Dislipidemia

Dislipidemia

Dislipidemia este una dintre afecțiunile care contribuie semnificativ la apariția sau agravarea  bolilor cardiace, în special a arterosclerozei.

Dislipidemia este un dezechilibru al nivelului de lipide din sânge.

Dislipidemiile favorizează producerea aterosclerozei, cardiopatiei ischemice, infarctului miocardic, hemoragiei cerebrale, arteriopatiei membrelor inferioare și a altor boli cardio-vasculare.

Recomandări nutriţionale

Specialiștii recomandă ca toate persoanele de peste 20 de ani să își determine profilul lipidic. Acest lucru înseamnă măsurarea nivelului colesterolului total, LDL colesterol, HDL colesterol, precum și cel al trigliceridelor.
Cel puțin o dată la 5 ani trebuie făcute aceste analize. De asemenea, trebuie știut faptul că și persoanele slabe pot avea colesterolul crescut. Dacă valorile obținute la prima determinare sunt anormale sau există factori de risc cardiovasculari asociați, atunci dozările trebuie făcute mai des, la indicația și sub controlul medicului.
Copiii care provin din familii cu risc crescut de boli cardiovasculare (părinți sau bunici cu colesterol crescut sau cu boli de inimă la vârste tinere, adică sub 55 de ani) ar trebui să-și controleze nivelurile de colesterol din sânge.

Dieta în dislipidemie

Dieta în regimul dislipidemiei permite scăderea în greutate şi reducerea colesterolului LDL, adaptarea aportului caloric în funcţie de necesităţi şi greutatea corporală, reducerea aportului de grăsimi saturate şi colesterol, crşterea aportului de fibre solubile, creşterea aportului de fitosteroli şi fitostanoli, creşterea aportului de antioxidanţi (fructe, legume).

Pacienții cu dislipidemii – Reguli de alimentaţie corectă

– să respecte obligatoriu cinci mese pe zi (3 mese principale și 2 gustari) la ore regulate;
– în timpul meselor trebuie evitat mânactul în grabă, înfulecatul, cititul, privitul la televizor;
– să consume de doua ori pe săptămână carne de pește;
– trebuie consumate maxim două gălbenușuri pe săptămână, de preferat fierte tari;
– trebuie evitate sosurile cu unt sau smântână;
– consumul de sare trebuie redus la aproximativ 5 grame pe zi;
– consumul de alcool trebuie evitat.

Cum se manifestă dislipidemia

Un pacient care suferă de dislipidemie are un nivel ridicat de lipide în sânge: fie colesterolul crescut sau un nivel mare al trigliceridelor, ori ambele. Dislipidemia poate să se manifeste fie prin hiperlipidemie – niveluri ridicate ale colesterolului total și lipoproteine cu densitate joasă (colesterolul „rău” LDL) – sau nivel scăzut de lipoproteine cu densitate mare (colesterolul „bun” HDL).

Principalele cauze ale dislipidemiei sunt cele primare (genetice) și cele secundare (stilul de viață). Cauzele genetice implică o predispoziție a organismului să producă prea mult colesterol „rău” si prea puțin „bun”. Stilul de viață poate conduce la o astfel de afecțiune dacă este caracterizat de un consum foarte mare de grăsimi saturate, prăjeli și alcool, dar si de sedentarism, anumite vicii precum fumatul ori administrarea pe perioade lungi a anumitor medicamente (estrogeni, corticosteroizi, contraceptive orale, medicamente antivirale pentru HIV etc.).

Displipidemia nu provoacă de regulă nici un simptom evident. Multe persoane se alarmează abia în momentul în care ajung la medic pentru investigații de rutină și se observă prin analize specifice, un nivel crescut al colesterolului. În cazurile foarte avansate însă, cantitatea mare de grăsime și trigliceride din sânge pot provoca depuneri de grăsime la nivelul pielii, precum in xantomatozele hiperlipidemice, mărirea ficatului sau a splinei, diverse tulburari neurologice( manifestate prin furnicături în mâini și picioare, de exemplu) și chiar pancreatită.

Diagnostic, tratament și complicații

Nivelurile de lipoproteine si, prin urmare, lipide, în special a colesterolului LDL, cresc ușor odată cu vârsta. În plus, nivelurile sunt în mod normal puțin mai mari la bărbați decât la femei, dar în cazul acestora din urmă cresc după menopauză.

Un nivel limită al colesterolului total este considerat de medici 200 mg pe dl de sânge. Dacă pacienții se situează constant sub această valoare, nu sunt motive de îngrijorare, decat daca voaloarea colesterolului bun LDL se situeaza sub 70; atunci  riscul de a dezvolta o boala de inima este foarte ridicat.

Dacă valoarea de 200 a colesterolului total este depășită, se realizează investigații suplimentare și se administrează un tratament adecvat.

Cât despre trigliceride, valoarea maximă este considerată 150 mg./dl. Persoanele cu valori mai mari, care au asociate și alte afecțiuni (diabet, boli renale, antecedente genetice de arteroscleroză) au un risc crescut de atac de cord sau accident vascular cerebral.
În primă instanță, terapia presupune reducerea greutății corporale, o dietă săracă în grăsimi saturate și exerciții fizice. Dacă astfel de schimbări nu dau rezultate, se recurge și la medicamente de reducere a nivelului lipidelor din sânge.

Nodul tiroidian

Nodul tiroidian

Nodulul tiroidian reprezinta o crestere anormala la nivelul tiroidei. Este o patologie foarte frecventa, afectand pana la 50% din populatie. Este mai frecvent la femei si la persoanele in varsta, dar poate sa apara la orice varsta, atat la femei cat si la barbati.

Majoritatea nodulilor tiroidieni sunt benigni, adica nu sunt cancer (pana la 95%); rar pot reprezenta un cancer tiroidian (aproximativ 5%). Nodulii benigni pot fi solizi, chistici (adica plini cu lichid) sau micsti (cu continut solid si lichidian).

Cauzele aparitiei lor nu sunt cunoscute cu exactitate, nu par sa fie transmisi genetic in familii. Este posibil ca hormonii estrogeni sa joace un rol in dezvoltarea lor, avand in vedere ca sunt de 4 ori mai frecventi la femei fata de barbati (dar aceasta legatura nu a fost inca demonstrata cu certitudine).

Un factor de risc bine cunoscut pentru aparitia nodulilor este  iradierea la nivelul gatului (de exemplu tratament pentru leucemie) mai ales in copilarie sau expunerea la iod radioactiv (de exemplu dupa accidentul de la Cernobil a crescut dramatic numarul de cancere tiroidiene la copii expusi). Ar putea fi implicati si unii factori de mediu lipsa de iod, lipsa de seleniu.

Simptome

Adesea nodulii tiroidieni sunt descoperiti intamplator la palpare sau in cursul unei ecografii. Uneori nodulii sunt mari si pot produce simptome prin compresia pe organele din vecinatate (pot aparea sufocare,  probleme la inghitire sau modificarea vocii).

Exista semna clinice care ridica suspiciunea de cancer tiroidian, acestea fiind urmatoarele:
– nodul care creste brusc in dimensiuni
– nodul dur la palpare, aderent la tesuturile din jur

– modificari de voce (raguseala)
– dificultati la inghitit

De asemenea pacientii de sex masculin, cei care au avut cancere de tiroida in familie, cei care au fost iradiati in copilarie au un risc mai mare de cancer.
Uneori pacientul poate prezenta durere acuta la nivelul gatului si aparitia unui nodul. Aceasta prezentare sugereaza hemoragie la nivelul unui nodul.

Majoritatea nodulilor tiroidieni nu modifica functia tiroidei (hormonii tiroidieni pe care ii dozam din sange sunt in limite normale) dar unii noduli pot fi functionali adica sa produca hormon in exces. Cantitatea de hormon produsa este dependenta de volumul nodulului astfel incat un nodul poate produce hipertiroidism si simptome clinice atunci cand dimensiunea sa depaseste 3 cm. In general se considera ca nodulii functionali (care induc hipertiroidism) nu sunt cancerosi. In cazul acestor noduli pe langa prezenta unei umflaturi la nivelul gatului, pacientul poate prezenta si palpitatii, puls rapid si uneori neregulat, insomnie, nervozitate, transpiratii excesive, intoleranta la caldura, scadere in greutate, mai multe scaune pe zi.

Recomandari Medicale

Nodulul tiroidian este diagnosticat, tratat si urmarit de medicul endocrinolog.

Uneori poate fi necesar si consult cardiologic (daca apar complicatii cardiace in cadrul hipertiroidismului – insuficienta cardiaca, fibrilatie atriala).

Daca este necesara interventie chirurgicala aceasta este efectuata de un chirurg generalist cu specializare pe patologia endocrina.
Administrarea de iod radioactiv se face in cadrul sectiilor de medicina nucleara.

Medicatia care poate fi utilizata in caz de hipertiroidism este medicatia antitiroidiana (carbimazol, metimazol, propiltiouracil) iar pentru controlul dimensiunilor nodulului tratamen cu hormon tiroidian, levotiroxina.

Eliminare a tiroidei

Glanda tiroidă

Glanda tiroidă este cea mai mare glandă situată la nivelul gâtului. Acesta este localizată în regiunea antero-laterală a gâtului. GLanda tiroidă are forma unui fluture cu doua aripi, fiind reprezentată DE un lob în stânga și un lob în dreapta care înconjoară traheea.

Funcția unică a tiroidei este de a face hormoni tiroidieni. Acest hormon are un efect aproape asupra tuturor țesuturilor din organism care crește activitatea celulară. Prin urmare, funcția tiroidei este de a reglementa metabolismul organismului.

În ultimele 2 decade, utilizarea pe scară largă a ultrasonografiei pentru evaluarea tiroidei şi regiunii cervicale a determinat o creştere dramatică a prevalenţei nodulilor tiroidieni clinic nepalpabili, estimată între 20 şi 76% în populaţia generală. Mai mult, 20-48% din pacienţii cu un singur nodul tiroidian palpabil au noduli suplimentari la evaluarea ecografică, fapt ce determină actual o epidemie de noduli tiroidieni, cu impact asupra practicii medicale. Nodulii tiroidieni sunt mai frecvenţi la persoanele în vârstă, la femei, în zonele de carenţă de iod şi la cei cu istoric de expunere la radiaţii.

Problemele frecvente ale tiroidei

Glanda tiroidă este predispusă la mai multe probleme distincte, dintre care unele sunt extrem de frecvente. Aceste probleme pot fi defalcate astfel:

– cele referitoare la producția de hormon (prea mult sau prea puțin),

– cele datorate creșterii glandei tiroide cauzând compresie pe structurile importante ale gâtului sau care apar pur și simplu ca o formațiune în gât,

– formarea de noduli care reprezintă motive de îngrijorare pentru prezența cancerului tiroidian,

– cele care sunt canceroase.

Boli ale glandei tiroide

Gușa.

O guşă tiroidiană este o extindere dramatică a glandei tiroide. Gușele sunt adesea eliminate din motive estetice sau, mai frecvent, pentru că  aceasta comprima alte structuri vitale ale gâtului, inclusiv traheea și esofagul făcând dificile respirația și înghițirea. Uneori, gușele pot crește piept, unde acestea pot provoca de asemenea probleme.

Cancerul tiroidian.

Cancerul tiroidian poate apărea la orice categorie de vârstă, deși apare cel mai frecvent după vârsta de 30, iar agresivitatea crește semnificativ la pacienții mai în vârstă. Cancerul tiroidian nu prezintă întotdeauna simptome; de multe ori, primul semn de cancer tiroidian este un nodul tiroidian.

Factori care sugerează creşterea riscului de potenţial malign:

-Vârsta mai mică 20 ani sau mai mare 70 ani

– Antecedente de iradiere la nivelul capului şi gâtului

– Disfonie, disfagie, tuse

– Nodul cu dimensiuni în creştere

– Nodul ferm sau dur, cu limite rău delimitate la palpare

– Adenopatie latero-cervicală

– Nodul fixat pe ţesuturile adiacente

– Sexul masculin

Nodulii tiroidieni solitari.

Există mai multe caracteristici ale nodulilor solitari ale tiroidei care îi fac suspecți de malignitate. Deși aproximativ 50% din populația poate avea un nodul tiroidian, majoritatea acestora sunt benigne. Ocazional, nodulii tiroidieni pot avea caracteristici de malignitate și necesită fie o biopsie, fie o excizie chirurgicală.

Hipertiroidismul.

Această afecțiune este caracterizată de prezența a prea mult hormon tiroidian. Metodele actuale folosite pentru tratarea unui pacient cu hipertiroidism sunt:  iodul  radioactiv, medicamente anti – tiroidiene sau intervenții chirurgicale. Fiecare metodă are avantajele și dezavantajele sale și este selectat pentru fiecare pacient în parte. De multe ori, este nevoie ca toate cele trei metode să fie folosite. Chirurgia este cel mai puțin folosită pentru a rezolva problemele cauzate de hipertiroidism.

Hipotiroidismul.

Această afecțiune este caracterizată de prea puțin hormon tiroidian și este o problemă frecventă. De fapt, hipotiroidismul poate fi prezent pe parcursul mai multor ani înainte de a fi diagnosticat și tratat. Există mai multe cauze ale acestei afecțiuni. Hipotiroidismul poate fi asociat chiar și cu sarcina. Tratamentul pentru toate tipurile de hipotiroidism este, de obicei, unul simplu.

Tiroidita.

Tiroidita este un proces inflamator continuu în glanda tiroidă. Tiroidita pot prezenta cu un număr de simptome cum ar fi febra și durerea, dar poate prezenta de asemenea constatări subtile de hipo sau hipertiroidism. Există o serie de cauze, unele mai frecvente decât altele.

Intervențiile chirurgicale ale tiroidei

Chirurgia tiroidiană este utilizată pentru tratamentul nodulilor tiroidieni, cancer tiroidian și hipertiroidism. In timpul acestei proceduri, o parte sau toată glanda tiroidă este eliminată.

În timpul intervenției chirurgicale, se face o incizie în piele. Mușchiul și alte țesuturi sunt trase deoparte pentru a expune glanda tiroidă.

Mulți oameni sunt externați din spital la o zi sau două după operație. Timpul petrecut în spital și recuperarea depind de vârstă și starea generală de sănătate, dificultatea operație sau prezența cancerului.

Chirurgia este utilizată pentru a trata problemele glandei tiroide în cazul în care:

– Cancerul tiroidian este prezent sau este suspectat.

– Un nodul benign este suficient de mare pentru a provoca probleme de respirație sau înghițire.

– Un nodul (chist) plin cu lichid recidivează după ce a fost golit o dată sau de două ori.

– Hipertiroidismul nu poate fi tratat cu medicamente sau iod radioactiv.

Chirurgia este rar utilizată pentru a trata hipertiroidismul. Acesta poate fi utilizată în cazul glandei tiroide care este atât de mare încât face înghițirea sau respirație dificilă. De asemenea, chirurgia este folosită în cazul cancerului tiroidian.

Totodată, se poate apela la chirurgie în cazul gravidelor sau în cazul în care medicamentele antitiroidiene nu sunt tolerate. În funcție de motivul operației, se poate îndepărta o parte sau întreaga glandă tiroidă. Chirurgia este rar utilizat pentru a trata hipertiroidie.

Tiroidectomia totală.

Chirurgul va elimina întreaga glandă și ganglionii limfatici din jurul glandei. Ambele secțiuni (lobi) ale glandei tiroide sunt de obicei îndepărtate.

Lobectomia tiroidiană.

Lobectomia tiroidiană implică lobectomie totală sau cvasitotală cu sau fără istmectomie; dacă trebuie completat cu o tiroidectomie, aceasta este mai uşor de realizat tehnic dacă istmul a fost în prealabil rezecat. După eliminare, nodului va fi examinat pentru a se vedea dacă există celule canceroase.

Tiroidectomia parțială.

Chirurgul va elimina un lob complet, istmul, și o parte din celălalt lob. Aceasta tehnică este utilizată pentru hipertiroidismul provocat de boala Graves.

GERIATRIE

Îmbătrânirea

♦ este un proces caracterizat prin modificări treptate şi spontane, având ca efect maturizarea în timpul copilăriei, pubertăţii şi perioadei de adult tânăr, şi apoi declinul multor funcţii ale organismului în timpul vârstei a II-a şi a III-a.
Îmbătrânirea este un proces continuu care debutează la naştere şi continuă în toate etapele vieţii.
Are atât componenta pozitivă a dezvoltării, cât şi componenta negativă, declinul.
Tradiţional, vârsta de 65 ani este considerată un „prag” deoarece este vârsta la care oamenii sunt pensionaţi.

Evaluarea funcţională a vârstnicului

Indicaţii

– este efectuată pentru a evalua nivelul stării de bine al persoanei cât şi capacitatea, ca adult vârstnic, de a-şi purta în mod autonom de grijă;
– va ajută la identificarea nevoilor personale şi a punctelor slabe în îngrijirea personală, va furniza baza de la care se va porni întocmirea planului de îngrijire a cărui scop să fie creşterea gradului de autonomie a vârstnicului, va oferi un feed-back în privinţa tratamentului şi reabilitării;
– evaluarea se va folosi pentru a identifica şi suplini nevoile vârstnicului cu serviciile potrivite cum ar fi asigurarea menajului, îngrijirea la domiciliu, îngrijirea zilnică care să ajute pacientul să-şi menţină autonomia. Sunt disponibile numeroase metode de întocmire a unei evaluări metodice funcţionale.

Metode de evaluare funcţională a vârstnicului:

Indexul Katz

Indexul Katz: privind activităţile traiului de zi cu zi este o metodă foarte des folosită pentru evaluarea abilităţilor de a realiza 6 activităţi zilnice de îngrijire personală: îmbăiere, îmbrăcare, asigurarea igienei, transferul, controlul sfincterelor, hrănirea. Descrie nivelul funcţional al pacientului la un anumit moment în timp şi punctează obiectiv performanţele sale.

Scala Lawton

Scala Lawton: evaluează capacitatea de a realiza activităţile de îngrijire personală mai complexe. Se referă la activităţile necesare pentru a-şi susţine traiul autonom cum ar fi: capacitatea de a folosi telefonul, de a găti, de a face cumpărături, de a spăla rufe, de a gestiona resursele financiare, de a-şi administra medicaţia şi de a-şi pregăti masa. Activităţile sunt cotate pe o scală de la 1 la 3 începând cu autonomia (capacitate totală de a realiza activităţile),continuând cu a avea nevoie de un oarecare sprijin şi sfârşind cu incapacitatea totală.

Scala şi indexul Barthel:

♦ evaluează următoarele 10 funcţii în autoîngrijire: hrănirea, mutarea din căruciorul cu rotile în pat şi invers, efectuarea igienei personale, deplasarea până şi de la toaletă,îmbăierea, deplasarea pe suprafeţe drepte, fără denivelări, împingerea căruciorului cu rotile,  urcarea şi coborârea scărilor, îmbrăcare / dezbrăcare, menţinerea continenţei intestinale, controlarea vezicii urinare. Fiecare item este notat conform cu gradul de asistenţă necesară; după un timp, rezultatele vor arăta o îmbunătăţire sau un declin. O scală similară numită Scală de evaluare a autoîngrijirii Barthel, e o scală mai detaliată privind evaluarea funcţională. Ambele instrumente furnizează informaţii care ajută la determinarea tipului de îngrijire necesară.

Scala de Resurse Sociale OARS

Scala de Resurse Sociale OARS(Cercetări şi servicii pt. vârstnicii din America) este un instrument de evaluare dezvoltat la Universitatea Duke în 1978. Este o metodă multidimensională şi evaluează nivelul funcţionării în următoarele 5 domenii: resurse sociale, resurse economice, sănătate fizică, sănătate psihică şi activităţi ale traiului de zi cu zi.
Principalele activităţi ale traiului de zi cu zi includ mobilitatea, îmbrăcarea, igiena personală, hrănirea, mersul la toaletă şi factori legaţi de incontinenţă. Totuşi, aceste activităţi pot fi extinse pentru a include şi activităţi instrumentale (cumpărături, îngrijirea locuinţei, utilizarea telefonului, plata facturilor, administrarea medicaţiei, gătitul şi spălarea rufelor) cât şi alte activităţi mai complexe (activităţi sociale, voluntare, ocupaţionale, recreative). Fiecare domeniu e marcat pe o scală de la 1 la 6. La sfârşitul evaluării este determinat un scor cumulativ privind deficienţele. Cu cât scorul este mai mic, cu atât mai mare este nivelul deficienţei.

Materiale necesare:

– documentaţia (formulare tip de completat) necesară uneia din metodele de evaluare funcţională care se foloseşte în spital.

Pregătirea echipamentului:

– se va explica testul pacientului şi i se va comunica locaţia efectuării sale (camera de spital sau de tratament).

Implementare:

– se va revedea istoricul în materie de sănătate al pacientului pentru a obţine date individuale despre pacient şi pentru a înţelege problema în profunzime cât şi modificările fizice subtile;
– se vor obţine date biografice, inclusiv numele pacientului, vârsta, data naşterii şi aşa mai departe dacă acestea nu există deja;
– folosindu-se instrumente de evaluare funcţională, pacientul va fi rugat să răspundă la întrebări. Dacă pacientul nu poate răspunde, se vor obţine răspunsurile de la cei care-i acordă îngrijire.

Consideraţii speciale:

– evaluarea funcţională a vârstnicului trebuie făcută cât mai repede din momentul internării sale;
– întreaga evaluare va fi revizuită şi actualizată de fiecare dată când o modificare importantă apare în starea fizică şi mentală a pacientului;
– când este folosită scala Lawton, evaluarea pacientului se va face în termeni specifici siguranţei: de exemplu, o persoană poate fi capabilă să gătească o masă simplă pentru sine dar poate uita aragazul aprins după ce a gătit;
– atât indexul Barthel cât şi Scala de evaluare a autoîngrijirii Barthel sunt folosite ca instrumente mai des în recuperarea vârstnicilor şi în îngrijirile pe termen lung pentru a consemna îmbunătăţirea capacităţilor pacientului.

În ciuda modificărilor ce apar în organism odată cu înaintarea în vârstă, majoritatea funcţiilor rămân adecvate pe parcursul vieţii, deoarece cele mai multe organe au o capacitate funcţională mult mai mare decât cea necesară organismului (rezervă funcţională).
Boala, mai degrabă decât îmbătrânirea normală, este responsabilă pentru scăderea sau pierderea capacităţii funcţionale a organelor.
Chiar şi aşa, declinul funcţional înseamnă că persoanele în vârstă au dificultăţi la adaptarea la variaţiile factorilor de mediu, sunt mai sensibile la agenţii patogeni şi la infecţii şi au o predispoziţie mai mare la reacţii adverse ale medicamentelor.
Persoanele vârstnice nu mai sunt capabile de performanţe fizice.
Schimbările induse de vârstă sunt influenţate şi de modul în care persoana a trăit. Un stil de viaţă sedentar, dieta necorespunzătoare, fumatul şi abuzul de alcool şi droguri, pot afecta multe organe pe parcursul timpului, adeseori mai mult decât îmbătrânirea singură.

Artroza

Artroza- recomandare a medicilor specialisti

Artroza – cauze

Exista mai multi factori care determina aparitia artrozei :

  • generali :
    • ereditatea
  • locali :
    • suprasolicitarea articulatiei
    • slabirea fortei musculare
    • traumatisme

Medicii stiu acum ca optiunea de a ramane activ fizic prin efectuarea de exercitii in mod regulat, reprezinta una dintre cele mai bune metode prin care persoanele care sufera de artroza pot incetini progresia bolii lor, pot imbunatati conditia fizica in general si chiar pot ameliora durerea pe termen lung.

Exercitiile de stretching(intindere), forta si gimnastica aerobica ajuta pacientii in diferite moduri, dar studiile au aratat faptul ca probabilitatea ca persoanele cu artroza sa aiba activitate fizica, este mai mica decat la persoanele fara artroza. Wilcox si colaboratorii sai de la Universitatea din Carolina de Sud, au investigat 68 de pacienti cu artroza care au facut parte din diferite grupuri de interes, cu scopul de a intelege mai bine perceptia lor asupra limitelor si beneficiilor activitatii fizice.

Tomografia computerizată toracică

Tomografia computerizată  toracică

Este un examen radiologic cu sau fără substanţa de contrast, care oferă secţiuni transversale ale peretelui şi organelor intratoracice pe baza cărora se pot diagnostica o serie de afecţiuni nedectabile pe radiografia toracică standard.

Pot fi evidenţiate:

– calcificări mici de artere coronare;
– anevrismul de aortă;
– tromboembolismul;
– limfa denopatii hilare sau mediastinale.

Pregătirea pacientului

– pacientul nu mănâncă înainte de examen;
– pacientul stă nemişcat în timpul examenului;
– procedura durează 60-90 minute;
– poate apărea senzaţia de claustrofobie la intrarea în aparat;
– dacă se administrează substanţa de contrast, se montează o linie venoasa, pacientul este avertizat asupra senzaţiei de căldură;
– în timpul examenului, ascultă indicaţiile celui care face înregistrarea.

Îngrijirea pacientului după procedură

– nu sunt necesare îngrijiri speciale;
– dacă s-a folosit substanţa de contrast, este sfătuit să bea multe lichide.

Participarea asistentului medical la efectuarea laparoscopiei

Laparoscopia

Laparoscopia sau celioscopia reprezintă explorarea cavităţii peritoneale cu ajutorul unui laparoscop introdus prin peretele abdominal, printr-un trocar.

Scop/indicaţii:

– examinarea directă a suprafeţei ficatului, splinei, colecistului, căilor biliare extrahepatice, tubului digestiv, organelor genitale şi pereţilor abdominali;
– efectuarea unor intervenţii cu minim disconfort post operator.

Materiale necesare:

– câmpuri şi mănuşi sterile;
– medicamente sedative: fenobarbital, meprobamat , atropină; seringi, ace pentru administrare;
– materiale de dezinfecţie: tinctură de iod şi tampoane;
– bisturiu, pense hemostatice;
– laparoscop;
– antibiotice, ser fiziologic;
– taviţă renală;
– aparat pentru pneumoperitoneu;
– materiale pentru anestezic.

Pregătirea pacientului

– se anunţă pacientul, se explică modul de desfăsurare a examenului;
– pacientul este sfatuit ca în ziua dinaintea examenului să consume regim hidric;
– seara şi dimineaţa se face clisma evacuatorie;

– cu 30 minute înainte de examen se administrează fenobarbital o fiolă sau 400mg meprobamat si 0.5mg atropină;
– se îndepărtează pilozitatea abdominală;
– se transportă pacientul în sala de examen.

Participarea asistentului medical la procedură

– pacientul este aşezat în decubit dorsal;
– se fixează pe masă;
– medicul realizează anestezie peridurală sau generală;
– se efectuează pneumoperitoneul prin introducerea a 3-6 litri CO2, pană se atinge o presiune de 12 mm Hg dupa care acul se retrage;
– la locul inţepăturii se face o incizie prin care se introduce un trocar cu diametrul de 8-12 mm;
– prin trocar, după scoaterea mandrenului, se introduce laparoscopul;
– se inspectează cavitatea abdominală;
– pentru biopsie medicul introduce încă un trocar prin care se introduce o pensă lungă sau un electrocauter;
– după terminarea manevrelor, se scot laparoscopul şi pensă de manevră, se elimină CO2 din cavitatea peritoneală, se îndepărtează canulele trocar.
Se suturează plăgile prin care trocarele au fost introduse, apoi se pansează.
În timpul intervenţiei, asistentul medical:
– serveşte medicului materialele solicitate;
– primeşte materialele folosite;
– primeşte probele recoltate.

Îngrijirea pacientului dupa procedură

– se îmbracă;
– se trimite la salon;
– nu mănâncă 2 ore, consumă numai lichide;
– se pune pungă cu gheaţă;
– daca pacientul nu are scaun, se face clismă;
– firele de sutură se îndepărtează a cincea zi;
– se măsoară T, TA, puls.

Artroscopia

Artroscopia

Artroscopia este metoda endoscopică prin care se poate vizualiza direct interiorul cavității articulare.

Scop/indicaţii:

– efectuarea unor proceduri chirurgicale: eliminare de menisc sau pinteni osoși, reparare de ligamente, biopsie;
– stabilirea diagnosticului în poliartrita reumatoidă boală artrozică, afecțiuni ale meniscului, chisturi, sinovită.

Materiale necesare:

– artroscop cu anexe;
– material pentru anestezie locală;
– trustă chirurgicală;
– manual pentru sutură;
– material pentru dezinfecţie;
– câmp steril cu deschidere centrală;
– mănuşi sterile;
– tavă sau măsuță pentru materiale.

Pregătirea pacientului:

– se explică pacientului necesitatea procedurii;
– se obţine consimţământul;
– se anunţă pacientul să nu mănânce noaptea dinaintea examinării;
– se informează pacientul că procedura durează 15-30 minute;
– se explică pacientului că se va face anestezie, disconfortul fiind minim;
– se alege pozitia în funcție de articulația la care se intervine (cea mai afectată articulație este cea a genunchiului).

Participarea asistentului medical la efectuarea procedurii

– se identifică pacientul;
– se verifică recomandarea medicală;
– se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
– se asigură poziţia cerută de medic;
– se depilează locul dacă este cazul, se face dezinfecţie;
– se serveşte medicului materialul pentru anestezie;
– se acoperă zona cu un câmp steril;
– medicul realizează o mică incizie prin care se introduce atroscopul în spaţiul articular imaginile fiind urmărite pe monitor;

-asistentul medical supraveghează starea pacientului şi raportează medicului orice manisfestare
– serveşte mediclului materialele solicitate;
– la sfârsitul intervenţiei, după scoaterea artroscopului, medicul aplică fire de sutură pe locul inciziei;
– zona este acoperită cu un pansament steril/compresiv.

Îngrijirea pacientului după artroscopie

– se monitorizează fucţiile vitale şi se observă semne de infecţie (febră, tumefacţie, durere intensă, eritemul, scurgerea în continuare a lichidului prin incizie);
– pacientul este informat că articulaţia va fi dureroasă câteva zile, poate apărea tumefacţia şi se vor lua următoarele măsuri:
– piciorul va fi poziţionat mai sus;
– să se evite flectarea genunchiului;
– să aplică ghiaţă, comprese reci pentru reducerea edemului;
– să folosească mijloace de sprijin (baston, cârje) când se deplasează;
– se anuntă medicul dacă durerea este intensă, articulaţia se inroşeşte, tumefacţia este accentuată, sau apare febră.
– firele se scot după 7-10 zile

Cistoscopia

Cistoscopia

Cistoscopia este examinarea endoscopică a cavităţii vezicii urinare, uretrei, și ureterelor.

Scop/indicaţii:

– inspectarea şi biopsierea prostatei;
– colectarea problelor de urină direct din ureter;
– identificarea sursei de hematurie;
– plasarea cateterelor ureterale în pielografia retrogradă;
– realizarea unor intervenţii chirurgicale (rezecţia unor tumori, rezecţia prostatei hipertrofiate).

Materiale necesare:

– cistoscopul cu anexe în funcţie de scop şi indicaţie;
– câmpuri sterile, mănuşi sterile, halat, mască;
– seringă Guyon cu olivă, sterilă;
– soluţie pentru anestezie – novocaină 0.5% 40-50 ml;
– seringă de 20 ml sterilă;
– pense sterile;
– două sonde uretrale radiopace lungi de 60-70 cm;
– sonde uretrovezicale sterile;
– soluţii dezinfectante;
– eprubete pentru colectarea urinei;
– două taviţe renale.

Pregătirea pacientului

– se explică pacientului necesitatea examinării;
– se obţine consimţământul;
– în unele cazuri medicul recomandă antibiotice cu o zi înainte şi 3 zile după procedură;

– cu 30 minute înainte se administrează un sedativ pentru reducerea anxietăţii
– dacă se face anestezie generală, nu bea, nu mănâncă 12 ore;
– este anunţat să nu mănânce/bea 500 ml înainte de examen pentru a asigura fluxul urinar;
– este invitat să îşi golească vezica;
– este aşezat pe masă în poziţie ginecologică;
– se efectuează toaleta organelor genitale şi perineului cu apă şi săpun;
– daca medicul recomandă se face clismă evacuatoare;
– este atenţionat că la trecerea cistoscopului are senzaţia de micţiune.

Participarea asistentului medical la efectuarea procedurii

– se identifică pacientul;
– se verifică recomandarea medicală;
– se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
– se aşează pacientul pe masa de examinare;
– se face dezinfecţia meatului urinar;
– medicul face anestezia locală: la femei se face anestezie locală, la barbati având în vedere lungimea şi traseul uretrei se face rahianestezie, anestezie generală sau intravenosasă;
– se verifică funcţionalitatea sistemului;
– se lubrifiază tubul cistoscopului cu vaselină sterilă;
– se face o spălătură vezicală cu soluţie cu acid boric 3% până când lichidul eliminat este curat;
– se umple vezica cu 150 ml apă sterilă sau cu o soluţie slab dezinfectată la bărbaţi, 250ml la femei;
– se înlocuieşte canula cu sistemul optic, se racordează sistemul de iluminat;
– se oferă medicului anexele cistoscopului în funcţie de scop;
– se oferă eprubete pentru produsele recoltate;
– în timpul examinării asistenta urmăreşte starea pacientului şi raportează medicului dacă constată modificari ale funcţiilor vitale.

Îngrijirea pacientului după cistoscopie

– pacientul este transportat la salon în funcţie de starea generală şi de anestezia practicată (cu fotoliu rulant, cu targa);
– poziţia în pat este în funcţie de anestezie;
– se monitorizează semnele vitale timp de 24 ore;
– se observă semne de hemoragie;
– la recomandarea medicului se pot face spălături post procedurale cu soluţii izotone recomandate;
– se continuă dacă este cazul administrarea de antibiotice;
– pacientul va fi informat că pot aparea: accese febrile trecătoare, frisoane, dureri lombare.
La recomandarea medicului se administrează antispastice, analgezice;
– este posibilă retenţia de urină;
– se recomandă creşterea consumului de lichide;
– dacă pacientul prezintă dureri de spate sau arsură la micţiune, acestea sunt pasagere şi se calmează după administrarea de analgezice;
– se recomandă pacientului să stea în repaus deoarece pot apărea ameţeli.

Observații

– la femei citoscopia se poate face şi ambulator;
– la sfârsitul examinării pacienta va fi instruită să se autoobserve: urina poate fi roz, dar dacă este roşie sau conţine cheaguri se anunţă medicul.