Sindrom Dispeptic

1. Cauze abdominale:

-ulcerul gastroduodenal;
-boala de reflux gastro-esofagian;
-gastrita cronica;
-cancerul gastric;
-colonul iritabil;
-parazitoze intestinale (giardioza,oxiuroza etc)

2.Cauze extra abdominale:

-diabetul zaharat;
-hipertiroidia;
-insuficienta renala.

3. Consumul de alcool

4. Consumul de medicamente:

-antiinflamatoare nesteroidiene folosite pentru combaterea febrei, durerii si inflamatiei;
-digitalicele care sunt folosite in tratamentul afectiunilor cardiace;
-corticoizii;
-antibioticele,mai ales daca nu va sunt prescrise de medic si le luati in mod frecvent;

Tratamentul pacientilor cu sindrom dispeptic difera in functie de cauza.

  • Daca ulcerul , gastric sau duodenal,  este cauza simptomelor, atunci se va prescrie un tratament cu medicamente care reduc secretia de acid gastric. Aceste medicamente se numesc antisecretorii gastrice si cel mai frecvent utilizate sunt inhibitorii de pompa de protoni (de exemplu, omeprazol, pantoprazol).

Durata tratamentului este de aproximativ 8 saptamani, dar pot exista variatii. In cazul in care ulcerul este cu localizare la nivelul stomacului, este foarte important de retinut ca dupa terminarea tratamentului se recomanda control, cu repetarea endoscopiei digestive superioare, pentru a vedea daca ulcerul s-a vindecat. Acest control este necesar deoarece se poate intampla ca un cancer gastric sa mimeze un ulcer, si astfel acesta nu va raspunde la tratamentul cu antisecretorii gastrice si necesita un diagnostic si tratament cat mai rapid posibil. Exista si situatia inversa, cand un ulcer poate mima un cancer, dar prin efectuarea biopsiilor de la nivelul ulcerului se poate stabili cu precizie diagnosticul.

Se recomanda oprirea oricarui tratament care poate afecta mucoaa gastrica, cu aparitia gastritei sau ulcerului. Cel mai frecvent sunt implicate in aceasta situatie medicamentele din clasa AINS (antiinflamatoare nesteroidiene, ca aspirina, nurofen, naproxen) sau inhibitorii selectivi de COX 2 (de exemplu, celecoxib, etoricoxib). Daca simptomele sunt date de o boala de reflux gastroesofagian, se va tine cont de urmatoarele recomandari:

  • se vor evita alimentele grase, care stagneaza mult in stomac pentru a se digera, se recomanda evitarea cafelei , dulciurilor concentrate , bauturilor acidulate, supelor si ciorbelor de carne (cresc aciditatea din stomac), alcoolului, fumatului.
  • se recomanda 4-5 mese pe zi, mai reduse cantitativ, ultima masa se va servi cel tarziu la ora 19, iar pacientul nu se va culca imediat dupa masa (ci la aproximativ 2 ore).
  • va domi cu toracele mai ridicat, pentru a nu favoriza refluxul. Medicul poate recomanda si medicamente care favorizeaza progresia alimentelor din stomac in duoden si care cresc tonusul sfincterului esofagian inferior (medicamente numite prokinetice) , pentru ca alimentele sau sucul gastric sa nu mai treaca invers, din stomac in esofag.
  • o alta cauza a refluxului poate fi hernia hiatala, o afectiune in care o parte a stomacului trece in mediastin prin orificiul diafragmatic (care poate sa fie largit, permitand trecerea unei parti din stomac, care in mod normal nu se intampla). In functie de marimea herniei hiatale si de simptomele pe care  i le produce pacientului, aceasta poate avea indicatie operatorie.

In cazul in care simptomele sunt date de alte boli, cum ar fi cancerele, se recomanada investigatii suplimentare si tratament chirurgical si oncologic. Daca dispepsia este cauzata de litiaza biliara, atunci se ia in discutie necesitatea interventiei chirurgicale, cu scoaterea vezicii biliare.

Fibrilatia atriala – aritmie cardiaca

Fibrilatia atriala

Fibrilatia atriala  este o aritmie frecventa ce apare in special la persoane in varsta. In mod normal bataile inimii sunt ritmice. In fibrilatia atriala semnale electrice anormale determina camerele superioare ale inimii, numite atrii, sa tremure sau sa fibrileze. O inima aflata in fibrilatie nu poate pompa tot atat de mult sange ca una normala.

Fibrilatia atriala creste riscul pentru accidentul vascular cerebral (AVC). Inima in fibrilatie face ca sangele sa se acumuleze la nivelul atriilor. Aceasta acumulare poate duce frecvent la formarea de cheaguri in atrii. Daca inima pompeaza acest cheag in circulatie, acesta poate ajunge la nivelul creierului. Cheagul poate obstrua fluxul sangelui catre creier, determinand producerea unui accident vascular cerebral.

Cauze

 Fibrilatia atriala este determinata de disfunctii ale activitatii electrice ale inimii. Boli care afecteaza miocardul (muschiul inimii) sau suprasolicita inima, frecvent determina aparitia fibrilatiei atriale.

Aceste boli sunt:
-hipertensiunea arteriala, o afectiune in care sangele exercita o presiune crescuta asupra peretilor arterelor; valorile normale ale tensiunii arteriale sunt: 119 mmHg tensiunea arteriala sistolica si 79 cea diastolica
afectiunile coronarelor si infarctul miocardic acut: bolile arterelor coranare sunt cauzate de formarea placilor de ateroscleroza(depozite de lipide in peretele vaselor) in interiorul lor; aceste vase alimenteaza miocardul cu sange bogat in oxigen
insuficienta cardiaca apare atunci cand inima nu mai poate pompa eficient sangele in circulatie
afectiuni ale valvelor inimii (valvulopatii): cel mai frecvent este interesata valva mitrala (valva situata intre atriul si ventriculul stang); aceste afectiuni apar cand valva e deteriorata sau ingustata si nu mai poate controla eficient fluxul de sange prin sau la iesirea din inima
cardiomiopatiile: afectiuni in care muschiul inimii este afectat si astfel scade cantitatea de sange care poate fi pompata de inima
miocarditele: afectiuni inflamatorii ale miocardului si pot apare dupa infectii virale, fungice sau alte infectii ca difteria,reumatismul articular acut sau tuberculoza.
boala reumatismala cardiaca: afectiune a inimii in care sunt distruse miocardul si valvele, in cadrul bolii numite reumatism articular acut
boli congenitale ale inimii: modificari ale structurii inimii prezente de la nastere
-pericarditele (afectiuni inflamatorii a invelisului extern al inimii) si endocarditele (afectiuni inflamatorii ale portiunii interne a peretelui cardiac): in evolutia acestor boli pot apare leziuni ale miocardului si/sau valvelor
sindromul Wolff-Parkinson-White: determina ritmuri rapide si neregulate (aritmii) ale inimii.

Alte afectiuni ce pot cauza fibrilatie atriala sunt:
-bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC): grup de afectiuni in care respiratia este dificila, pentru ca aerul este eliminat cu dificultate din plamani
-pneumonia: inflamatie a tesutului pulmonar cauzata de infectii bacteriene sau virale
-embolismul pulmonar: intreruperea brusca a fluxului de sange la nivelul unei artere de la nivelul plamanilor
-hipertiroidism boala in care glanda tiroida produce hormoni specifici in exces
-consumul excesiv de alcool pentru o perioada lunga de timp poate fi o cauza de fibrilatie atriala; un studiu recent a demonstrat ca marii consumatori de bauturi alcoolice dezvolta mai frecvent aritmii decat cei care nu consuma alcool sau cei care il consuma ocazional; de asemenea, consumul unei cantitati mari de alcool intr-un timp scurt determina episoade de fibrilatie atriala
-consumul de stimulante ale activitatii cardiace (medicamente:teofilina,amfetamine, decongestionante ce contin pseudo-efedrina; droguri: cocaina, metamfetaminele; excesul de nicotina si cafeina).

Simptome

Simptomele fibrilatiei atriale sunt:
-palpitatii (senzatia de bataie a inimii mult mai repede si mai neregulat decat de obicei)
-puls neregulat
-dispnee (respiratie dificila, lipsa de aer) care apare mai ales in timpul efortului fizic sau a emotiilor puternice
-fatigabilitate(oboseala)
-ameteli, stare de confuzie
-senzatie de cap usor sau lesin
-dureri toracice (angina).
Fibrilatia atriala este frecvent diagnosticata in timpul unor consultatii medicale de rutina pentru ca majoritatea acestor pacienti sunt asimptomatici (nu au nici un simptom care sa sugereze fibrilatia atriala). Alti pacienti pot prezenta doar un puls neregulat. Fibrilatia atriala poate debuta cu simptome usoare, care se pot agrava rapid sau in cursul zilelor urmatoare. De aceea este important ca diagnosticul si tratamentul acestei afectiuni sa se faca cat mai rapid. Complicatii importante, ca accidentele vasculare cerebrale, insuficienta cardiaca si infarctul miocardic, pot apare inaintea diagnosticarii fibrilatiei atriale.

Tratament medicamentos

Decizia de administrare a medicamentelor in fibrilatia atriala se ia in functie de cauza aritmiei si de riscul de a dezvolta complicatii. Atunci cand cauza aritmiei este o boala cardiaca, tratamentul va fi unul de durata.
Medicamentele care controleaza frecventa cardiaca sunt administrate bolnavilor care au fibrilatie atriala persistenta. Ele includ beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu si digoxin. Studii recente au demonstrat ca aceste medicamente sunt preferabile celor antiaritmice, ca tratament de initiere pentru unele persoane, in special cele invarsta cu risc de accident vascular cerebral. Tot aceste studii au aratat ca medicamentele antiaritmice sunt scumpe, au frecvent efecte adverse si nu produc rezultate mai bune la acest grup de pacienti. De obicei medicamentele care controleaza frecventa cardiaca nu induc un ritm normal, dar impiedica inima sa bata la un ritm foarte rapid care poate fi periculos. Majoritatea pacientilor tolereaza un ritm cardiac neregulat daca frecventa este mentinuta intre 60 si 100 batai pe minut.
Medicamentele care controleaza ritmul cardiac (medicamente antiaritmice), ca de exemplu ibutilide (corvert) sunt folosite uneori in incercarea de a reveni la ritmul sinusal. Ele sunt folosite atunci cand medicamentele care controleaza frecventa cardiaca nu pot induce ritmul sinusal. Medicamentele anticoagulante, ca de exemplu warfarina (coumadine) sunt indicate celor cu fibrilatie atriala care au risc moderat sau crescut de accident vascular cerebral.
De retinut!
Unele din medicamentele de mai sus sunt folosite pentru a trata boala coronariana, infarctul miocardic si hipertensiunea arteriala. Un nou medicament anticoagulant numit ximelagatran, este testat pentru a vedea daca este la fel de eficient ca warfarina, daca reduce riscul de accident vascular cerebral si daca administrarea lui este sigura. Avantajul acestui medicament este ca in timpul administrarii nu este necesar sa se supravegheze timpul de coagulare sau tatonarea (tratamentul nu se face cu o doza standard de warfarina ci se incepe cu o doza mica care se creste treptat pana se ajunge la efectul dorit) dozelor administrate ca in cazul warfarinei.

Hipertensiunea arteriala (HTA)

Hipertensiunea arteriala este cea mai frecventa boala cardiovasculara. Valorile normale ale tensiunii arteriale nu trebuie sa depaseasca 140 mmHg pentru tensiunea arteriala sistolica si 85mm Hg pentru tensiunea arteriala diastolica. Aceste valori reprezinta limita superioara a normalului, dar valorile optime sunt chiar mai joase ( sub 130/80 mmHg)

Descriere

Hipertensiunea sau tensiunea arterială crescută este o afecţiune frecventă în care sângele exercită o presiune exagerată asupra pereţilor arteriali, ceea ce poate duce la complicaţii precum boli cardiace, accidente vasculare cerebrale şi insuficienţă renală.

Hipertensiunea poate fi consecinţa mai multor condiţii şi afecţiuni diverse sau poate reprezenta ea însăşi o afecţiune.

Forme ale hipertensiunii arteriale

Cand cauzele hipertensiunii sunt necunoscute, aceasta poata fi numita hipertensiune esentiala, hipertensiune primara sau idiopatica.

Cand alte afectiuni cauzeaza hipertensiune, se foloseste termenul de hipertensiune secundara.

Unele persoane au doar valoarea presiunii sistolice crescute si poarta numele de hipertensiune sistolica izolata. Foarte multi adulti in varsta sufera de aceasta afectiune si cauzeaza la fel de multe neplaceri ca si hipertensiunea in stadiul 2

Simptome Hipertensiune

Cresterea tensiunii arteriale este periculoasa pentru ca afecteaza structura si proprietatile vaselor de sange din intregul organism, cu importante consecinte negative. Cele mai importante organe afectate sunt creierul, inima si rinichii.

♦ Cresterea tensiunii arteriale peste valorile normale poate ramane mult timp asimptomatica si diagnosticul va fi pus tardiv, cand apar deja complicatiile. De aceea , tensiunea arteriala trebuie controlata periodic si tratata corespunzator, chiar in absenta simptomelor. Controlul trebuie sa fie riguros pentru intreaga populatie si mai ales la cei din familii de hipertensivi.

Cele mai frecvente simptome produse de cresterea tensiunii arteriale sunt:

  • Durerea de cap (cefaleea)
  • Tulburari de vedere (fosfene = stelute verzi)
  • Tulburari de auz (acufene = tiuituri in urechi)
  • Ameteli

HTA poate produce complicatii redutabile, invalidante pentru tot restul vietii sau mortale:

  • Accident vascular cerebral soldat cu paralizie sau deces
  • Infarct miocardic
  • Insuficienta renala

În unele cazuri hipertensiunea arterială poate fi atât de severă încât să pună imediat viaţa în primejdie şi ar trebui evaluată rapid.

Aceste cazuri sunt hipertensiunea arterială malignă (accelerată) şi crizele hipertensive.

Complicaţiile hipertensiunii netratate includ:
• Anevrismul;
• Boala arterială coronariană;
• Insuficienţa cardiacă;
• Crizele hipertensive;
• Insuficienţa renală;
• Hipertensiunea arterială malignă;
• Deterioarea anumitor organe;
• Accidentele vasculare cerebrale;
• Modificări ale vederii sau orbire.

Cauze posibile

• Alcoolismul;
• Anxietatea şi stresul;
• Boala valvulară aortică;
• Ateroscleroza (rigidizarea arterelor);
• Coarctaţia de aortă (îngustarea aortei);
• Leziunile cerebrale care cresc presiunea intracraniană ceea ce poate afecta capacitatea de reglare a tensiunii arteriale;
• Tulburări endocrine (hipertiroidism, sindrom Cushing, hiperparatiroidism);
• Febra;
• Afecţiuni renale (cancer renal, insuficienţa renală, hipertensiunea renovasculară, glomerulonefrita);
• Dureri severe precum cele apărute în cancer sau arsuri;
• Hipercolesterolemia (nivele crescute ale colesterolului în sânge);
• Deficitul de potasiu;
• Sarcina (hipertensiunea de sarcină, preeclampsia).

Medicamente şi substanţe care produc hipertensiune arterială:
• Cocaina;
• Metamfetamina;
• Antiinflamatoarele nesteroidiene;
• Contraceptivele orale sau alte medicamente hormonale;
• Medicamentele pentru tratarea răcelii;
• Decongestionantele nazale;
• Steroizi

Tratament

Scopul tratamentului este mentinerea valorilor TA sub 140/85 mmHg chiar in absenta simptomelor, pentru a evita aparitia complicatiilor.

N.B. Atat TA sistolica, cat si cea diastolica trebuie mentinute la valori normale. De exemplu daca TA este 130/90 mmHg, inseamna ca ea nu este corect tratata.

Regimul igieno-dietetic si corectia factorilor de risc sunt obligatorii in tratamentul HTA:

  • Se reduce la minimum consumul de sare (regim hiposodat); sarea produce cresterea TA atat prin retentia de apa, cat, mai ales, prin depunerea in peretii vaselor si alterarea structurii lor.
  • Se corecteaza obezitatea; simpla scadere in greutate poate duce la normalizarea valorilor TA in formele usoare,fara niciun medicament.
  • Se interzice fumatul; se corecteaza dislipidemia; se recomanda antrenament fizic regulat

Tratamentul cu medicamente

Acesta este introdus cand masurile de mai sus nu sunt suficiente pentru normalizarea valorilor TA. Exista foarte multe clase de medicamente, care reduc TA prin mecanisme diferite. Ele sunt prescrise in functie de particularitatile fiecarui pacient : varsta, boli asociate, severitatea HTA, toleranta, etc.

Principalele clase de medicamente folosite in tratamentul HTA sunt:

  • Diureticele: nefrix, indapamid, etc. Acestea elimina excesul de sare si apa din organism.
  • Blocante de calciu: nifedipin, amlodipina, etc. Acestea au actiune vasodilatatoare.
  • Beta blocantele: metoprolol, bisoprolol,etc. Acestea au actiune complexa, atat de protectie a inimii, cat si de blocare a actiunii si secretiei unor substante care determina cresterea TA.
  • Inhibitorii enzimei de conversie: captopril, enalapril, perindopril. Au de asemenea actiune complexa, vasodilatatorie si de protectie cardiaca si renala.
  • Sartanii: valsartan, telmisartan, candesartan, etc. Au aceleasi efecte ca si inhibitorii enzimei de conversie, dar actioneaza printr-un alt mecanism, fiind in general mai bine tolerati decat inhibitorii enzimei de conversie.
  • Medicamente cu actiune centrala: clonidina, rilmenidina. Sunt in general medicamente de rezerva, folosite in asociere cu celelalte in formele rezistente la tratament de HTA