneumonie necrotizanta ce seamana clinico-radiologic cu tuberculoza si necesita tratament antifungic.

Tipuri de pneumonii

1. Pneumonia bacteriana

Este cel mai raspandit tip de pneumonie si este cauzata de infectia cu stafilococi, sterptococi, pneumococi, bacili sau alte bacterii, mai mult sau mai putin periculoase. Se trateaza cu antibiotice la care bacteriile vinovate de boala sunt sensibile.

Pneumonia cu bacterii gram-negativ este cea mai periculoasa dintre toate, deoarece aceste microorganisme au o mare rezistenta la majoritatea antibioticelor.

Iata care sunt cele mai agresive tipuri de pneumonii cu bacterii gram-negative:

– Pneumonia cu bacilul Piocianic (Pseudomonas aeruginosa) apare in sectiile de terapie intensiva. Sursele infectiei pot fi echipamentele respiratorii, solutiile de curatat, dezinfectantii, chiuvetele, legumele, vasele cu flori, endoscoapele si bazinele de fizioterapie etc. Antibioticul se prescrie in urma rezultatelor antibiogramei.

– Pneumonia stafilococica, cauzata de stafilococul auriu (Staphylococcus aureus), are o mortalitate cuprinsa intre 15-40%. Infectia poate da gangrena pulmonara (pneumonia necrozanta) si septicemie, cu pronostic fatal.

-Psitacoza, sau “febra papagalilor”, este un tip rar de pneumonie cauzata de Chlamydia psittaci, o bacterie transmisa de pasari. Este considerata boala profesionala a angajatilor gradinilor zoologice, magazinelor de animale de companie, agricultorilor sau fermierilor. In cazurile grave, netratate la timp, mortalitatea poate atinge 30%.

– “Boala Legionarilor” este cauzata de bacteria Legionella pneumophilla. Aproximativ 20% din persoanele infectate mor in urma complicatiilor.

2. Pneumonia virala

Este provocata cel mai adesea de virusurile gripale si paragripale, rinovirus, coronavirus, adenovirus, hantavirus sau virusul varicelo-zosterian. Se trateaza cu medicamente antivirale si poate fi prevenita in majoritatea cazurilor prin vaccinare antigripala si antipneumococica anuala.

3. Pneumonia micotica

Este un tip rar de pneumonie, care afecteaza doar persoanele cu un sistem imunitar slabit, cum ar fi bolnavii de HIV / SIDA sau cancer, pacientii cu boli autoimune, consumatorii de droguri sau persoanele care au suferit un transplant.

Printre cele mai agresive ciuperci care cauzeaza pneumonia micotica se numara Pneumocystis carinii. Mortalitatea este de 90-100% in cazurile netratate si scade la 50% in cazurile in care se urmeaza un tratament antifungic.

4. Pneumonia parazitara

Printre organismenele care declanseaza pneumonia parazitara se numara Paragonimus westermani si Entamoeba histolytica. Netratata, infectia duce la abces pulmonar (formarea de pungute cu puroi) sau afectarea sistemului nervos central.

5. Pneumonia de aspiratie

Este un tip de pneumonie prin leziuni chimice, ce apare in urma inhalarii de materiale straine (de obicei, alimente, lichid, voma sau fluide) prin gura sau alte cai respiratorii care duc la plamani.

Este favorizata de tulburari de deglutitie (inghitire) cum ar fi boala de reflux gastroesofagian, intubatie orotraheala, anestezie generala, accidente vasculare cerebrale , crize epileptice sau intoxicatie alcoolica acuta.

6. Pneumonia congenitala

Apare la nou-nascuti, in primele 24 de ore de la nastere si este data de anomalii congenitale ale tractului respirator. Acestea faciliteaza aparitia, extinderea si evolutia infectiilor ce duc la inflamatia alveolelor pulmonare.

7. Pneumonia de ventilatie

E o complicatie care apare la 30% dintre pacientii intubati, aflati in sectiile de terapie intensiva. Debuteaza dupa minim 48 de ore de la intubarea orotraheala sau dupa realizarea unei traheostomii.

Intubatia afecteaza mecanismele fiziologice de aparare a orofaringelui si traheei impotriva bacteriilor gram negative, de unde si declansarea bolii. Mortalitatea se situeaza intre 30% si 76%, in functie de agresivitatea microorganismului care a determinat-o.

8. Pneumonia interstitiala idiopatica

Este o afectiune cu etimologie necunoscuta, caracterizata prin afectarea difuza a interstitiului pulmonar si un grad variat de inflamatie si fibroza.. Tratamentul consta in oxigenoterapie si transplant, in cazuri grave. Nu se prescriu medicamente.

Investigatii radioimagistice si de laborator

  • Radiografia toracica: metoda rapida si utila pentru confirmarea diagnosticului.
  • Computer tomografie toracica: in situatii dificile de diagnostic sau in caz de complicatii, avand un aport informational superior radiografiei.
  • Examen de sputa: proba de sputa trebuie colectata prin tuse profunda si are rolul sa identifice bacteria implicata si antibioticele la care exista sensibilitate (antibiograma). Nu se efectueaza intotdeauna, dar este obligatorie persoanelor care necesita internare.
  • Teste sangvine: hemoleucograma- cresterea leucocitelor; sindrom inflamator cu cresterea VSH, fibrinogenului si proteinei C reactive.
  • Hemocultura: cand exista suspiciune de raspandire a infectiei pulmonare in sange (bacteriemie), se recolteaza proba de sange din vena si se efectueaza cultura sangelui pentru a identifica bacteria si pentru a ghida utilizarea antibioticului.
  • Masurarea nivelului oxigenului din sange cu ajutorul saturometrului sau prin punctie arteriala. Cu cat pneumonia este mai severa cu atat nivelul oxigenului este mai mic si trebuie monitorizat pana la normalizare.
  • Bronhoscopia: in cazurile de pneumonie cu evolutie nefavorabil in ciuda tratamentului corect efectuat cu antibiotic; are scopul de a identifica cauze rare ale pneumoniei (ex tumori bronsice benigne, maligne, carcinoid sau corp strain inhalat in bronhii) si de a recolta secretii sau biopsie bronsica.

Tratamentul pentru pneumonie

In functie de severitatea pneumoniei (varsta, status imunitar, afectiuni asociate, stare generala, complicatii, germeni comunitari sau nozocomiali, etc.) se alege locul de tratament al bolnavului si anume: la domiciliu in forme usoare, la spital in formele moderate si la terapie intensiva in formele severe.
In etiologia pneumoniei comunitare, cel mai frecvent sunt implicati pneumococul si bacteriile atipice.

Asadar exista o serie de regimuri de antibiotice care se administeaza in functie de spectrul bacterian: amoxicillinum, aminopenicilina cu inhibitor de betalactamaza, cefalosporine de generatia II sau  III, macrolide, fluorochinolone antipneumococice (moxifloxacina, levofloxacina). Tratamentul se initiaza rapid, empiric pana la sosirea rezultatelor antibiogramei din sputa, care dureaza cca 3-5 zile.

La domiciliu, tratamentul se efectueaza oral, adesea cu un singur antibiotic si pe o durata de cca 7-14 zile.
In spital tratamentul este injectabil in primele zile, apoi oral si include asociere de doua antibiotice pe o durata medie de 10-21 zile.
In terapie intensiva, tratamentul se efectueaza injectabil cu o asociere de cel putin doua sau trei antibiotice pe o perioada mai lunga de timp. In caz de pneumonie cu Pseudomonas aeruginosa (piocianic) cu risc crescut de deces, se asociaza si antibiotice de tip aminoglicozide, ciprofloxacina sau beta-lactamina antiopiocianica si antipneumococica.

Tratament adjuvant: hidratare, antitusive, oxigen, ventilatie asistata acolo unde este cazul.

Infectiile virale ale cailor respiratorii superioare (IACRS)

      Viroza respiratorie

        Raceala este o infectie acuta virala usoara si autolimitata a tractului respirator superioar (nas, gat) care determina simptome variabile de tip stranut, nas infundat, secretii nazale, gat iritat, febra mica si dureri de cap. Raceala este o afectiune des intalnita in tara noastra in special in sezonul rece.
Viroza respiratorie se regaseste si sub denumirea de IACRS- infectie acuta a cailor aeriene superioare.

Infectiile virale ale cailor respiratorii superioare (IACRS) sunt infectii virale autolimitate, simptomele cele mai des intalnite fiind stranutul, obstuctia nazala, rinoreea, usturimea in gat, tusea, febra, durerile de cap, durerile musculare si astenia fizica.

IACRS sunt cauzate de peste 100 de serotipuri ale rhinovirusului, dar si de adenovirusuri, virusuri gripale si paragripale.

Simptome de viroza respiratorie

Perioada de incubatie (de la momentul contaminarii pana la aparitia infectiei) este de 24-72 ore. Simptomele apar ca urmare a raspunsului imun al organismului impotriva infectiei.

Simptomele variaza de la persoana la alta, dar cele mai frecvente sunt simptomele de rinita (inflamatia mucoasei nasului) cu nas infundat, stranut si secretii nazale care apar in primele zile. Tabloul clinic include uneori si dureri in gat (cu durata scurta), dureri de cap, conjunctivita -ochi rosii, fara febra in cazul adultilor (febra apare la copii).

Rareori apare si tuse in a patra sau a cincea zi cand simptomele nazale sunt aproape disparute. Secretiile nazale uneori devin purulente (de culoare galben-verzui) in absenta unei suprainfectii bacteriene si semnifica infectarea sinusurilor. Examenul clinic nu evidentiaza modificari in pofida disconfortului subiectiv al pacientului. Durata racelii este in medie de o saptamana, desi in 25% din cazuri se poate prelungi pana la 2 saptamani (ex. in caz de imunitate scazuta)

La sugari si copilul mic simptomele pot fi mai prelungite si mai acute, deoarece imunitatea lor este mai scazuta (maturarea sistemului imunitar se produce spre varsta de 8-10 ani). Intre ziua a 2-a si a 4-a de la debut , simptomele ating un varf al evolutiei, urmand sa descreasca intre ziua a 10-a si a 14-a. La unii copii, tusea poate persista, cu frecventa mai redusa, 3-4 saptamani.

La copilul mare si adolescent, evolutia IACRS este de aproximativ 7 zile, dar poate fi mai lunga la cei cu boli cronice pulmonare, ca de exemplu astmul  bronsic si la fumatori.

Viroza respiratorie:

In majoritatea cazurilor, racelile sunt usoare si dureaza 3- 7 zile, desi unele persoane pot continua sa aiba simptome (tuse, stranut, nas infundat) pana la 2 saptamani. Unele virusuri respiratorii pot deprima sistemul imunitar sau pot leza tractul respirator facilitand aparitiei unei noi infectii virale (cu un alt virus) sau infectii bacteriene rezultand complicatii de tipul:

– Sinuzita acuta: este cea mai frecventa complicatie si de obicei este cauzata de virusuri, mult mai rar de suprainfectie bacteriana, simptomele fiind comune: secretii nazale cu pierderea mirosului, dureri la nivelul fetei sau al dintilor, presiune in urechi

– Otita medie acuta: presupune inflamatia urechii medii (din spatele timpanului) datorita comunicarii faringelui cu urechea printr-un canal numit trompa lui Eustachio

– Infectii de tract respirator inferior (trahee, bronhii): bronsita acuta, pneumonie, exacerbari de astm bronsic, hiperreactivitate bronsica, tuse convulsiva (magareasca).

– Bronsita acuta: este generata cel mai frecvent de catre virusul sincitial respirator care afecteaza copii, varstnici si persoanele cu imunitate scazuta.
– Pneumonie: febra, tuse persistenta si modificari tipice pe radiografie

– Multe exacerbari de astm bronsic (cca 40%) sunt declansate de viroze de cai respiratorii superioare pe primul loc fiind rhinovirusul.

– Hiperreactivitatea bronsica: rhinovirusul induce modificari de reactivitate la nivelul cailor aeriene inferioare (ingustarea bronhiilor) cu tuse persitenta, fenomene care dispar dupa cca 4 saptamani. Persistenta acestor modificari mai mult de 4- 6 saptamani orienteaza diagnosticul catre un astm bronsic la debut.

 Tusea convulsiva: suprainfectie cu bacteria pertussis cu episoade paroxistice de tuse

Spalarea mainilor este un mod esential si extrem de eficient pentru a preveni raspandirea infectiei. Spalarea mainilor se face cu apa si sapun timp de 15-30 secunde, acordand o atentie deosebita unghiilor, spatiului dintre degete si la nivelul incheieturilor, cu clatirea ulterioara a mainilor si utilizarea unui prosop personal. Produsele pe baza de alcool sunt o alternativă buna pentru dezinfectarea mainilor.

Solutia trebuie intinsa pe toata suprafata mainilor, degetelor si incheieturilor pana se usuca. Solutiile dezinfectante destinate mainilor se pot folosi in mod repetat, fara a irita pielea sau a-si pierde eficacitatea. De asemenea, mainile trebuie spalate inainte de a gati si a servi alimente, dupa mersul la baie, dupa tuse, suflarea nasului sau stranut in palma.

Daca se vine in contact direct cu persoane bolnave, atunci trebuie evitata atingerea ochilor, nasului sau gurii cu mainile contaminate cu secretii. In plus, este indicata utilizarea de servetele pentru a acoperi nasul si gura in caz de stranut sau tuse, cu aruncarea imediata a servetelelor si spalarea mainilor. Strunutul sau tusea pe maneca de la haine (la interiorul cotului ) reprezinta alte modalitati de a retine saliva si secretiile si de a nu contamina mâinile. Stranutul si tusea fara acoperirea gurii pot raspandi infectia persoanelor din apropiere.

Conduita terapeutica (tratament)

Nu exista un tratament specific pentru virozele respiratorii. Tratamentul are rolul sa amelioreze simptomele, dar nu scurteaza sau vindeca raceala.

Nu se utilizeaza antibiotice, doarece nu actioneaza pe virusuri, iar reactiile secundare sunt mai mari dacat beneficiile. Antibioticele se folosesc doar atunci cand se constata suprainfectie bacteriana. Raceala trece si fara tratament, dar exista situatii cand simptomele au o durata mai mare de cca 2 saptamani si necesita tratare.

– Congestie nazala: medicamente cu rol decongestionant (care contin pseudoefedrina) si antihistaminice (ex difenhidramina), dar si inhalatoare nazale cu ipratropium bromid sau oximetazolina, ultima nu mai mult de 3 zile – risc de agravare a congestiei nazale.
– Dureri de cap si de gat: antiinflamatoare de tip acetaminophen, naproxen, ibuprofen
– Tuse: expectorante- guaiafenezina sau antitusive- dextrometorfan in functie de tipul tusei
– Alternative terapeutice: incalzirea si umidificarea aerului din locuinta.

Tratamentul infectiilor virale respiratorii necomplicate include mentinerea unui nivel crescut de hidratare cu ingestia de lichide calde (ceai, supa de pui – iar la copilul mare este benefica supa de oase), desfundarea nasului (suflarea narilor alternativ, nu ambele deodata), pozitionarea sugarului si copilului mic cu capul mai sus, spalaturi nazale cu solutie salina (instilatii cu seringa sau pipeta la sugar si copilul mic) si spray-uri nazale la copilul mare. Umidifierea atmosferei si nebulizari cu solutie salina sunt, de asemenea, masuri eficiente. Nu se recomanda, indeosebi la copilul mic, inhalatii cu vapori calzi, care pot declansa vasodilatatia mucoasei nazale, inclusiv arsuri.

Febra

Febra este unul dintre simptomele care ingrijoreaza cel mai frecvent familia. Disconfortul general produs de febra determina agitatie sau somnolenta, lipsa apetitului, dureri abdominale sau cefalee. Folosirea antitermicelor este indicata in dozele potrivite greutatii si varstei copilului. Medicatia trebuie insotita de hidratare, impachetari, umidifierea atmosferei si temperatura mediului ambiant potrivita.

Tusea

Tusea este un alt simptom care ingrijoreaza familia. Tusea tulbura atat somnul copilului, cat si pe cel al membrilor familiei, scade performantele diurne ale copilului (care este iritat si are un apetit redus). Acest simptom este un raspuns fiziologic la iritatia si inflamatia cailor respiratorii si rolul sau este de a elimina secretiile din tractul respirator. Ca urmare, suprimarea tusei va avea ca rezultat retentia secretiilor si obstructia cailor respiratorii. Tusea neinsotita de dificultati in respiratie, de stare generala alterata sau alte simptome, nu trebuie suprimata. Se iau in considerare complicatiile, cand tusea devine mai severa pe parcursul evolutiei sau persista mai mult de 2 saptamani, fara ameliorari.

Studii efectuate pe cateva sute de copii cu varsta intre 1-5 ani, au concluzionat ca mierea, administrata inainte de somnul de noapte, este un bun antitusiv. La sugari, mierea este contraindicata datorita riscului botulismului.

Prevenirea IACRS virale poate fi realizata prin masuri simple, una din cele mai bune metode fiind igiena mainilor si evitarea atingerii cu mana a nasului, gurii si ochilor. Copiii trebuie educati sa tuseasca in batista de unica folosinta sau in unghiul format dintre brat si antebrat, pentru a evita raspandirea virusurilor in palme, mai ales atunci cand nu-si pot dezinfecta mainile.

Profilaxia cu vitamina C in sezonul rece, cel putin 200 mg/zi, scurteaza durata bolii, ca si administrarea de vitamina D care reduce severitatea racelilor.