Cardiomiopatia

Cardiomiopatia, denumita si cardiopatie, este o afectiune a miocardului, manifestata prin modificari structurale ale tesutului muscular cardiac, prin dereglarea activitatii cardiace si prin reducerea functiilor cardiace.

Pe masura ce cardiomiopatia avanseaza scade si capacitatea inimii de a pompa sange in organism.

Daca este neglijata, cardiomiopatia poate produce: insuficienta cardiaca (din cauza deteriorarii miocardului inima nu mai pompeaza necesarul de sange in organism, drept urmare organismul retine apa si saruri, cresc frecventa ritmului cardiac si dimensiunile inimii – ceea ce va duce la reducerea fortei tesutului cardiac); aritmie (ritm cardiac anormal); tromboembolism (cheaguri de sange ce pot bloca alimentarea cu sange a unor organe vitale: plamani, inima, creier etc.) infarct miocardic; endocardita (infectie de natura bacteriana a invelisului cardiac interior); deces subit.

Formele principale ale cardiomiopatiei nonischemice sunt: cardiomiopatia dilatativa, cardiomiopatia hipertrofica, cardiomiopatia restrictiva, cardiomiopatia ventriculara dreapta aritmogenica.

 A. Cardiomiopatia hipertrofica

Cardiomiopatia hipertrofica este o afectiune miocardica de cauza necunoscuta (in cele mai multe cazuri genetica), ce se caracterizeaza prin cresterea in grosime (hipertrofia) a miocardului ventricular si dezorganizarea importanta a arhitecturii miocardului (muschiul inimii).Este o boala determinata genetic, deci poate fi transmisa de la parinti la copii.  Acesta isi pierde in primul rand distensibilitatea impiedicand umplerea adecvata a inimii, dar si functia contractila normala.

Hipertrofia poate fi simetrica, distribuita uniform, sau asimetrica, afectand in special septul interventricular (peretele care desparte cei doi ventriculi) si cauzand obstructie in calea de golire a ventriculului stang, realizand cardiomiopatia hipertrofica obstructiva.

Simptomele variaza de la lipsa acestora, la oboseala la eforturi progesiv mai mici, prezenta dispneei (lipsa de aer), prezenta anginei pectorale, ameteli, sincopa (pierderea cunostintei), palpitatii, fatigabilitate.

Suspiciunea se ridica pe baza examenului fizic: prezenta unui suflu sistolic, a examenului ECG (care e modificata la aprox 80-90% din cazuri). Diagnosticul se pune prin ecografia cardiaca. Se determina gradul ingrosarii miocardului ventricular, precum si gradul obstructiei in calea de golire a ventriculului stang (elemente foarte importante pentru decizia terapeutica).

La pacientii diagnosticati cu cardiomiopatie hipertrofica, este absolut necesara examinarea membrilor familiei (parinti/copii/frati), afectiunea fiind transmisa preponderent genetic.

Evolutia bolii este variabila si imprevizibila, mortalitatea fiind de aproximativ 3-4% pe an. In general, moartea este subita, datorata tulburarilor de ritm (fibrilatia ventriculara).

Factorii care predispun la moarte subita sunt:

Majori:

  • Stop cardiac in antecedente
  • Tahicardia ventriculara nesustinuta/sustinuta dovedita ECG, Holter ECG etc/li>
  • Istoric familial de moarte subita
  • Sincopa (pierderea cunostintei) neexplicata
  • Grosimea peretelui ventricular peste 30 mm (determinata ecocardiografic)
  • Scaderea anormala a tensiunii arteriale la efort

Posibili:

  • Fibrilatia atriala
  • Ischemia miocardica
  • Gradul obstructiei in calea de golire a ventriculului stang – masurat ecocardiografic sau la cateterismul cardiac
  • Efortul excesiv (competitional)

Tratamentul este:

      • Medicamentos: betablocante, antiaritmice
      • Interventional: embolizarea percutana cu alcool a arterei septale
      • Chirurgical: miomectomie septala, inlocuirea valvei mitrale
      • Implantul de stimulator cardiac bicameral: in anumite situatii

Toti pacientii peste 40 ani diagnosticati cu cardiomiopatie hipertrofica, cu episoade de durere retrosternala sau cu factori de risc pentru boala cardiaca ischemica necesita efectuarea coronarografiei.

B. Cardiomiopatia dilatativa

Este o afectiune caracterizata prin cresterea in dimensiuni a ventricului stang sau/si drept. Poate fi datorata progresiei altor boli cardiace:cardiopatie ischemica cu sau fara infarct miocardic, afectarii valvulare, cardiopatiilor congenitale, hipertensiunii arteriale, altor boli noncardiace: neurologice, inflamatorii (boli de colagen, autoimune etc), infectioase (virale, bacteriene, fungice, parazitare etc), metabolice (diabet zaharat, endocrine, deficiente nutritionale), toxice (consum de alcool, medicamente, droguri etc), sau poate fi idiopatica (fara o cauza cunoscuta).

Semnele si simptomele pot fi de la lipsa acestora, la fenomene de insuficienta cardiaca datorate afectarii functiei portiunii stangi a inimii: ventriculul si atriul stang (oboseala la eforturi progresiv mai mici si in repaus, dispnee – lipsa de aer initial la efort ulterior, pe masura ce boala avanseaza, la eforturile cotidiene de intretinere sau in repaus, pana la edem pulmonar acut) si ulterior datorate afectarii portiunii drepte a inimii: ventriculul si atriul drept (acumulare de lichid la nivelul membrelor inferioare, plamanilor, inimii, abdomenului, cresterea in dimensiuni a ficatului).

Pe masura ce boala progreseaza, pot aparea complicatii, si anume:

      • Embolii sistemice/pulmonare: formarea de cheaguri de sange, care ajung in circulatia sangelui si produc obstructia (infundarea) arterelor cerebrale (cu constituirea accidentelor vasculare cerebrale), ale membrelor inferioare/superioare (ischemie acuta membre inferioare/superioare), sau in alte teritorii vasculare;
      • Aritmii: in special fibrilatia atriala, extrasistole supraventriculare si ventriculare, tahicardie ventriculara, fibrilatia ventriculara;
      • Moartea subita.

Investigatii

      • ECG
      • Ecografie cardiaca
      • Coronarografie
      • Holter ECG

Tratamentul este in functie de stadiul bolii si presupune combinarea celui:

    • Medicamentos: betablocante, diuretice, inhibitorii enzime de conversie, digitala, antiagregant, statine, nitrati, anticoagulant (in functie de cauza, prezenta complicatiilor si a bolilor asociate);
    • Implantul de defibrilator cardiac: pentru prevenirea mortii subite;
    • Dispozitive de asistare ventriculara;
    • Transplantul cardiac

Diagnosticul de cardiomiopatie

 Este important sa diferentiem cardiomiopatia de alte boli cardiace, cum ar fi cele cauzate de ateroscleroza, hipertensiune, anomalii congenitale sau valve lezate. Diagnosticul de cardiomiopatie se pune pe baza simptomelor si in urma examenului paraclinic.
 Se fac urmatoarele investigatii pentru confirmarea diagnosticului:
 – radiografie toracica
 – electrocardiografie
 – ecocardiografie
 – biopsia muschiului cardiac

Tratamentul in cardiomiopatii

 Daca ai cardiomiopatie dilatativa atunci vei fi tratata pentru ameliorarea simptomelor de insuficienta cardiaca. Vei primi:
 – beta-blocante si inhibitori ai enzimei de conversie
 – diuretice pentru reducerea retentiei de lichide
 – anticoagulante pentru prevenirea formarii cheagurilor
 – implantarea unui peace-maker daca a fost afectat traseul conducerii impulsurilor electrice

Tratamentul cardiomiopatiei hipertrofice consta in utilizarea de amiodarona, blocante de calciu (verapamil) sau beta-blocante (propanolol) pentru a preveni sincopele datorate aritmiilor. In aceasta cardiomiopatie se poate implanta si peace-maker daca starea devine grava. Daca suferi de aceasta afectiune, sunt important de tratat si cauzele bolii. Poti face terapie cu steroizi cu efecte benefice.

Cardiomiopatia dilatativa grava poate beneficia de transplant de inima. Se intervine chirurgical si atunci cand apar leziuni ale valvelor sau cand se poate indeparta o portiune foarte ingrosataa  muschiului cardiac.

 Daca ai in familie rude cu cardiomiopatie, trebuie sa eviti antrenamentele sportive si profesiile cu grad mare de stres fizic, pentru ca esti predispusa sa faci aceasta boala. Daca ai fost diagnosticata cu cardiomiopatie dilatativa, trebuie sa eviti efortul fizic si consumul de alcool.

C. Cardiomiopatia restrictiva

Este produsa de infiltrarea miocardului cu diferite substante in boli care afecteaza prin acelasi mecanism si alte organe (rinichi,ficat, etc). Astfel de boli sunt amiloidoza si hemocromatoza. La fel ca si cardiomiopatia hipertrofica aceasta modificare de structura a miocardului ii afecteaza atat relaxarea cat si functia contractila.

Simptome

Simptomele sunt de insuficienta cardiaca globala: dispnee,oboseala, congestie hepatica, edeme gambiere.

Diagnostic

Diagnosticul tuturor cardiomiopatiilor se bazeza pe:

  • Examn clinic, anamneza ( simptomele istorisite de pacient) consultatie
  • Electrocardiograma de repaus
  • Ecocardiografia

Tratament

Tratamentul este cel al bolii de baza si tratamentul insuficientei cardiace.

 

D. Cardiomiopatia aritmogenă a ventriculului drept ( CAVD )

Cardiomiopatia aritmogenă a ventriculului drept ( CAVD ) este o forma rară de boala miocardică
primară caracterizată prin înlocuirea progresivă cu țesut fibroadipos a miocardului ventriculului
drept , cu afectare inițial regională şi apoi globală, cu posibila interesare, parțial, și a
ventriculului stâng dar fără a implica, de regulă, septul interventricular.

Din punct de vedere epidemiologic, afecțiunea survine predominant în perioada de
adolescent/ de adult tânăr (15-35 ani); doar 10% din pacienți sunt diagnosticați în afara acestui
interval de vârstă. Afectează în special sexul masculin, raport bărbați: femei=2-3:1 . Adevărata
incidență şi prevalență a acestei afecțiuni nu e cunoscută din cauza deficiențelor de diagnostic şi
a faptului că mulți pacienți pot fi asimptomatici iar primul semn de manifestare poate să fie
moartea subită.

Tablou clinic
CAVD survine tipic la pacienții tineri de sex masculin. Diagnosticul trebuie luat in considerare la
pacienții tineri cu sincopa, tahicardie ventriculară indusă de efort, stop cardiac, la pacienți adulti
cu insuficienta cardiacă dreptă. Tahicardia vrentriculară are morfologie de bloc de ramură stângă,
având în vedere originea de la nivelul ventriculului drept.

Investigații paraclinice

Electrocardiograma

Radiografie .

Ecocardiografia.

Ecocardiografia în displazia ventriculară dreaptă aritmogenă la un adult de 21 de ani.

Angiografia ventriculului drept

Rezonanţa magnetică nucleară

Biopsie endomiocardică

CAVD are descrise 4 faze, în funcție de manifestarile clinice:

– forma asimptomatică, cu prezenta factorilor de risc de moarte subită
– aritmia simptomatică
-insuficienta ventriculară dreaptă
– insuficienta cardiacă biventriculară (cardiomiopatie dilatativă)
Pentru diagnosticarea bolii, se realizeaza o serie de teste invazive și non-invazive, precum și prin
istoricul familial.

Tratamentul aritmiilor

Este individualizat. La pacienții cu funcție sistolică ventriculară prezervată, tratamentul aritmiilor
bine tolerate, neamenințătoare de viața include amiodarona, beta-blocante, propafenona.
Pacientii cu disfuncție de ventricul stâng: tratament cu amiodaronă posibil în combinație cu
antiaritmice de clasa întâi sau beta-blocante.Pentru pacienții cu sincopă, stop cardiac, tahicardie
ventriculară/ fibrilație ventriculară documentate sau antecedente familiale de moarte subită
cardiac, implantarea unui cardiodefibrilator este tratamentul de elecție. Pentru pacienții instabili,
cu aritmii necontrolate eficient se poate face ablație cu radiofrecvenţă a tahicardiei ventriculare
monomorfe; rata de recurență a tahicardiei ventriculare după ablație e de peste 50% din cauza
progresiei bolii şi apariției în timp a altor arii aritmogene. Tahicardiile ventriculare susținute în
pofida cardiodefibrilatorului și a terapiei medicamentoase pot necesita transplant cardiac.

Tratamentul insuficienţei cardiace
Terapia insuficienței ventriculare drepte severe/ disfuncției biventriculare e dată de tratamentul
clasic al insuficienței cardiace. Insuficiența cardiacă dreaptă progresivă și tahicardia
ventricularăce poate degenera la fibrilație ventriculară și moarte subită sunt principalii factori
determinanți ai prognosticului la pacienții cu CAVD. Incidența morții subite: 1-2% pe an

Neurastenia

Oboseala cronică (neurastenia)

 Nevrozele fac parte din marea grupa a psihogeniilor. Prin acest termen se defi­nesc acele afectiuni psihice care debuteaza si evolueaza in conditii de suprasoli­citare psihica. Fenomenele psihice astfel declansate sunt, de obicei, reversibile si nu se insotesc de alterarea personalitatii.

Oboseala normală este tranzitorie, suportabilă, explicabilă în contextul de viaţă şi activităţile desfăşurate, nu duce la simptome psihice, iar odihna permite recuperarea completă.

Cauza principala a nevrozei astenice este suprasolicitarea indelungata, care duce la epuizare, oboseala patologica a functiilor psihice, reversibila dupa tratamentul instituit.

Din punct de vedere clinic există o simtomatologie cronică de tip anxios şi depresiv.Totuşi, bolile din aceste două categorii includ şi multe alte manifestări iar simptomele care sunt similare cu cele ale neurasteniei sunt de regulă mai severe.

Tulburările depresive şi cele anxioase debutează şi evoluează după alte tipare, au un alt răspuns la tratamentul psihotrop.
Creierul se află într-o stare prelungită de suprastimulare şi, din acestă cauză, se ajunge la nelinişte, tensiune psihică şi fizică, o dispoziţie cronică de iritabilitate, labilitate emoţională, oboseală în special mentală, letargie şi extenuare.
Plângerea principală poate fi legată de epuizarea percepută chiar la eforturi minore.

Ceea ce demoralizează persoanele afectate este că odihna(activa sau pasiva) nu îi ajută decât foarte puţin sau chiar deloc. Se caută repausul, odihna, €œevitarea stresului”,  însă pacienţii constată că starea lor de activare este atât de crescută, încât nu reuşesc să se mai relaxeze.

Stresul prelungit duce la apariţia de simptome în mai toate regiunile corpului, motiv pentru care pacienţii solicită un volum uriaş de servicii, în special din domeniul medicinii interne. Iată câteva dintre simptomele care pot ascunde o stare de oboseala cronica:

  • ameţeală, senzaţia de leşin
  • dureri severe de cap
  • insomnie, oboseala accentuată pe timpul zilei
  • dificultăţi de concentrare, probleme de memorie
  • scăderea randamentului gândirii
  • sensibilitate crescută sau intoleranţă la zgomote şi lumini puternice
  • creşterea frecvenţei cardiace, palpitaţii, dureri nespecifice în zona inimii
  • tensiune arteriala marita
  • dureri musculare şi articulare
  • dureri corporale difuze
  • senzaţia că anumite segmente „€œamorţesc”, sunt prea reci sau foarte calde
  • transpiraţii
  • dureri de spate, sensibilitate crescută de-a lungul coloanei
  • dificultăţi de înghiţire, greaţă
  • gastrită/ulcer
  • tulburări ale tranzitului intestinal, sindrom de colon iritabil
  • tulburari ale ciclului menstrual
  • disfuncţii sexuale

Simptome
Spre deosebire de oboseala fiziologica, care cedeaza la o odihna compensatoare, astenia este reversibila numai dupa un tratament special, in conditii de repaus. Fatigabilitatea crescuta, epuizarea rapida, se insotesc de o hiperexcitabilitate emotiva – bolnavii izbucnesc repede in plans sau ras neretinut, sunt nerabdatori, nu se pot concentra, atentia slabeste rapid; nu pot achizitiona notiuni noi, nu pot citi o site, ceea ce le da impresia ca nu mai au memorie.

Somnul este neodihnitor, superficial sau uneori insomnia este totala. La trezire, astenia este mai obositoare decat la culcare. Sensibilitatea psihica crescuta se dubleaza si de o hiperestezie polisenzoriala: il supara zgomotele, fosnetul foilor de ziar, scartaitul usii; il supara chiar contactul pielii cu hainele proprii, are furnicaturi, amorteli in membre, vederea i se tulbura – in campul vizual aparand cercuri luminoase – sau este impaienjenita, cu „puncte zburatoare”.

Vertijul, senzatia de ameteala, nesiguranta in mers, pocniturile in urechi, sunt alte semne de nevroza astenica pe linie somatica. In cadrul hiperexcitabilitatii vasomotorii, pacientii au valuri de caldura alternand cu senzatia de frig sau palpitatii cu tahicardie. La nivelul aparatului respirator nevroza se manifesta prin senzatii neplacute de sufocare sau de „nod in gat”. Cefaleea are caracterul unei dureri „in casca”, cu punct de plecare occipital.

Oboseala Cronică – Tratament

Nu există un tratament pentru acest sindrom şi nici măcar nu se cunosc în profunzime cauzele.  S-a încercat orice: antivirale, mediatori imunologici, anticolinergice, hormoni – toate fără vreun rezultat notabil în privinţa ameliorării simptomelor şi creşterii activităţii.

În prezent se utilizează substanţele care fac parte şi din tratamentul fibromialgiei:

  • antidepresive din clasă inhibitoare selective ale secreţiei de serotonină (ex.: fluoxetina, sertralina, paroxetina)
  • substanţe care induc somnul şi/sau relaxează musculatura scheletică
  • antiinflamatoare nesteroidiene si anticonvulsivante mai noi, care sunt eficace în scăderea durerii
  • diverse recomandări nutriţionale şi suplimente nutritive.

Tratament
Folosirea cat mai judicioasa a perioadelor de concedii anuale, a zilelor de odihna. Restabilirea somnului prin medicamente hipnotice, sedative curente (meprobamat), tranchilizante minore (Nozinan, Dormitai, Lauronil etc). Pentru combaterea asteniei se administreaza tonice: vitaminele B – B6, B12, fosfobion, lecitina sub forma de pulbere sau sirop, meclofenoxat.

Durerea de cap se poate combate cu injectii intravenoase cu sulfat de magneziu, gimnastica in aer liber, bai, masaj si, eventual, cura sanatoriala cu program de odihna activa si psihoterapie (culterapie = auditii muzicale, indrumarea pacientilor spre ocupatii placute, ca pictura, lucrul de mana etc).

Zona zoster

Zona zoster

Zona zoster    este o infectie virala ce afecteaza pielea adultilor. Raspunzator pentru aceasta este virusul Varicelo-Zosterian din familia virusurilor Herpes, acelasi care cauzeaza varicela la copii si tineri.

Virusul ramane inactiv in tesutul nervos al maduvei spinarii si creierului pentru ani de zile pana cand, sub influienta anumitor factori, se reactiveaza, multiplica si migreaza de la radacina nervilor catre piele si confera simptomatologia specifica.

Simtome: inainte de eruptie

Primele simptome de zona zoster apar la una-cinci zile inainte de aparitia eruptiei cutanate. Aceste semne de avertizare se simt in locul in care eruptia se va dezvolta:

  • Mancarime
  • Furnicaturi
  • Sentiment de arsura in zona afectata
  • Durere

Alte simptome:

In timp ce durerea localizata si eruptia cutanata sunt semnele distinctive, alte simptome pot include:

  • Febra
  • Frisoane
  • Dureri de cap
  • Stomac deranjat

Diagnosticul este pus de obicei pe baza examenului clinic, dar uneori se fac si alte investigatii. Se fac teste clinice prin care se incearca fie detectarea virusului in sange, fie a anticorpilor produsi de organism pentru a se apara impotriva virusului (IgM si IgG). Anticorpii IgM sunt primii produsi de organism ca raspuns la infectie cu virusul Varicelo-Zosterian, iar anticorpii IgM apar in termen de o saptamana sau doua dupa infectie.
– Testul pentru cultura virusului impune recoltarea unui esantion de lichid din una dintre vezicule, de preferat cele mai nou aparute. El va indica un raspuns in cel putin 2 zile.
– Testul ADN pentru virusul Varicelo-Zosterian se face pentru a identifica materialul genetic al VZV si se face dintr-o proba recoltata de la pacient.
– Testarea anticorpilor directi fluorescenti este rapida si se face observandu-se cu microscopul prezenta virusului in celulele prelevate de pe leziunile pacientului.

Simptomele apar in stadii: la inceput pacientii pot prezenta sensibilitate la lumina si dureri de cap, senzatie de raceala dar neinsotita de febra, probleme cu stomacul.

Urmatorul pas este reprezentat de o durere, senzatie de arsura sau de mancarime intr-o anumita zona, urmata de aparitia urticariei. Cu timpul, urticaria se transforma in basici pline cu lichid si apoi acoperite de crusta. Intre doua si patru saptamani veziculele se vor vindeca, putand sau nu sa lase urme permanente pe piele.

In aceasta perioada virusul Zona-Zoster se poate transmite. Pentru a evita acest lucru veziculele cu lichid trebuiesc acoperite in permanenta cu un material curat si nu trebuiesc zgariate.

De obicei eruptia este pe o singura parte a corpului, pe partea stanga sau dreapta a toracelui, dar exista cazuri cand apare pe fata, in jurul ochilor sau urechii. Aparitia urticariei este cea care a dat numele afectiunii, zoster insemnand brau in greaca.

Virusul Varicelo-Zosterian este contagios pentru oricine nu este imun la varicela, de acea trebuie evitat in special contactul cu nou-nascutii, femeile gravide sau persoane cu un sistem imun slabit.

Tratamentul pentru Zona Zoster

-este medicamentos, cuprizand antivirale, analgezice, anti-inflamatoare dar si corticosteroizi.

Tratamentul ambulator este cel pe care pacientul il face acasa. Presupune administrarea medicamentelor anivirale, cele de durere si unguentele cu antibiotic la nivelul pielii, dar implica si un comportament deosebit din partea pacientului:
– Pacientul trebuie sa aiba o grija sporita la zonele in care au aparut eruptiile – veziculele nu trebuie scarpinate sau atinse prea des
– Zonele afectate se pastreaza curate, chiar acoperite peste noapte, pentru a evita lezarea lor, curatarea zonelor se poate face si cu sapunuri blande, precum cele pentru bebelusi, dar si cu alte dermato-cosmetice recomandate de dermatolog.

Tratamentul naturist ajuta la calmarea disconfortului cauzat de zona zoster, insa el trebuie dublat de un tratament medicamentos antiviral.
Ce remedii naturiste poti folosi:
– o schema cu produse naturale pentru sustinerea sistemului imunitar.
– tamponarea zonelor cu vezicule cu ulei de cocos in combinatie cu ulei de menta sau de eucalipt
– tamponarea veziculelor cu suc de aloe vera, care ajuta la atenuarea durerilor
– aplicarea de comprese imbibate in decoct cald de pelin, busuioc si musetel – se reduce astfel riscul unei infectii bacteriene, iar veziculele se vor usca mai repede
– baile cu cimbru sunt benefice si ele datorita efectelor antivirale
– tamponarea zonelor afectate cu o solutie obtinuta dintr-o parte otet la patru parti de apa

Complicatii

In cazul in care zona zoster apare in jurul ochilor sau pe frunte, aceasta poate provoca infectii oculare si pierderea temporara sau permanenta a vederii. In cazul in care virusul zoster ataca urechea, persoanele afectate pot dezvota probleme de auz sau echilibru. Aceste complicatii pot fi prevenite daca incepeti tratamentul cat mai devreme.

Nevralgia post-herpetica este o complicatie de temut, reprezentata de dureri intense, cronicizate, in zona unde a fost eruptia de vezicule, chiar la ani de zile dupa ce aceasta a disparut.

O alta complicatie des intalnita este suprainfectarea veziculelor cu diversi agenti patogeni, cum ar fi Stafilococul auriu sau mai rar, Streptococcul de grup A beta-hemolitic. De aceea medicul poate prescrie crème dezinfectante, antivirale sau antimicrobiene.

In cazuri rare, pacientii pot dezvolta diverse afectari ale viscerelor, cum ar fi pneumonii, hepatite, meningite sau paralizii ale nervilor periferici, afectiune cunoscuta ca zona zoster diseminata, cu potential letal.