Recoltarea secreţiilor cervico-vaginale pentru examene de laborator

a) Recoltarea pentru examenul bacteriologic şi parazitologic al secretiilor vaginale

Scop/indicaţii:

Depistarea de agenţi patogeni care produc infecţii vulvovaginale: Trichomonas vaginalis, Candida albicans, chlamidia, haemophilus, gardnerella, alti germeni banali.

Materiale necesare

– valve vaginale sterile sau specul – nelubrifiate;

– tampoane de vată montate pe porttampon sterile;

– pipetă absorbante sterile;

– ser fiziologic steril;

– lame de sticle curate, degresate, uscate;

– mănusi de unică folosinţă;

Pregătirea pacientului

– nu se fac irigaţii vaginale cu cel putin 24h înaintea procedurii;

– nu se folosesc ovule sau creme vaginale cu cel puţin 2 zile înainte;

– nu se administrează tratamente antiinfecţioase cu cel puţin 8 zile înaintea prelevării;

– nu se face prelevare dacă există sângerare vaginală.

Efectuarea procedurii

– se aşează pacientă în poziţie ginecologică pe masă;

– se montează valvele sau speculul;

– se umectează (dacă este nevoie) tampoanele cu ser fiziologic;

Prima prelevare se face din fundul de sac vaginal posterin.

– produsul recoltat se întinde pe lama într-un strat subţire, se aplică o picătură de ser fiziologic şi eventual o picătură de albastru de Cresyl, peste lamă se pune o lamelă;

– se trimite imediat la laborator;

A doua prelevare se face în acelaşi mod iar după întinderea pe lamă se aplică o picătură de soluţie apoasă de hidroxid de potasiu 5%-10% şi apoi lamelă.

Interpretare

Daca rezultatul micrscopic nu este concludent se recurge la însămânţarea de pe medii de cultură

b) Recoltarea secreţiilor vaginale pentru examenul citovaginal hormonal

Este un test calitativ indirect care permite evaluarea funcţiei ovariene pe baza modificarilor histologice şi citologice suferite de epiteliul vaginal sub influenţa hormonilor ovarieni.

Indicaţii:

Amenoree patologică, tulburări ale ciclului menstrual, menometroragii, sterilitate, infertilitate, disfuncţii endocrine cu repercursiuni asupra activităţii ovariene, (hipofiza, tiroida, suprarenală) afecţiuni tumorale benigne sau maligne mamare, controlul eficacităţii tratamentului hormonal.

Contraindicaţii: Infecţii acute şi subacute genitale înalte, inflamatii cervicovaginale prolaps genital, cancerul genital.

Materiale necesare

– spatula Ayre;

– lame curate degresate, uscate;

– valve sau specul vaginal;

– mănuși de unică folosință.

Pregătirea pacientei

– se evită contactele sexuale şi spălăturile vaginale cu 5 zile înainte de începerea prelevarilor şi pe parcursul acestora;

– este avertizată asupra programului de recoltare:

la femeile cu ciclul ovarian scurt (21-24 zile) prelevările încep în ziua a 7-a la interval de 2 zile;

la femeile cu ciclul de 28-32 zile se recoltează începând cu zilele 8-10 la interval de 2 zile;

nu se recoltează în caz de sângerare vaginală.

Efectuarea procedurii

– se recoltează cu ansa de la nivelul fundurilor de sac vaginale laterale şi posterior;

– se realizează frotiuri care se trimit la laborator.

c) Recoltarea secreţiilor cervicovaginale pentru examenul citotumoral Babeș-Papanicolaou

Este un test complex utilizat pentru depistarea leziunilor necanceroase şi a cancerelor incipiente cervicale la femeile asimptomatice.

Indicaţii

– o dată pe an la femeile în varstă de peste 18 ani care au activitate sexuală;

– la femeile care nu prezintă leziuni cervicovaginale vizibile precum şi la cele cu leziuni care evocă un proces inflamator sau distrofic la examenul clinic sau colposcopic.

Materiale necesare

– spatula de lemn Ayre (se evită spatulele de metal) pentru prelevarea vaginală și exocervicală;

– perie mică cilindrică pentru prelevarea endocervicală;

– tampon de vată montat pe un porttampon pentu recoltare endocervicală;

– lame de sticlă cu extremităţi aspre;

– fixator, alcool – eter în proporţii egale;

– valve vaginale sau specul vaginal.

Pregătirea pacientei

– este avertizată sa nu efectueze nici o manevră vaginală cu 72ore înaintea examenului (toaleta vagianală, aplicații de ovule, creme vaginale);

– se evită raporturile sexuale cu 24 ore înainte de recoltare;

– nu se efectuează manevre obstetricale cu 24ore înainte (tuseu vaginal, colposcopie, tamponamente vaginale etc.);

– prelevarea se face în afara menstruatiei, în afara infecţiei locale şi de preferinţă în perioada de mijloc a ciclului.

Efectuarea procedurii

– se evidenţiază cavitatea vaginală prin introducerea valvulelor sau speculului nelubrifiate

– recoltarea se face de la mai multe niveluri:

– din fundul de sac vaginal;

– de la nivelul exocolului utilizând pentru ambele tehnici spatula Ayre efectuând o mişcare de raclaj;

– de la nivel endocervical utilizănd peria cilindrică (mai rar tamponul care absoarbe unele celule);

– se fac lame pentru fiecare zonă din care s-a efectuat recoltarea; – întinderea secreţiei pe lama se face printr-o miscare sinuoasă a spaţiului, de la un capăt la celălalt fără a apăsa prea tare;

– la extremităţile lamelor se notează numele pacientei precum şi tipul prelevării (V-vaginală, C-exocol, E-endocol);

– lamele se trimit la laborator.

Interpretarea rezultatelor

Se face după mai multe clasificări (Papanicolaou, Richard, Bethesda).

Clasificarea Papanicolaou împarte frotiurile în 5 clase în funcţie de gradul de deviere morfologică de la tipul normal:

Clasa I – absenţa de celule anormale sau atipice;

Clasa a II-a – citologie atipică dar fără evidenţă pentru malignitate;

Clasa a III-a – citologie sugestivă dar necloncudentă pentru malignitate;

Clasa a IV-a – citologie puternic sugestivă pentru malignitate;

Clasa a V-a – citologie concludenta pentru malignitate.

Observații

Pentru completarea informaţiilor se mai pot realiza: frotiul vaginal (la femei cu histerectomie totală pentru displazie sau carcinom) şi frotiul vulvar (pentru leziuni vulvare vizibile).

Sindromul de deshidratare acuta in pediatrie-conduita de urgenta

-Rehidratarea este cea mai urgenta masura.

In cazul in care nu exista varsaturi si se constata o pierdere predominanta de apa,se asigura un aport hidric pe cale orala cu:

♦ ceai de plante indulcit cu zahar(3-5%),cu adaos de sare de bucatarie in cantitati mici sau apa fiarta si racita zaharata;

♦ solutie de glucoza 5% ser fiziologic.

La sugari necesarul de lichid 150-200 ml/kilocorp/24 de ore. Administrarea lichidelor se esaloneaza in 7-10 mese pe zi. In unele cazuri se impune ca lichidele sa fie administrate in functie de toleranta copilului; se poate incepe cu o lingurita la 5 minute, crescand treptat cantitatea si marind intervalele ,pe masura ce se opresc varsaturile, pana se ajunge la 30-50-100 ml la 1-2-3 ore interval. Rehidratarea perorala se poate face in orice loc cu lingurita, pipeta sau biberonul, pe cand perfuzia endovenoasa se poate face numai in spital, sub supraveghere medicala.

-S.D.A. prin pierdere predominanta de sare:

♦Gesol peroral (daca nu exista intoleranta gastrica si in caz de deshidratari acute usoare de 5-8%, fara colaps, tulburari de constienta etc.);

♦”Gesol” solutie polielectrolitica recomandata de O.M.S. pe plan international pentru hidratare orala. Contine:

-clorura de Na 3,5 g

-bicarbonat de Na 2,5 g

-clorura de K 1,5 g

-glucoza 20 g

Important: Rehidratarea pe cale orala este calea cea mai fiziologica si este aplicata ori de cate ori este posibil prin administrare de „Gesol”(un pachet de Gesol se dizolva cu 1 l apa fiarta si racita).. Se recomanda si gastrocliza cu Gesol (administrarea lichidelor pe sonda in stomac =perfuzie gastrica) in cantitati corespunzatoare pierderilor estimate clinic cu un ritm de 10-20 picaturi/minut.

Sonda umezita cu ser fiziologic se introduce pe o nara,apreciindu-se ca a ajuns la cardia dupa o distanta egala cu cea de la radacina nasului la apendicele xifoid (distanta se masoara si se fixeaza pe sonda inainte de introducerea ei). Sonda se mai introduce câtiva centimetri pentru a fi in plinā cavitate a stomacului. Gastrocliza este contraindicata la copii cu meteorism abdominal accentuat (ileus paralitic sau dinamic).

-In caz de deshidratari de 10% sau mai mari de 10%, pentru combaterea colapsului anhidremic se administreaza intravenos lent, in 10-15 minute 15 ml/kilocorp de dextran,macrodex,dupa care se va trimite sugarul la cel mai apropiat spital.

Important: Daca transferul in spital nu este posibil,atunci, dupa 30 de minute de la administrarea macrodexului se corecteaza acidoza metabolica prin administrare de solutie de bicarbonat de sodiu 8,4% (1 ml= 1 mEq) diluat cu o cantitate egala de solutie glucozata 5%. Se administreaza 3 mEq kilocorp in perfuzie lenta (30 de minute). Se vor corecta pierderile de lichide cu: solutii hidroelectrolitice(solutie clorurosodica, solutie glucozata). Cantitatea necesara este calculata de medic. Asistenta medicala va avea grija sa fie pregatite solutiile necesare si seringi de 20 ml sterile( 3-4 seringi) in care vor fi repartizate solutiile electrolitice si va aplica terapia indicata de medic. În caz de vārsāturi incoercibile: medicatie antivomitiva-antispastica (plegomazin 1-2 mg/kilocorp) daca se exclude cu siguranta abdomenul acut chirurgical.

Transportul la spital

Transportul sugarului cu S.D.A. se va face in cât mai scurt timp posibil la spital. In timpul transportului vor fi urmarite:

-temperatura cutanata,

-pulsul(frecventa, amplitudinea),

-starea microcirculatiei (aspectul tegumentului: marmorat, extremitati reci, cianoza periferica, timp de recolorare),

-diureza,

-respiratia,

-semne neurologice

-solutii administrate in acest interval de timp

Conduita in spital

Ingrijirea corecta a formelor grave si mai ales a toxicozei nu poate fi acordata decat in spital de un personal calificat, sub indrumarea competenta a medicului pediatru.

♦Recoltarea sangelui pentru determinari de laborator (indicate de medic!)

-natriemia (normal: 137-145  m Eq/l)

-potasemia (normal: 4,5-5,3 m Eq/l)

-calcemia (normal: 90-110 m Eq/l)

-magneziemia (normal: 1,5-2 m Eq/l)

-proteinemia (normal: 14,1-+ 1,8 m Eq/l)

sau 60-65 g‰

Hematocritul (normal 35-45% la varsta de 1-7 luni) este crescut in hemoconcentratie.

Echilibrul acido-bazic pH sanguin, rezerva alcalina (R.A. determinate prin micrometoda Astrup), valoarea normala: pH sanguin= 7,30-7,40 R.A ( vol. CO2 %=53-75; vol.CO2/10 ml sange sau 27 mEq/l). Ureea sanguina 20-40 mg% .

♦Instalarea perfuziei endovenoase cu solutiile indicate de medic-in prima faza fara rezultate de laborator. Apoi rehidratarea se va face in functie de rezultatele biochimice venite de la laborator pentru corectarea tulburarilor hidroelectrolitice si acidozei.

♦Examenul complet de urina

♦Tratamentul etiologic( terapie antiinfectioasa etc.) si simptomatic (combaterea varsaturilor).

♦Supravegherea foarte atenta a copilului bolnav:

-curba ponderala notata la fiecare 6 ore,

-se observa si noteaza: diureza, pulsul, tensiunea arteriala, respiratia, scaunele, varsaturile sau meteorismul abdominal, starea generala.

Sindromul de deshidratare acuta-in pediatrie

Sindromul de deshidratare acuta este perturbarea intr-un interval scurt a compozitiei hidroelectrolitice normale a organismului.

Perturbarea este consecinta dramatica a pierderii bruste a unei cantitati oarecare de apa si electroliti, exprimata in procente. Cand pierderile depasesc 10% din greutatea totala a organismului,intr-un timp scurt (24-48 de ore),apar semne de gravitate deosebita. Deshidratarea determina perturbari si in repartizarea apei si electrolitilor in cadrul sectoarelor extra- si intracelular.

In formele grave apar si tulburari ale echilibrului acido-bazic,colaps hipovolemic,alterarea starii generale si a senzoriului=toxicoza.

Deshidratarea acuta survine cu atat mai frecvent ,cu cat varsta copilului este mai mica.

Cauze

Θ-pierderi hidroelectrolitice crescute

-Digestive: ♦ varsaturi si/sau ♦ diaree

-Extradigestive:

♦ transpiratii abundente( profuze),

♦ perspiratie insensibila (excretia apei din vaporizare fina prin plamani si glandele sudoripare ale pielii= perspiratie cutanata).

♦ diureza crescuta,

♦ febra.

Θ-suprimarea aportului

-Imposibilitatea asigurarii unui aport oral corespunzator.

♦ anorexie,

♦ abolirea deglutitiei,

♦ coma etc.

Θ-translocatie de lichide

-Translocarea (schimbarea )de lichide este o forma particulara de  deshidratare fara pierdere ponderala:

♦ intraintestinala (ileus paralitic),

♦ In seroase (ascita),

♦ subcutanat (edem)

Observatie. Deshidratarile acute apar mai frecvent in urmatoarele boli ale sugarului si copilului mic: diarei acute infectioase sau de alta cauza si in special toxicoze de origine digestiva(toxicoza=forma clinica cea mai grava a tulburarilor acute de nutritie si digestie ale sugarului, caracterizata prin diaree,varsaturi,exsicoza si tulburarile senzoriului); coma diabetica; boli infectioase; intoxicatii; malformatii ale tubului digestiv; stenoza pilorica sau duodenala etc.

In functie de mecanismul si particularitatile  spolierii se mentioneaza doar doua tipuri principale de deshidratare:

1—cu pierdere predominanta de apa– sufera sectorul intracelular (fuga apei din sectorul intracelular in sectorul extracelular)=deshidratare hipertona (intracelulara).Survin in cazuri de: hiperventilatie, soc caloric, arsuri intinse, gastroenterite acute, intoxicatii cu NaCl;

2—cu pierdere predominanta de sare (fuga apei in sectorul intracelular din sectorul extracelular= deshidratare hipotona=extracelulara). In acest caz colapsul apare precoce si sever (colaps hipovolemic)..Este deosebit de important pentru conduita terapeutica sa se faca diferentierea rapida prin semnele clinice, dintre deshidratarea celulara (DC) si deshidratarea extracelulara(D.E.C.). Exista si deshidratare izotona (pierdere de apa si sare aproximativ egala). Deshidratarea prin pierderi gastrointestinale este obisnuit izotona.

Manifestari clinice-forma cea mai grava:-toxicoza digestiva(ca tip de descriere a S.D.A.)

Exista o simptomatologie clinica comuna in cazul pierderilor de apa si electroliti,independenta de cauze si mecanisme,precum si unele particularitati semiologice in functie de cauza.

♦Debut brusc si alterarea starii generale

Observatie. De multe ori insa tulburarile initiale sunt precedate de o faza prodromala cu durata de cateva ore sau cateva zile: sete, stare de agitatie, modificarea scaunelor, varsaturi, schimbarea faciesului.

♦Alterarea rapida a starii generale( perioada de stare):

-varsaturi,

-diaree,

-colaps,

-tulburari neurologice( torpoare pâna la coma, convulsii).

♦ Facies caracteristic:

-palid ,cu discreta cianoza a buzelor,obrajilor.Pe masura ce deshidratarea se accentueaza, ia aspectul de „facies toxic”,

-privire fixa, absenta,

-ochii infundati in orbite, cu cearcānele albastre, mioza,

-nasul parca se subtiaza,

-obnubilare.

♦Scaderea ponderala brusca este cel mai obiectiv semn clinic de deshidratare.Procentul atinge sau depaseste 10% din greutatea initiala a sugarului (in 24-48 de ore).

♦ Semne urinare:

-oligo-anurie.

Aprecierea tipului S.D.A. (semne si simptome)

Deshidratarea intracelulara(hipertona)

-initial: neliniste,agitatie

-sete vie

-febra (de deshidratare)

-uscaciunea mucoaselor

-consistenta „de cocā” a tegumentului si tesutului adipos s.c. (hipernatriemie)

-puls moderat,rapid

-T.A. moderat scazuta

Deshidratarea extracelulara (hipotona)

-apatie, inertie,coma

-colaps-absenta setei, chiar refuz al lichidelor

-pliu cutanat persistent

-fontanela deprimata

-infundarea si hipotonia globilor oculari

-oase craniene incalecate la suturi

-convulsii hiponatremice

-puls foarte rapid( 180-200/minut)

-T.A. foarte scazuta

De retinut: Asistenta medicala va cauta sa stabileasca : greutatea anterioara imbolnavirii sugarului; cantitatea aproximativa de apa pierduta si calea(varsaturi, diaree, febra etc.); aportul hidric in ultima perioada de timp; daca a luat medicamente, pentru a putea informa medicul. Aceste elemente au mare importanta in alegerea conduitei de urgenta.

Caderea de calciu si caderea de glicemie

Hipocalcemia (caderea de calciu) si hipoglicemia (caderea de glicemie) pot avea repercursiuni grave daca nu sunt tratate la timp. Ambele reprezinta scaderea sub limita a valorilor unor componente sangvine cu rol important in organism.

Glucoza sau nivelul zaharului se modifica permanent, fiind controlat de doi hormoni: insulina si glucagonul. Cand mancam, zaharul din alimente ajunge in sange si glicemia creste. Atunci pancreasul secreta insulina, hormonul care preia excesul de zahar in celule, in special cele hepatice, unde-l stocheaza sub forma de glicogen.Daca nu mancam, nivelul zaharului in sange scade. Daca scaderea este foarte mare, pancreasul secreta glucagonul, hormon care stimuleaza ficatul sa produca glucoza. Caderile de glicemie sunt adesea generate de stres, iar in acest caz, remediul este simplu: ceva dulce. Aceasta este solutia temporara, de depasire a crizei.

De cealalta parte, hipocalcemia reprezinta o scadere anormala a calciului, element esential pentru coagularea sangelui si pentru functionarea normala a muschilor si a nervilor. Caderile de calciu pot fi generate de un deficit de magneziu, hipoparatiroidism, niveluri toxice de fosfati.

Lipsa de energie, durerea de cap, starea de ameţeală şi tremurăturile pot fi manifestări ale scăderii glicemiei. Problema apare, cel mai adesea, atunci când nu mănânci multe ore, în cazul dietelor drastice, dar şi pe fondul unor afecţiuni serioase
Nivelul de glucoză din sânge, principala sursă de energie a organismului, depinde de mai mulţi factori: ce şi cât mănânci, câtă mişcare faci, ce medicamente iei şi de ce afecţiuni suferi. Uneori, cauza căderii bruşte de glicemie este evidentă şi are legătură fie cu efortul fizic depus, fie cu omiterea unei mese. Însă dacă nivelul glicemiei scade în mod repetat şi aparent fără motiv, este cazul să mergi la un consult.

Stilul de viaţă influenţează glicemia .

Dacă ai sărit peste micul dejun şi prânz, este normal ca nivelul tău de energie şi, prin urmare, glicemia să scadă foarte mult. Însă în momentul în care mănânci, zahărul din alimente trece în sânge, iar glicemia revine la valorile normale. Dacă, în schimb, ţii cură de slăbire şi mănânci doar alimente cu foarte puţine calorii, cu siguranţă suferi de hipoglicemie. De asemenea, consumul excesiv de alcool duce la o reducere bruscă a glucozei în sânge. Specialiştii avertizează că abuzul de băuturi alcoolice conduce la scăderea glicemiei şi la sporirea secreţiei de insulină, hormonul care reglează metabolismul glucidelor.

Diabet, în fazele incipiente

Deşi diabetul zaharat de tip 2 (non-insulinodependent) este caracterizat în primul rând printr-un exces glicemic, în primele faze ale acestei afecţiuni pot apărea pusee de hipoglicemie, cauzate de o creştere bruscă a producţiei de insulină.

Pot exista tumori la nivelul pancreasului

Una dintre cauzele căderilor bruşte şi repetate de glicemie o reprezintă apariţia unei tumori la nivelul insulelor lui Langerhans, porţiunea pancreasului care secretă insulină. Aceste tumori fac ca pancreasul să elibereze în organism o cantitate prea mare de insulină, reducând astfel foarte mult glicemia. În 80% din cazuri este vorba despre o tumoare benignă, care poartă numele de insulinom, şi doar în 20% din situaţii, cauza hipoglicemiei o constituie tumorile canceroase. Însă nu doar tumorile pancreasului pot da hipoglicemie, ci şi cele localizate la nivelul altor glande implicate în metabolismul glucidelor: glandele corticosuprarenale, tiroida, hipofiza.

 O afecţiune a rinichilor

Unul dintre rolurile rinichilor este de a transforma aminoacizii în glucoză, mărind astfel nivelul glucozei în sânge. Dacă suferi de o afecţiune renală, rinichii nu mai suplimentează cantitatea de glucoză şi, prin urmare, se instalează hipoglicemia. În plus, când rinichii nu funcţionează la parametri optimi, insulina circulă mai mult timp în organism şi este eliminată mai greu, ceea ce duce, de asemenea, la menţinerea glicemiei la minimum.

Anumite boli ale ficatului

Ficatul bolnav este o altă cauză a hipoglicemiei. Pentru că ficatul depozitează glucoza într-o altă formă, numită glicogen, care este principala rezervă de glucoză a organismului. Iar această rezervă se deteriorează în cazul afecţiunilor hepatice.

  Cum faci diferenţa între căderile de glicemie şi cele de calciu

Ai o cădere de glicemie dacă:

– te simţi slăbit;

– ţi-e foame;

– eşti agitat;

– ai ameţeli şi tremurături;

– transpiri abundent;

– eşti palid;

– ţi-e greaţă;

– ai senzaţia de furnicături în mâini şi picioare.

Aceste simptome se aseamănă însă foarte mult cu cele ale unei crize de hipocalcemie. Căderea de calciu se diferenţiază de criza de hipoglicemie prin:

– dificultăţi la înghiţirea alimentelor;

– senzaţia de sufocare;

– irascibilitate;

– palpitaţii;

– spasme musculare;

– dureri abdominale.

Diferente intre hipoglicemie si hipocalcemie

Ai o cadere de glicemie daca :

– te simti slabit si ti-e foame
– esti agitat si transpiri abundent
– ai ameteli si tremuraturi
– esti palid
– ai senzatia de furnicaturi la maini si picioare
– tulburari de vedere

Ai o cadere de calciu daca:

– ai palpitatii
– dureri abdominale
– dificultatea inghitirii alimentelor
– senzatia de sufocare
– amorteala
– furnicaturi in jurul gurii sau in maini si picioare
– spasme la nivelul muschilor fetei, maini si picioare
– pierderi de memorie sau halucinatii, in cazuri grave

 

Cauzele căderii de calciu

Calciul este un element chimic esenţial pentru organism. În proporţie de 99%, calciul se află în oase şi dantură, restul fiind preluat de celelalte ţesuturi. Alimentaţia îţi poate oferi cantităţi optime de calciu, însă pentru ca acesta să fie asimilat de organism este nevoie de o vitamină liposolubilă. Este vorba despre vitamina D, pe care organismul o produce în mod natural atunci când există o expunere scurtă la soare.

Aşadar, o primă cauză a căderii de calciu o reprezintă deficienţa de vitamina D.

La aceasta se adauga deficienţa de calciu, provenită dintr-o alimentaţie săracă în substanţe nutritive şi minerale (ţii dietă, te înfometezi, nu consumi suficiente lactate, legume, cereale fortificate şi alte produse bogate în calciu).

Stresul constant la locul de munca este un alt factor de risc în cazul căderii de calciu.

În acest caz, senzaţiile pe care le trăieşti sunt specifice atacului de panică, dar acesta este adesea confundat cu o diminuare a calciului în organism.

Medicamentele cu efect diuretic pot duce şi ele la apariţia căderii de calciu, întrucât o parte din cantitatea de substanţă minerală este eliminată prin urină.

Simptomele căderii de calciu

Căderea de calciu se poate manifesta în zeci de moduri, însă anumite simptome sunt mai evidente şi mai uşor de recunoscut:

– amorţeală şi furnicături la nivelul mâinilor şi picioarelor
– senzaţie de urechi înfundate şi ţiuit în urechi
– întunecarea vederii
– palpitaţii
– tulburare de concentrare a atenţiei
– senzaţie de sufocare
– contracţii musculare
– dificultăţi la înghiţirea alimentelor

Cum te refaci rapid după o cădere de calciu

Căderea de calciu te poate lua prin surprindere, iar atunci când nu ştii cum să procedezi pentru a ameliora stările, devii şi mai panicată. În primul rând, dacă ştii că ai avut astfel de probleme în trecut, este bine să ai întotdeauna la tine o tabletă efervescentă de calciu pe care o dizolvi în apă. Încearcă să te odihneşti şi să te hidratezi, pentru a te reface rapid.

Pentru a preveni căderea de calciu, este important să ai o alimentaţie sănătoasă, care să cuprindă produse bogate în calciu şi vitamina D: fasole albă, galbenuşuri de ou, kale, broccoli, lapte de soia, spanac, somon, migdale, produse lactate degresate.

Convulsiile-masuri de urgenta

Masuri de urgenta nespecifice:

Asigurarea unei perfecte linisti ambientale(indepartarea persoanelor straine).

-Impiedicarea autotraumatizarii (pozitie culcata,departe de surse de foc,de obiecte tari sau taioase,de sticle etc.; va fi supravegheat sa nu cada din pat,introducerea unei spatule sau batiste intre arcadele dentare la copilul cu dinti),

-Inlaturarea imbracamintii in exces,deschiderea la gat.

-Mentinerea permeabilitatii cailor respiratorii

♦copilul va fi asezat in pozitie de securitate (decubit lateral,semipronatie=fata priveste lateral si usor in jos,astfel se evita caderea limbii in hipofaringe),

♦sonda din material plastic in orofaringe,

♦aspirarea secretiilor

Masuri de urgenta specifice:

-La nou-nascut:

♦diazepam 0,2-0,3 mg/kilocorp i.v. lent (se dilueaza pana la 5-10 ml cu apa distilata si injectare 1 ml/minut) sau i.m. (1 fiola=2 ml=10 mg). Se repeta la nevoie la 10-15 minute. In lipsa diazepamului se va injecta i.m. fenobarbital 6 mg/kilocorp.

♦glucoza 20-30 % 1g/kilocorp i.v. rapid,

♦Ca gluconic 10% (2-4 ml /kilocorp) i.v. lent.

Atentie! Administrarea tratamentului se face in prezenta medicului care aplica stetoscopul in regiunea precordiala,existand pericolul stopului cardiac.

♦sulfat de magneziu 20%  0,3 ml/kilocorp i.v. lent(1 fiola =10 ml =2 g),

♦Vit B6 25-50 mg i.v. lent(fiola a 2 ml=50 mg),

♦manitol 10% sau 20% 0,5 g.

-La sugar si la copilul mare:

♦diazepam 0,3 mg/kilocorp=doza la sugar; intre 1 si 6 ani: 2,5 mg/doza i.v.; intre 7 si 12 ani: 5 mg/doza i.v.; dupa varsta de 12 ani: 10 mg/administrare foarte lenta(1 in 1-5 minute) sau fenobarbital-10 mg/kilocorp/doza strict, i.m. la sugar si copil mic. La copilul mare 3-5 mg/kilocorp/doza.

Atentie! Este contraindicata asocierea diazepamului cu fenobarbitalul.

♦Ca gluconic se administreaza in cazul cand exista suspiciune de hipocalcemie,

♦manitol 10-20%-0,5-1 g/kilocorp i.v. lent,

♦furosemid 1-3 mg/kilocorp/zi  i.v.: doza repartizata in prize la 6-12 ore (1 fiola=20 mg)

-Masuri hipotermizante,antitermice(in caz de febra),supozitoare antitermice(aminofenazona L, paracetamol, aspirina),

♦baie calda si racita progresiv.

De retinut: sunt contraindicate:impachetari sau stropiri cu apa rece,producerea de excitatii asupra sau in apropierea copilului.De asemenea,este contraindicat acalorul,deoarece contine cofeina.

Transportul la spital

1—Transportul la spital este obligatoriu pentru precizarea diagnosticului si tratamentul etiologic. Asistenta medicala se va ingriji (dupa terminarea accesului convulsivant) de toaleta partiala si va asigura lenjerie curata(daca copilul a avut emisiuni involuntare de urina si scaun).

2—În tot timpul transportului asistenta medicala va supraveghea respiratia (frecventa, amplitudinea, libertatea cailor aeriene) ;coloratia tegumentului,starea de constienta,semne neurologice asociate, T.A.,puls.

Conduita in spital

♦Examinari paraclinice:

-oftalmoscopia(examenul fundului de ochi),

-punctia lombara si examenul L.C.R.(daca nu se suspecteaza o presiune intracraniana crescuta),

-radiografia craniana,

-tomografia computerizata( în unitāti spitalicesti specializate) poate pune in evidenta tumorile,edemul cerebral si hemoragia intracraniana.

♦Examene biochimice,sanguine: asistenta medicala va recolta sânge la indicatia medicului pentru a determina: calcemia,glicemia,ionograma(sodiu,potasiu,magneziu),ureea sanguinā. Se recolteazā sânge pentru hemoculturā( atunci când este suspectatā septicemia),pentru hemogramā.

♦Aplicarea tratamentului etiologic prescris de medic si asistenta continuā la patul copilului vor fi fācute în spital cu multā grijā din partea cadrului mediu,care trebuie sā intervinā prompt la nevoie.

Convulsiile

Convulsiile sunt contractii involuntare bruste,tonice,clonice sau tonico-clonice ale uneia sau mai multor grupe de muschi,care apar in accese si sunt insotite sau nu de pierderea cunostintei.

De retinut: Convulsia este un simptom al unui proces patologic de baza si nu o boala.

Clasificare etiologica

Convulsii febrile. Apar in cursul unei afectiuni febrile.Ca varsta,intre 6 luni si 5 ani(maximum de incidenta intre 6 luni si 3 ani),la copii fara antecedente personale neurologice.

Convulsia febrila se refera doar la episoadele convulsive care apar exclusiv legate de febra,a carei natura este de origine extracraniana.Pentru a fi inclusa in grupa celor febrile,convulsia ar trebui sa aiba unele caractere:

♦sa apara pentru prima data in context febril(temperatura peste 38°) in primele 24 de ore de la ascensiunea termica(deci fara convulsii anterioare in afebrilitate),

♦durata sa fie sub 15 minute,

♦din punct de vedere clinic,criza sa fie generalizata.

Convulsii metabolice ⌊ hipocalcemie; hipomagneziemie; hipo- sau hipernatremie; hipoglicemie (sub 0,2 g la mie la nou-nascut; sub 0,4‰ la sugar si copilul mare); hiperkaliemie; alcaloza; deficit de piridoxina= Vit.B6, anoxemie etc.⌋

Convulsii de cauze infectioase cerebrale(edem cerebral acut infectios,meningite;encefalite),

Convulsii din cauza altor boli organice cerebrale: posttraumatice(hemoragie intracraniana,hemoragie subdurala); abces cerebral,tumori,malformatii cerebrale,boli congenitale(hidrocefalia congenitala,encefalopatii cronice infantile congenitale);tulburari circulatorii cerebrale.

Convulsii din intoxicatii acute: miofilin,efedrina, atropina,organofosforice,alcool,salicilat, D.D.T.,oxid de carbon, parathion,stricnina etc.

Epilepsie

Tabloul crizei tipice -convulsiile tonico-clonice generalizate

Cele mai frecvente forme clinice la copii sunt:convulsiile tonico-clonice generalizate si care evolueaza in trei faze:

♦Faza tonica:

-se instaleaza brusc,

-cu pierderea cunostintei inainte sau concomitent cu aparitia contracturii tonice,

-faciesul devine palid,ochii „plafoneaza”( globii oculari rotati in sus-„da ochii peste cap”),

-copilul devine rigid,

-cu capul in hiperextensie,maxilarele sunt „inclestate”,

-membrele sunt intepenite,antebratele flectate,pumnii stransi,coapsele si gambele in extensie,toracele este imobilizat,apar apneea si cianoza,

-daca este surprins in ortostatism,bolnavul cade.Durata este variabila,de la cateva secunde pana la 30 de secunde.

♦Faza clonica:

-capul se misca ritmic,lateral  sau in extensie,

-musculatura fetei se contracta ritmic,

-globii oculari executa miscari in toate directiile,pleoapele palpita,exista midriaza

-maxilarul inferior are miscari insotite de scrasnetul dintilor,limba are miscari de propulsie si poate fi muscata,

-apar”spume la gura”,care devin sanguinolente cand limba este ranita,

-membrele prezinta miscari bruste de flexie si extensie,

-respiratia este sacadata,neregulata,zgomotoasa,

-pulsul este accelerat si slab,

-facies vultuos(fata cianozata),

-uneori exista emisiune involuntara de urina si materii fecale.

Durata acestei faze este de 1-2 minute pana la 10-15 minute,uneori o ora sau mai mult (in stare de „rau convulsiv” sau convulsii subintrante).

♦Faza de rezolutie

-contracturile inceteaza

-respiratia devine normala,

-faciesul se recoloreaza .

Uneori copilul intra in coma sau prezinta o stare subcomatoasa.Coma poate fi urmata de o stare de somn de cateva ore.

La trezire-comportament normal,uneori stare de oboseala si confuzie. Dupa crize prelungite pot sa apara modificari neurologic trecatoare(pareze,semnul Babinski pozitiv).

-alte tipuri de crize convulsive

Exista:

-forme tonice pure(cel mai frecvent),

-forme clonice pure,

-hemiconvulsii (cuprind numai una din jumatatile corpului),

-convulsii localizate(crizele jacksoniene),

-stare de rau convulsiv(crizele de contractura sunt subintrante).

De retinut. Convulsiile la nou-nascut sunt de foarte multe ori atipice si se manifesta prin:

-tremuraturi prelungite si ritmice,

-miscari pendulare ale membrelor superioare sau de pedalare ale membrelor inferioare,

-crize de opistotonus,

-crize de apnee si cianoza,

-mioclonii localizate,

-plafonari ale globilor oculari,clipit paroxistic.

Plagile

Contaminarea plăgii
 Microflora endogenă are un potenţial infectant care variază în funcţie de regiunea anatomică la nivelul căreia este localizată plaga: zonele umede (axilă, perineu) prezintă concentraţie bacteriană mai mare decât în zonele uscate (trunchi, braţe). Flora exogenă intervine când plaga nou creată vine în contact cu pământ, murdărie, corpi străini cu potenţial infectant foarte mare, etc.
Tratamentul plăgilor
 Tratamentul plăgilor presupune mai multe etape:
♦ Hemostaza reprezintă primul gest terapeutic în prezenţa unei plăgi (urgenţă absolută):
–Hemostaza iniţială (de obicei provizorie) se poate face prin:
-compresie la distanţă (comprimare a vasului mare aferent ce este lezat în plaga) se poate face manual, prin flexie pe rulou sau prin garou (atenţie la ischemia ce poate fi produsă– la fiecare oră se recomandă eliberarea acestuia; de asemenea,la scoaterea lui există riscul declanşării „şocului de garou” prin trecerea în circulaţie a unor citokine acumulate în membrul ischemic; manşeta unui tensiometru umflată la o presiune mai mare decât presiunea arterială sistolică poate îndeplini aceeaşi funcţie)
-pansament compresiv la nivelul plăgii.
— Hemostaza definitivă
-se realizează de obicei în cadrul unui spaţiu medical adecvat(camera de gardă, sala de operaţie, etc.)
-se face prin ligatura, electrocoagulare sau sutură vasculară;
-există situaţii deosebite (leziuni traumatice vasculare micimedii survenite pe ţesuturi patologice) în care hemostaza nu poate fi obţinută decât prin aplicare de tamponament cu meșă Mickulicz (apa oxigenată poate juca şi ea un rol în astfel de situaţii); dacă nu se realizează o hemostază corectă,la nivelul plăgii se pot forma hematoame care reprezintă medii de cultură excelente pentru eventuali germeni.
♦Anestezia poate fi de mai multe tipuri:
o Locală injectarea unei substanţe în pielea intactă de la periferia plăgii; se utilizează de preferinţă lidocaina sau bupivacaină (durata de 4 ori mai mare); eventuala asociere cu adrenalina (acţiune vasoconstrictoare) cantonează local anestezicul, prelungindu-i acţiunea (scade însă apărarea locală; nu este indicată mai ales în plăgile contaminate sau infectate);
Topică (de contact)se foloseşte mai ales pentru blocarea percepţiei dureroase la nivelul mucoaselor şi conjunctivelor, nefiind la fel de eficientă la nivelul tegumentelor; datorită asocierii cu adrenalina are efect vasoconstrictor intens de aceea nu se recomanda folosirea pentru degete, ureche, penis (vascularizaţie de
tip terminal)
o Regională (se poate practica atunci când nervii ce ajung în plagă sunt situaţi relativ superficial): blocurile anestezice regionale au avantaj faţă de anestezia locală că nu deformează plaga, permiţând o reconstrucţie mai uşoară; dezavantajele sunt legate de neînsușirea tehnicilor corecte, injectarea incorectă intravenoasă, injectarea unei cantităţi prea mari, administrarea într-un organ bine vascularizat (cu repercursiuni sistemice); exemple: bloc regional al pumnului(pentru plăgi ale mâinii), blocuri digitale, bloc al gleznei, blocuri faciale, bloc auricular, etc.
o Generală: se practică în cazul plăgilor extinse pe suprafeţe largi,complexe şi în special în cazul plăgilor penetrante cu leziuni viscerale.
♦Antisepsia pielii şi a plăgii
 -Îndepărtarea părului:
părul reprezintă o sursă de contaminare a plăgii, iar îndepărtarea să reduce riscul de infecţie;
acesta se rade până la o distanţă de 6 cm de la marginile plăgii;
-dezinfecţia pielii din jurul plăgii trebuie făcută fără a se intra în contact cu plaga în sine;
-se spală pielea nelezată din jurul plăgii cu apă şi săpun apoi cu ser fiziologic;
se dezinfectează cu alcool sau cu tinctura de iod;
 –dezinfecţia din jurul plăgii se face prin badijonare începându-se de lângă plagă şi îndepărtânduse de lângă aceasta;
Plaga se curăţa cu Rivanol 1‰, Cloramina 4‰ sau H2Ocare antrenează la suprafaţa micii corpi străini având şi o acţiune hemostatică;
  În cazul plăgilor operatorii:
Se degresează cu benzină în jurul plăgii;
 Se dezinfectează cu tinctura de iod, alcool iodat sau alcool sanitar pe o distanţă de 6-7 cm tegumentul din jurul plăgii folosind alt tampon la fiecare ştergere;
 Plaga suturată se dezinfectează de asemenea printr-o singură ştergere cu tamponul îmbibat în tinctura de iod sau alcool;
Apoi se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii;
 Plaga se acoperă apoi cu comprese sterile şi se fixează în funcţie de zonă;
 În cazul plăgilor vechi, infectate, secretante şi/sau nesuturate:
 
– tegumentul din jurul lor se curăţă circular de la exterior spre interior;
– se aseptizează prin spălaturi cu soluţii antiseptice;
– se pun pansamente locale umede cu cloramină sau rivanol sau soluţie de antibiotic conform antibiogramei;
pansamentul umed aplicat se mai numeşte şi microclimat şi se poate realiza întro tăviţă renală sterilă în care se îmbibă 2-3 comprese sterile cu soluţia indicată;

 -compresa umedă se acoperă de 12 comprese uscate după care se fixează.

 
♦Debridare chirurgicală
 –constă în îndepărtarea corpilor străini şi a ţesuturilor devitalizate din cauza potenţialului infectant mare al acestora; debridarea se face până în ţesut viabil (în cazul muşchilor pentru aprecierea viabilităţii există „regulă celor 4 C”: culoare, consistentă, contracţie, circulaţie);dacă la nivelul plăgii la suprafaţă sunt nervi sau tendoane, pentru a nu le leza se practică irigarea plăgii cu presiune, după care în mod normal ţesuturile devitalizate se autodelimitează şi sunt mai uşor de excizat;
♦Curăţire mecanică
-se face prin irigare a plăgii cu ser fiziologic cu presiune mare: se face numai în plăgi cu contaminare înaltă (poate produce leziuni tisulare suplimentare).
 ♦Antibioterapia
-succesul antibioterapiei în prevenirea infecţiilor plăgii depinde de factori cum sunt: momentul administrării (de preferat o administrare cât mai precoce; în cazul plăgilor chirurgicale există efect mult mai bun în cazul administrării preoperatorii faţă de administrarea intra şi postoperatorie singură), concentraţia bacteriilor în plagă (infecţia apare oricum în contaminările plăgii direct cu puroi, fecale, secreţii vaginale sau salivă),prezența în plagă de fracţiuni din sol ce potenţează ;
 –principalele indicaţii ale antibioterapiei –pacienţi cu imunosupresie,plăgi situate în regiuni anatomice cu potenţial infectant mare (picior,mâna, etc.), plăgi cu contaminare masivă, plăgi mari cu distrucții
tisulare masive (cu menţiunea ca antibioterapia nu poate suplini o debridare deficitară), profilaxia endocarditei bacteriene la pacienţii expuşi (proteze valvulare, valvulopatii, defecte septale, fistule arteriovenoase); în absenţa antibiogramei sunt de preferat antibioticele cu spectru larg (cefalosporine, etc.).
♦ Drenaj
-tuburile de dren au rolul de a permite evacuarea din plaga a secreţiilor (sânge, limfa, puroi) şi a aerului care se colectează;trebuie folosite însă parcimonios (econom, ponderat)  (sa constatat că în unele situaţii măresc rata infecţiilor).
 ♦Profilaxie antitetanică
 
-mai ales în cazul plăgilor mai vechi de 6 ore, contuze sau înţepate,cu contaminare mare şi prezenţa de ţesut ischemiat sau denervat 
♦Închiderea plăgii
 După curăţirea plăgii trebuie refăcută integritatea ţesutului lezat) .închiderea plăgii cuprinde modalităţi de închidere variate în funcţie de tipul plăgii:
-închidere primară: se practică în plăgi recente (< 6 ore), curate sau cu contaminare minimă, cu condiţia să nu existe pierderi tisulare mari;
-închidere secundară:
 –se utilizează în plăgi întinse cu pierderi tisulare mari şi în plăgi infectate sau cu risc mare de infecţie; plagă se lasă deschisă sub un pansament steril şi se va vindeca prin epitelizare şi contracţie; deşi pentru majoritatea plăgilor vindecarea prin migraţia epiteliului perilezional se soldează cu rezultate estetice satisfăcătoare, în unele cazuri este nevoie de transplant cutanat; se consideră că o plagă lăsată deschisă nu trebuie „deranjată” 4 zile de la producerea ei dacă pacientul nu face febră (inspecţiile inutile din această perioadă cresc riscul de infecţie);
-închidere terţiară (închidere primară întârziată): se face la 35 zile şi este indicată în principiu în plăgile care prezintă risc mare de infecţie în cazul suturării per primam (sunt lăsate deschise 3-5 zile pentru a
 permite imunităţii locale să „cureţe” plaga), dacă după acest interval nu apar semne de infecţie, se poate tenta sutura plăgii (numită clasic sutură secundară), după avivarea marginilor (sutură se efectuează în ţesut sângerând);
-plastii cutanate –se fac cu tegument ce conţine epiderm şi o parte din derm (cu cât este mai groasă, cu atât plastia este mai durabilă şi contracţia plăgii mai mică);
-lambouri (flap-uri) – se folosesc în plăgi care în afară pierderilor tegumentare se însoţesc şi de pierderi ale ţesuturilor subiacente, principala problemă fiind deficitul de vascularizatie; pot fi rotaţionale (cu pedicul vascular) sau libere (se conectează la un nou pedicul preexistent);
-Modalităţi de închidere a plăgiisutură, agrafe, pansament.

 

♦Vindecarea plăgilor
Plaga
-conţine ţesut devitalizat, structuri extracelulare lezate,capilare rupte cu sângerare, mărginite de ţesut viabil. Procesul de vindecarea plăgii a fost divizat în mai multe faze, care în realitate se întrepătrund din
 punct de vedere cronologic:
♦♦ Faza inflamatorie – durează în medie 7 zile pentru plăgile curate sau cele cu contaminare minimă;
♦♦ Faza migratorie (fibroblastică) este susţinută de apariţia unor celule cu rol în curăţirea plăgii şi în cicatrizare;
♦♦ Faza proliferativă (colagenică) –se desfăşoară în zilele 7-42;
♦♦ Faza de remodelare a plagii –poate dura ani şi se face prin reaşezarea colagenului după liniile de forţă.

Colaps-conduita de urgenta

A.  In formele catastrofale de soc

La prezentarea in ambulator

♦Asigurarea libertatii cailor aeriene(la nevoie aspiratie nazofaringiana si bucofaringiana prin sonda Nélaton adaptata la o seringa de 20 ml;aspirator cu pedala;aspirator electric;trompa de vid)

♦In cazul ca exista posibilitatea,presupunand ca autosanitara sau dispensarul au oxigen ,acesta se administreaza umidificat fie sub cort(4-6 l/m),fie prin masca,fie pe sonda endonazala plasata pana in orofaringe(metoda cea mai simpla si mai frecvent utilizata).Pentru ca extremitatea sondei sa nu fie prea mult infundata,nici prea putin,se fixeaza dinainte lungimea care va fi introdusa ,masurand pe sonda distanta de la nas la lobul urechii.Daca este prea mult introdusa,poate provoca greturi,dilatare gastrica cu riscul unei rupturi.Daca este prea putin introdusa,concentratia de oxigen obtinuta este prea mica.

♦In caz de absenta a miscarilor ventilatorii spontane sau respiratie spontana ineficace,se va face respiratie artificiala prin masca orofaciala,resuscitator cu balon de tip AMBU,prin respiratie”gura la gura” si la nevoie masaj cardiac extern.

♦Abordarea uneia sau mai multor vene periferice,de urgenta.Daca venele superficiale sunt colabate,sunt indicate caile exceptionale de abord:punctia venei femurale,a jugularei,a subclaviculei sau a sinusului longitudinal superior(executata de medic).

-Abordarea venei femurale:se palpeaza la arcada inghinala,artera femurala.Se coboara de la arcada inghinala circa 2 cm sub acest reper si se infinge acul lateral si intern pe acesta.Se introduce acul usor tangent fata de planurile profunde(unghi de 15 grade),avand directia spre arcada inghinala.In caz ca nu se simt pulsatiile arterei femurale,se poate folosi drept reper unirea 1/3 medii cu 1/3 interna a arcadei inghinale.

-Abordarea sinusului longitudinal superior(la sugar) este facuta de medic pe linia mediana a fontanelei anterioare in unghiul posterior al acesteia(unghi de 10 grade)dinspre anterior spre posterior,de sus in jos pe o distanta de circa 1/2 cm.

♦Umplerea rapida a patului vascular(imediat dupa abordarea venoasa);

-se administreaza i.v. cu seringa solutii macromoleculare(dextran,macrodex,haemacel)10-20 ml/kilocorp.In lipsa acestora se pot administra solutii glucozate si/sau electrolitice in cantitati de 20 ml/kilocorp.

♦Se instituie o perfuzie endovenoasa continua pentru combaterea acidozei cu solutie de bicarbonat de sodiu in cazul in care exista ,solutie molara 8,4% (3 ml/kilocorp) i.v. diluata cu o cantitate egala de solutie glucozata 5%

B. In formele medii si severe de soc

♦Asigurarea permeabilitatii cailor aeriene;administrarea oxigenului

♦Incalzirea copilului cu sticle calde la extremitati,termofoare,buiota,perna electrica(atentie la arsuri),paturi de lana,camera incalzita la 23-25 grade.

Atentie! Incalzirea nu va fi prea brusca,pentru a se evita o vasodilatatie periferica accentuata.

♦Copilul va fi intins pe pat,cu capul usor coborat(se ridica extremitatea patului de partea unde se afla membrele inferioare)in scopul favorizarii intoarcerii venoase la inima dreapta si irigarii cerebrale.Aceasta metoda se aplica cu mare atentie ,pentru ca pozitia Trendelenburg stanjeneste ventilatia normala si accentueaza hipoxia prin impiedicarea miscarilor libere ale diafragmei.

♦Daca copilul inghite,se administreaza bauturi calde zaharate si cu adaos de sare.

♦In caz de agitatie,sedarea copilului:

-fenobarbital=doze mici(3 mg/kilocorp i.m.); 1 fiola=200 mg sau 40 mg pentru uz infantil,

-diazepam-0,2 mg/kilocorp i.m.; 1 fiola=10 mg.

♦Se aplica masurile amintite la forma catastrofala a socului :abordarea uneia sau mai multor vene,umplerea patului vascular.

♦In cazul in care nu se obtin rezultate favorabile si exista suspiciunea de soc septic sau sindrom hemoragic,asistenta medicala va avea pregatite urmatoarele medicamente(pe care le administreaza la indicatia medicului);

heparina 100-200 U/kilocorp i.v. dupa care in socul septic,se poate administra:

-hemisuccinat de hidrocortizon 50 mg/kilocorp. In caz de suspiciune de colaps(soc) septic se indica si antibioterapie pe cale endovenoasa: penicilina in doze mari 250 000 U kilocorp/priza si gentamicina 1,5-2 mg/kilocorp i.v. sau i.m.

Atentie la agravarea socului prin eliberarea de cantitati mari de endotoxina,ca urmare a tratamentului antibiotic.

♦Aprecierea eficientei desocarii se face urmarind:

-respiratia,

-pulsul la vasele mari,

-disparitia tulburarilor microcirculatiei(timpul de recolorare),

-reluarea diurezei,

-revenirea starii de constiinta.

Transport

Pe tot parcursul transportului se vor continua masurile incepute:

-administrarea oxigenului,

-incalzirea extremitatilor,

-perfuzia endovenoasa(pentru terapia lichidiana si medicamentoasa),

-urmarirea functiilor vitale(ritmul respirator,coloratie,constienta,aspectul pupilei,activitate cardiaca,diureza etc.)

Masuri de urgenta in unitatile spitalicesti

♦Monitorizarea(masurarea permanenta): puls,presiune arteriala,irigatia cutanata,diureza.

♦Pozitionare corecta(pozitie de securitate la comatosi=pozitie semiculcat,in decubit lateral,cu extremitatea cefalica usor decliva fata de restul corpului),sau instalarea unei piese bucofaringiene(pipa Guedel),care impiedica alunecarea posterioara a limbii,chiar daca copilul este asezat in decubit dorsal.

♦Se continua masurile nespecifice de reanimare: aspirarea secretiilor,administrarea oxigenului,evitarea pierderilor de caldura(la prematuri folosirea incubatorului),continuarea perfuziilor etc.

Precizare. In cazul in care in ambulatoriu nu s-a putut aborda o vena,se va face (in spital) denudarea venei.

Examinari de urgenta pentru evaluarea starii initiale si pentru stabilirea etiopatogeniei.

a) recoltarea sangelui pentru examene de laborator: hemograma completa(hematocrit,hemoglobina,leucocite,formula leucocitara,trombocite);grup sanguin; Rh; hemocultura; ionograma sanguina; echilibru acido-bazic(micrometoda Astrup),uree;creatinina,acid uric,glicemie,timp de sangerare,timp de coagulare,fibrinemie,timp de protrombina.

b) Alte examinari:ECG, examen LCR, radiografie cardiotoracica

c) Examene bacteriologice: coprocultura,urocultura,culturi din alte focare de infectie

Administrarea de medicamente vasoactive:

-adrenalina se foloseste in doze de 0,1-0,3 ml s.c. sau i.v. foarte lent din sol. 1‰ (1 fiola= 1 ml= 1 mg)repetat la nevoie la intervale de 10-15 minute. Sau ,in caz de soc neurogen,1 ml solutie 1‰ diluat in 10 ml solutie salina.

Izoproterenol (izuprel) 1 mg diluat in 500 ml solutie de perfuzat(1 fiola=1 ml=0,2 m),

-hemisuccinat de hidrocortizon 50 mg/kilocorp i.v.,putandu-se repeta la 60 de minute pana la un total de 200 mg/kilocorp (1 fiola=25 mg cu 5 ml solvent).

Observatie: Se injecteaza anterior i.v. heparina 100-200 u.i./kilocorp pentru a preveni declansarea CID (coagulare intravenoasa diseminata); hidergin (redergin) indicat in socul endotoxinic si in socul cu vasoconstrictie 0,3-0,6 mg/zi (1 fiola=1 ml=0,5 mg)

♦Tratamentul unor eventuale complicatii: anticoagulante (heparina) antifibrinolitice(acid aminocaproic). Profilaxia si tratamentul insuficientei renale acute.

♦Tratamentul etiologic.Nu se obtine nici o vindecare fara tratamentul etiologic.

Colapsul-cauze si simptomatologie

Colapsul este insuficienta circulatorie periferica acuta cu dezechilibru brusc intre capacitatea patului vascular(continator) si volumul sangelui circulant(continut),indiferent pe seama cui se face decalajul(marimea capacitatii patului vascular,sau reducerea masei sanguine),avand drept consecinte importante :hipotensiune arteriala,insuficienta irigare a tesuturilor si organelor,perturbarea schimburilor gazoase si de substante metabolice in tesuturi si tulburari metabolice prin hipoxia celulara produsa(acidoza metabolica).Tulburarile sunt caracteristice socului(colapsul este o faza a socului).

Cauze

♦Colapsul hipovolemic:

-hemoragii(interne,externe),

-plasmoragie(arsuri),

-pierderi hidroelectrolitice(B.D.A.=boala diareica acuta).cu S.D.A.(sindrom de deshidratare acuta),sindromul de pierdere de sare.

♦Colapsul infectios:

-infectii acute severe(pneumopatii acute bacteriene si virotice,gripa,septicemii,meningite,enterocolite infectioase,difterie,infectii urinare severe,peritonite).

♦Colapsul neurogen:

-marirea patului vascular,de obicei prin excitatie vagala,

-coma (diabetica s.a.)

♦Colapsul dat de diferite alte  afectiuni:

-intoxicatii,

-stari postoperatorii,

-insuficienta suprarenala acuta,

-soc anafilactic,

-traumatisme(sectionarea maduvei spinarii)

Simptomatologie

-Extremitati reci,palid-cianotice marmorate:

♦cianoza patului subunghial cu timp de recolorare lent(datorita tulburarilor microcirculatiei)

♦cianoza fetei,buzelor,piele rece,cenusie,transpiratii reci,vascoase,profuze,

-Hipotensiune arteriala,tahicardie(puls slab batut,uneori imperceptibil)

-Venele periferice colabate(uneori imposibil de punctionat),

-Abdomen meteorizat.

-Oligo-anurie

-Semne respiratorii si neurologice(de la agitatie pana la obnubilare si coma,traducand hipoxia cerebrala)

Nou-nascut—T.A.=80/45 mmHg——Frecventa cardiaca=120 b/m

1-2 ani—–T.A.=85/60 mmHg——Frecventa cardiaca=110 b/m

2-6 ani—–T.A.=90/60 mmHg——Frecventa cardiaca=100 b/m

6-12 ani—–T.A.=95/65 mmHg——Frecventa cardiaca=90 b/m

Copil peste 14 ani (si adult)—T.A.=120/80 mmHg—-Frecventa cardiaca=80 b/m

De retinut: In practica,o valoare a presiunii arteriale sistolice sub 60 mmHg la orice grupa de varsta este considerata patologica.

Scorul APGAR (nota bebelusului la nastere)

Fiind primul test facut bebelusului tau, scorul Apgar este dat imediat dupa nasterea copilului. Testul a fost conceput pentru o evaluare rapida a conditiei fizice a nou-nascutului dupa nastere si pentru a determina orice nevoie imediata pentru interventie medicala suplimentara

Introdus in anul 1953 ca metoda de evaluare a nou-nascutilor, scorul Apgar vine atat de la numele celei care l-a calculat prima data, medicul pediatru american Virginia Apgar, cat si de la numele celor cinci parametri pe care acest scor ii ia in considerare in cadrul evaluarii:

 

Activity – tonusul muscular al nou-nascutului, reactiile imediate dupa nastere

Pulse – pulsul inimii, frecventa cardiaca masurata de specialisti

Grimace – grimasa bebelusului, reactiile spontane ale fetei, reactivitatea la stimuli

Appearance – aspectul pielii nou-nascutului, culoarea acestuia

Respiration – respiratia bebelusului nou-nascut

Doctorii, moasele sau asistentele aduna acesti cinci factori si calculeaza scorul Apgar. Notele obtinute pot varia intre 0 si 10, nota 10 fiind maximul ce poate fi obtinut.

Un copil care obtine nota 7 sau mai mult la 1 minut dupa nastere este considerat a avea o stare de sanatate buna in general. Totusi, un scor mai mic nu inseamana ca bebelusul tau nu este sanatos sau normal. Dar poate presupune ca bebelusul are pur si simplu nevoie de ceva ingrijiri medicale imediate, cum ar fi aspirarea cailor respiratorii sau oxigen pentru a-l ajuta sa respire, dupa care copilul va fi bine.

La 5 minute dupa nastere, scorul Apgar se recalculeaza si daca nota copilului tau nu s-a imbunatatit, ajungand la 7 sau mai mult, sau exista alte temeri, medicul si asistentele pot continua ingrijirile medicale si vor monitoriza indeaproape copilasul. Unii copii se nasc cu probleme la nivelul plamanilor si al inimii; altora le ia doar putin mai mult timp sa se adapteze vietii din afara pantecului. Majoritatea nou-nascutilor cu un scor Apgar inital de 7 sau mai mic vor fi foarte sanatosi, in cele din urma.

Calcularea scorului

Tonusul muscular (activitatea)

Se apreciaza in functie de miscarile active si pasive:
2 – prezenta miscarilor active, tonusul muscular e bun
1 – cateva miscari de flexie a extremitatilor
0 –hipotonie, musculatura este flasca.

Frecventa cardiaca (puls)

Se apreciaza numarul de batai cardiace pe minut:
2 – peste 100 batai cardiace pe minut
1 – sub 100 batai cardiace pe minut
0 – absenta batailor cardiace.

Excitabilitatea reflexa (grimasa)

Excitabilitatea reflexa sau reflectivitatea, este raspunsul nou-nascutului la stimuli externi; se apreciaza prin reactia la introducerea sondei in cavitatea nazala pentru dezobstructia cailor respiratorii:
2 – tipa, tuseste sau stranuta
1 – face o grimasa
0 – nu reactioneaza.

Culoarea tegumentelor (aspect)

Culoarea tegumentelor este importanta deoarece ea releva gradul de oxigenrae a sangelui:
2 – tegumente roz
1 – roz la nivelul trunchiului si cianotica (albastra) la extremitati
0 – tegumente palide sau cianotice (albastre).

Miscarile respiratorii si tipatul (respiratia)

Se apreciaza aparitia spontana a respiratiei, reflectata de un tipat sau plans viguros si prezenta miscarilor respiratorii:
2 – miscari respiratorii regulate, tipat sau plans viguros
1 – miscari respiratorii neregulate, plans slab
0 – respiratie absenta, nu plange

Scorul Apgar

♦ 10, 9 sau 8 = nou-nascutul este sanatos, are o greutate normala, de asemenea o adaptare neonatala buna, care nu necesita ingrijiri deosebite, drept pentru care bebelusul va fi transferat in sectia de nou-nascuti a unitatii medicale.

♦ 7 sau 6 = in functie de deficientele remarcate medicul poate recomanda oxigenoterapie sau corectarea unor deficiente pe care nou-nascutul le prezinta, de exemplu hipoglicemie (nivel redus de glucoza in sange) sau hipocalcemie (nivel redus de calciu in sange). Bebelusul va fi evaluat din nou dupa cinci minute.

♦ 5 sau mai mic de 5 = nou-nascutul prezinta o stare generala grava pentru care sunt necesare manevre de resuscitare, reanimare si terapie intensiva. Si in acest caz, dupa manevrele efectuate de catre medici scorul este din nou calculat.

Trebuie avut in vedere ca scorul Apgar este doar un indice relativ prin care medicii neonatologi evalueaza starea de sanatate a nou-nascutilor in primele clipe de viata ale lor dupa expulzare si, daca este cazul, dupa realizarea primelor manevre corective, neconstituindu-se in acelasi timp si intr-un prognostic privind evolutia ulterioara a bebelusului. Acesta, odata ajuns in sectia de nou-nascuti a unitatii medicale va fi supus unui examen clinic complet care va releva caracteristicile sale in ceea ce priveste starea de sanatate, greutatea, talia, maturitatea neonatala, perimetrul cranian si eventuala prezenta a unor boli sau malformatii.