Pneumonia

Simptomele pneumoniei

Pneumonia reprezintă infecţia micilor saci aerieni de la nivelul plămânilor (alveolele) şi a ţesutului din jurul acestora. Pneumonia este o inflamatie a plamanilor, cauzata cel mai adesea de o infectie cu bacterii sau virusuri. Boala este cu atat mai periculoasa cu cat sistemul imunitar este mai slabit. In rare cazuri, pneumonia este data de o infectie micotica (cu fungi ori ciuperci) sau parazitara.

Cele mai frecevente simptome includ:

– tuse productiva (intalnita cu o frecventa de 79%-91%);
– oboseala (frecventa de 90%);
– febra insotita de frisoane (frecventa de 71–75%);
– respiratie grea, cu modificari de ritm (dispnee – frecventa de 67–75%);
– sputa (frecventa de 60–65%);
– durere in piept, ascutita sau sub forma de junghiuri, in timpul inspiratiei profunde (frecventa de 39–49%).
– confuzie, printre cele mai importante semne la persoanele in varsta.

Simptomele cele mai grave pot include:

– coloratia albastruie a pielii, cauzata de oxigenarea insuficienta a organismului;
– sete diminuata;
– convulsii;
– voma persistenta;
– valori extreme ale temperaturii;
– nivel diminuat al starii de constienta.

Apare mai frecvent în anotimpul rece, la fumatori si in cursul epidemiilor de gripa. Pneumonia face parte din infectiile de cai aeriene inferioare, alaturi de: sindromul gripal, traheobronsita acuta si exacerbari infectioase ale bronhopneumopatiei obstructive cronice.

In timpul respiratiei, aerul inhalat este transportat prin caile respiratorii superioare – nas, faringe si laringe, apoi prin caile respiratorii inferioare – trahee, bronhii, bronhiole si alveole. Alveolele reprezinta partea finala a aparatului respirator si seamana cu niste mici saculeti plini cu aer, care au pereti subtiri ce contin capilare (vase de sange foarte fine) si tesut interstitial (fibre elastice si de colagen). La acest nivel are loc schimbul gazos: oxigenul intra din alveole in sangele din capilare, iar bioxidul de carbon trece din sange in alveole si este eliminat prin expir in atmosfera.

Cauze pneumoniei, factori de risc si cai de transmitere

Bacteriile: reprezinta cea mai frecventa cauza a pneumoniilor
– bacterii tipice: Streptococcus pneumoniae (pe primul loc in aparitia pneumoniilor), Haemophilus influenzae, Staphylococcus aureus, Streptococcus grup A, anaerobi, bacili aerobi gram negativi (E. coli, Klebsiella, Moraxella catarrhalis, Acinetobacter spp, Pseudomonas aeruginosa etc), M. tuberculosis
–  bacterii atipice: Legionella spp, Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae.

Virusuri (ca 20%): rhinovirus, coronavirus,  gripal si paragripal, sincitial respirator, adenovirus, hantavirus, virus varicelo-zosterian.

Fungi (foarte rar): Cryptococcus spp, Histoplasma capsulatum, Coccidioides spp, afecteaza in special persoane imunodeprimate (transplant de organe, infectie HIV, neutropenie), dar si persoane sanatoase anterior care locuiesc in zone endemice (SUA in jurul marilor bazine- Missouri, Mississipi) si care dezvolta forme de pneumonie necrotizanta ce seamana clinico-radiologic cu tuberculoza si necesita tratament antifungic.

Tipuri de pneumonii

1. Pneumonia bacteriana

Este cel mai raspandit tip de pneumonie si este cauzata de infectia cu stafilococi, sterptococi, pneumococi, bacili sau alte bacterii, mai mult sau mai putin periculoase. Se trateaza cu antibiotice la care bacteriile vinovate de boala sunt sensibile.

Pneumonia cu bacterii gram-negativ este cea mai periculoasa dintre toate, deoarece aceste microorganisme au o mare rezistenta la majoritatea antibioticelor.

Iata care sunt cele mai agresive tipuri de pneumonii cu bacterii gram-negative:

– Pneumonia cu bacilul Piocianic (Pseudomonas aeruginosa) apare in sectiile de terapie intensiva. Sursele infectiei pot fi echipamentele respiratorii, solutiile de curatat, dezinfectantii, chiuvetele, legumele, vasele cu flori, endoscoapele si bazinele de fizioterapie etc. Antibioticul se prescrie in urma rezultatelor antibiogramei.

– Pneumonia stafilococica, cauzata de stafilococul auriu (Staphylococcus aureus), are o mortalitate cuprinsa intre 15-40%. Infectia poate da gangrena pulmonara (pneumonia necrozanta) si septicemie, cu pronostic fatal.

-Psitacoza, sau “febra papagalilor”, este un tip rar de pneumonie cauzata de Chlamydia psittaci, o bacterie transmisa de pasari. Este considerata boala profesionala a angajatilor gradinilor zoologice, magazinelor de animale de companie, agricultorilor sau fermierilor. In cazurile grave, netratate la timp, mortalitatea poate atinge 30%.

– “Boala Legionarilor” este cauzata de bacteria Legionella pneumophilla. Aproximativ 20% din persoanele infectate mor in urma complicatiilor.

2. Pneumonia virala

Este provocata cel mai adesea de virusurile gripale si paragripale, rinovirus, coronavirus, adenovirus, hantavirus sau virusul varicelo-zosterian. Se trateaza cu medicamente antivirale si poate fi prevenita in majoritatea cazurilor prin vaccinare antigripala si antipneumococica anuala.

3. Pneumonia micotica

Este un tip rar de pneumonie, care afecteaza doar persoanele cu un sistem imunitar slabit, cum ar fi bolnavii de HIV / SIDA sau cancer, pacientii cu boli autoimune, consumatorii de droguri sau persoanele care au suferit un transplant.

Printre cele mai agresive ciuperci care cauzeaza pneumonia micotica se numara Pneumocystis carinii. Mortalitatea este de 90-100% in cazurile netratate si scade la 50% in cazurile in care se urmeaza un tratament antifungic.

4. Pneumonia parazitara

Printre organismenele care declanseaza pneumonia parazitara se numara Paragonimus westermani si Entamoeba histolytica. Netratata, infectia duce la abces pulmonar (formarea de pungute cu puroi) sau afectarea sistemului nervos central.

5. Pneumonia de aspiratie

Este un tip de pneumonie prin leziuni chimice, ce apare in urma inhalarii de materiale straine (de obicei, alimente, lichid, voma sau fluide) prin gura sau alte cai respiratorii care duc la plamani.

Este favorizata de tulburari de deglutitie (inghitire) cum ar fi boala de reflux gastroesofagian, intubatie orotraheala, anestezie generala, accidente vasculare cerebrale , crize epileptice sau intoxicatie alcoolica acuta.

6. Pneumonia congenitala

Apare la nou-nascuti, in primele 24 de ore de la nastere si este data de anomalii congenitale ale tractului respirator. Acestea faciliteaza aparitia, extinderea si evolutia infectiilor ce duc la inflamatia alveolelor pulmonare.

7. Pneumonia de ventilatie

E o complicatie care apare la 30% dintre pacientii intubati, aflati in sectiile de terapie intensiva. Debuteaza dupa minim 48 de ore de la intubarea orotraheala sau dupa realizarea unei traheostomii.

Intubatia afecteaza mecanismele fiziologice de aparare a orofaringelui si traheei impotriva bacteriilor gram negative, de unde si declansarea bolii. Mortalitatea se situeaza intre 30% si 76%, in functie de agresivitatea microorganismului care a determinat-o.

8. Pneumonia interstitiala idiopatica

Este o afectiune cu etimologie necunoscuta, caracterizata prin afectarea difuza a interstitiului pulmonar si un grad variat de inflamatie si fibroza.. Tratamentul consta in oxigenoterapie si transplant, in cazuri grave. Nu se prescriu medicamente.

Investigatii radioimagistice si de laborator

  • Radiografia toracica: metoda rapida si utila pentru confirmarea diagnosticului.
  • Computer tomografie toracica: in situatii dificile de diagnostic sau in caz de complicatii, avand un aport informational superior radiografiei.
  • Examen de sputa: proba de sputa trebuie colectata prin tuse profunda si are rolul sa identifice bacteria implicata si antibioticele la care exista sensibilitate (antibiograma). Nu se efectueaza intotdeauna, dar este obligatorie persoanelor care necesita internare.
  • Teste sangvine: hemoleucograma- cresterea leucocitelor; sindrom inflamator cu cresterea VSH, fibrinogenului si proteinei C reactive.
  • Hemocultura: cand exista suspiciune de raspandire a infectiei pulmonare in sange (bacteriemie), se recolteaza proba de sange din vena si se efectueaza cultura sangelui pentru a identifica bacteria si pentru a ghida utilizarea antibioticului.
  • Masurarea nivelului oxigenului din sange cu ajutorul saturometrului sau prin punctie arteriala. Cu cat pneumonia este mai severa cu atat nivelul oxigenului este mai mic si trebuie monitorizat pana la normalizare.
  • Bronhoscopia: in cazurile de pneumonie cu evolutie nefavorabil in ciuda tratamentului corect efectuat cu antibiotic; are scopul de a identifica cauze rare ale pneumoniei (ex tumori bronsice benigne, maligne, carcinoid sau corp strain inhalat in bronhii) si de a recolta secretii sau biopsie bronsica.

Tratamentul pentru pneumonie

In functie de severitatea pneumoniei (varsta, status imunitar, afectiuni asociate, stare generala, complicatii, germeni comunitari sau nozocomiali, etc.) se alege locul de tratament al bolnavului si anume: la domiciliu in forme usoare, la spital in formele moderate si la terapie intensiva in formele severe.
In etiologia pneumoniei comunitare, cel mai frecvent sunt implicati pneumococul si bacteriile atipice.

Asadar exista o serie de regimuri de antibiotice care se administeaza in functie de spectrul bacterian: amoxicillinum, aminopenicilina cu inhibitor de betalactamaza, cefalosporine de generatia II sau  III, macrolide, fluorochinolone antipneumococice (moxifloxacina, levofloxacina). Tratamentul se initiaza rapid, empiric pana la sosirea rezultatelor antibiogramei din sputa, care dureaza cca 3-5 zile.

La domiciliu, tratamentul se efectueaza oral, adesea cu un singur antibiotic si pe o durata de cca 7-14 zile.
In spital tratamentul este injectabil in primele zile, apoi oral si include asociere de doua antibiotice pe o durata medie de 10-21 zile.
In terapie intensiva, tratamentul se efectueaza injectabil cu o asociere de cel putin doua sau trei antibiotice pe o perioada mai lunga de timp. In caz de pneumonie cu Pseudomonas aeruginosa (piocianic) cu risc crescut de deces, se asociaza si antibiotice de tip aminoglicozide, ciprofloxacina sau beta-lactamina antiopiocianica si antipneumococica.

Tratament adjuvant: hidratare, antitusive, oxigen, ventilatie asistata acolo unde este cazul.

Infectiile virale ale cailor respiratorii superioare (IACRS)

      Viroza respiratorie

        Raceala este o infectie acuta virala usoara si autolimitata a tractului respirator superioar (nas, gat) care determina simptome variabile de tip stranut, nas infundat, secretii nazale, gat iritat, febra mica si dureri de cap. Raceala este o afectiune des intalnita in tara noastra in special in sezonul rece.
Viroza respiratorie se regaseste si sub denumirea de IACRS- infectie acuta a cailor aeriene superioare.

Infectiile virale ale cailor respiratorii superioare (IACRS) sunt infectii virale autolimitate, simptomele cele mai des intalnite fiind stranutul, obstuctia nazala, rinoreea, usturimea in gat, tusea, febra, durerile de cap, durerile musculare si astenia fizica.

IACRS sunt cauzate de peste 100 de serotipuri ale rhinovirusului, dar si de adenovirusuri, virusuri gripale si paragripale.

Simptome de viroza respiratorie

Perioada de incubatie (de la momentul contaminarii pana la aparitia infectiei) este de 24-72 ore. Simptomele apar ca urmare a raspunsului imun al organismului impotriva infectiei.

Simptomele variaza de la persoana la alta, dar cele mai frecvente sunt simptomele de rinita (inflamatia mucoasei nasului) cu nas infundat, stranut si secretii nazale care apar in primele zile. Tabloul clinic include uneori si dureri in gat (cu durata scurta), dureri de cap, conjunctivita -ochi rosii, fara febra in cazul adultilor (febra apare la copii).

Rareori apare si tuse in a patra sau a cincea zi cand simptomele nazale sunt aproape disparute. Secretiile nazale uneori devin purulente (de culoare galben-verzui) in absenta unei suprainfectii bacteriene si semnifica infectarea sinusurilor. Examenul clinic nu evidentiaza modificari in pofida disconfortului subiectiv al pacientului. Durata racelii este in medie de o saptamana, desi in 25% din cazuri se poate prelungi pana la 2 saptamani (ex. in caz de imunitate scazuta)

La sugari si copilul mic simptomele pot fi mai prelungite si mai acute, deoarece imunitatea lor este mai scazuta (maturarea sistemului imunitar se produce spre varsta de 8-10 ani). Intre ziua a 2-a si a 4-a de la debut , simptomele ating un varf al evolutiei, urmand sa descreasca intre ziua a 10-a si a 14-a. La unii copii, tusea poate persista, cu frecventa mai redusa, 3-4 saptamani.

La copilul mare si adolescent, evolutia IACRS este de aproximativ 7 zile, dar poate fi mai lunga la cei cu boli cronice pulmonare, ca de exemplu astmul  bronsic si la fumatori.

Viroza respiratorie:

In majoritatea cazurilor, racelile sunt usoare si dureaza 3- 7 zile, desi unele persoane pot continua sa aiba simptome (tuse, stranut, nas infundat) pana la 2 saptamani. Unele virusuri respiratorii pot deprima sistemul imunitar sau pot leza tractul respirator facilitand aparitiei unei noi infectii virale (cu un alt virus) sau infectii bacteriene rezultand complicatii de tipul:

– Sinuzita acuta: este cea mai frecventa complicatie si de obicei este cauzata de virusuri, mult mai rar de suprainfectie bacteriana, simptomele fiind comune: secretii nazale cu pierderea mirosului, dureri la nivelul fetei sau al dintilor, presiune in urechi

– Otita medie acuta: presupune inflamatia urechii medii (din spatele timpanului) datorita comunicarii faringelui cu urechea printr-un canal numit trompa lui Eustachio

– Infectii de tract respirator inferior (trahee, bronhii): bronsita acuta, pneumonie, exacerbari de astm bronsic, hiperreactivitate bronsica, tuse convulsiva (magareasca).

– Bronsita acuta: este generata cel mai frecvent de catre virusul sincitial respirator care afecteaza copii, varstnici si persoanele cu imunitate scazuta.
– Pneumonie: febra, tuse persistenta si modificari tipice pe radiografie

– Multe exacerbari de astm bronsic (cca 40%) sunt declansate de viroze de cai respiratorii superioare pe primul loc fiind rhinovirusul.

– Hiperreactivitatea bronsica: rhinovirusul induce modificari de reactivitate la nivelul cailor aeriene inferioare (ingustarea bronhiilor) cu tuse persitenta, fenomene care dispar dupa cca 4 saptamani. Persistenta acestor modificari mai mult de 4- 6 saptamani orienteaza diagnosticul catre un astm bronsic la debut.

 Tusea convulsiva: suprainfectie cu bacteria pertussis cu episoade paroxistice de tuse

Spalarea mainilor este un mod esential si extrem de eficient pentru a preveni raspandirea infectiei. Spalarea mainilor se face cu apa si sapun timp de 15-30 secunde, acordand o atentie deosebita unghiilor, spatiului dintre degete si la nivelul incheieturilor, cu clatirea ulterioara a mainilor si utilizarea unui prosop personal. Produsele pe baza de alcool sunt o alternativă buna pentru dezinfectarea mainilor.

Solutia trebuie intinsa pe toata suprafata mainilor, degetelor si incheieturilor pana se usuca. Solutiile dezinfectante destinate mainilor se pot folosi in mod repetat, fara a irita pielea sau a-si pierde eficacitatea. De asemenea, mainile trebuie spalate inainte de a gati si a servi alimente, dupa mersul la baie, dupa tuse, suflarea nasului sau stranut in palma.

Daca se vine in contact direct cu persoane bolnave, atunci trebuie evitata atingerea ochilor, nasului sau gurii cu mainile contaminate cu secretii. In plus, este indicata utilizarea de servetele pentru a acoperi nasul si gura in caz de stranut sau tuse, cu aruncarea imediata a servetelelor si spalarea mainilor. Strunutul sau tusea pe maneca de la haine (la interiorul cotului ) reprezinta alte modalitati de a retine saliva si secretiile si de a nu contamina mâinile. Stranutul si tusea fara acoperirea gurii pot raspandi infectia persoanelor din apropiere.

Conduita terapeutica (tratament)

Nu exista un tratament specific pentru virozele respiratorii. Tratamentul are rolul sa amelioreze simptomele, dar nu scurteaza sau vindeca raceala.

Nu se utilizeaza antibiotice, doarece nu actioneaza pe virusuri, iar reactiile secundare sunt mai mari dacat beneficiile. Antibioticele se folosesc doar atunci cand se constata suprainfectie bacteriana. Raceala trece si fara tratament, dar exista situatii cand simptomele au o durata mai mare de cca 2 saptamani si necesita tratare.

– Congestie nazala: medicamente cu rol decongestionant (care contin pseudoefedrina) si antihistaminice (ex difenhidramina), dar si inhalatoare nazale cu ipratropium bromid sau oximetazolina, ultima nu mai mult de 3 zile – risc de agravare a congestiei nazale.
– Dureri de cap si de gat: antiinflamatoare de tip acetaminophen, naproxen, ibuprofen
– Tuse: expectorante- guaiafenezina sau antitusive- dextrometorfan in functie de tipul tusei
– Alternative terapeutice: incalzirea si umidificarea aerului din locuinta.

Tratamentul infectiilor virale respiratorii necomplicate include mentinerea unui nivel crescut de hidratare cu ingestia de lichide calde (ceai, supa de pui – iar la copilul mare este benefica supa de oase), desfundarea nasului (suflarea narilor alternativ, nu ambele deodata), pozitionarea sugarului si copilului mic cu capul mai sus, spalaturi nazale cu solutie salina (instilatii cu seringa sau pipeta la sugar si copilul mic) si spray-uri nazale la copilul mare. Umidifierea atmosferei si nebulizari cu solutie salina sunt, de asemenea, masuri eficiente. Nu se recomanda, indeosebi la copilul mic, inhalatii cu vapori calzi, care pot declansa vasodilatatia mucoasei nazale, inclusiv arsuri.

Febra

Febra este unul dintre simptomele care ingrijoreaza cel mai frecvent familia. Disconfortul general produs de febra determina agitatie sau somnolenta, lipsa apetitului, dureri abdominale sau cefalee. Folosirea antitermicelor este indicata in dozele potrivite greutatii si varstei copilului. Medicatia trebuie insotita de hidratare, impachetari, umidifierea atmosferei si temperatura mediului ambiant potrivita.

Tusea

Tusea este un alt simptom care ingrijoreaza familia. Tusea tulbura atat somnul copilului, cat si pe cel al membrilor familiei, scade performantele diurne ale copilului (care este iritat si are un apetit redus). Acest simptom este un raspuns fiziologic la iritatia si inflamatia cailor respiratorii si rolul sau este de a elimina secretiile din tractul respirator. Ca urmare, suprimarea tusei va avea ca rezultat retentia secretiilor si obstructia cailor respiratorii. Tusea neinsotita de dificultati in respiratie, de stare generala alterata sau alte simptome, nu trebuie suprimata. Se iau in considerare complicatiile, cand tusea devine mai severa pe parcursul evolutiei sau persista mai mult de 2 saptamani, fara ameliorari.

Studii efectuate pe cateva sute de copii cu varsta intre 1-5 ani, au concluzionat ca mierea, administrata inainte de somnul de noapte, este un bun antitusiv. La sugari, mierea este contraindicata datorita riscului botulismului.

Prevenirea IACRS virale poate fi realizata prin masuri simple, una din cele mai bune metode fiind igiena mainilor si evitarea atingerii cu mana a nasului, gurii si ochilor. Copiii trebuie educati sa tuseasca in batista de unica folosinta sau in unghiul format dintre brat si antebrat, pentru a evita raspandirea virusurilor in palme, mai ales atunci cand nu-si pot dezinfecta mainile.

Profilaxia cu vitamina C in sezonul rece, cel putin 200 mg/zi, scurteaza durata bolii, ca si administrarea de vitamina D care reduce severitatea racelilor.

Sarcina extrauterina

Prin sarcina extrauterina sau ectopica se intelege implantarea produsului de conceptie in afara cavitatii uterine.

Sarcina extrauterina constituie o urgenta chirurgicala (abdomen acut chirurgical ginecologic).

Cauze

Principala cauza ce determina aparitia unei sarcini ectopice este existenta unei trompe uterine anormale care impiedica oul fertilizat sa ajunga in uter si astfel determina implantarea acestuia la nivelul trompei sau oriunde in afara uterului. Trompa uterina anormala poate aparea in urma unei infectii pelvine, in urma unei interventii chirurgicale la nivelul acesteia sau datorita existentei endometriozei (prezenta de mucoasa uterina in afara uterului).
Principala cauza ce determina dezvoltarea unei sarcini extrauterine este existenta unei trompe uterine anormale. Un ovul fertilizat poate fi prins intr-o portiune anormala a uneia din trompe, unde incepe sa creasca. Au existat si cazuri de sarcini ectopice pentru care nu s-a gasit nici o cauza din cele cunoscute.

Etiologie

Orice piedica in migrarea oului de la ovar prin trompa ,spre uter,poate fi cauza sarcinii extrauterine.

Cand sarcina extrauterina se intalneste in aproape 90% in trompa ,factorii etiologici intereseaza in general aceasta localizare si depind de modificarile biologice ale oului si calitatile anatomice si functionale ale trompei.

Astfel se disting:

-Cauze ovulare:dezvoltari anormale ale oului:ou mare,ou neregulat,modificari cromozomiale(cariotip anormal),factor spermatozoidic(barbati cu anomalii de numar si forma ale spermatozoizilor).

-Cauze tubulare:

♦malformatii tubulare congenitale:trompe sinuoase,infantile,lungi,cu lumen ingust,hipoplazie,

♦procese inflamatoare utero-anexiale;

♦micsorarea lumenului tubar(prin edem),

♦alterarea cililor vibratili endotubari,

♦perturbarea peristalticii tubare,

-Factori hormonali:

♦deficiente ale corpului galben,

♦ovulatie intarziata,

♦tratamente hormonale

-Etiologie extratubara

♦aderente peritoneale peritubare care comprima trompa,

♦tumori ale trompei,ale organelor invecinate(uter,ovar,mezenter etc)

♦inflamatii pelviene

-Mijloace contraceptive.Intreruperi de sarcina

♦folosirea steriletelor,anticonceptionalelor,

♦avorturi provocate

Simptome

Initial, sarcina extrauterina nu se poate deosebi pe baza simptomelor de o sarcina normala. O femeie cu sarcina extrauterina prezinta precoce aceleasi simptome ca si intr-o sarcina normala: absenta menstruatiei, sani sensibili la palpare, oboseala, greata, mictiuni frecvente (urineaza des).
Pe masura ce sarcina extrauterina progreseaza pot aparea si alte simptome cum ar fi:
– durere abdominala sau pelvina (de obicei la 6-8 saptamani de la absenta menstruatiei); durerea se poate intensifica cand gravida se misca sau se incordeaza
– sangerare vaginala usoara sau abundenta
– durere in timpul actului sexual sau in timpul examinarii pelvine
– semne de soc – ameteala, senzatie de lesin sau chiar lesin (sincopa) cauzate de o hemoragie interna
– durere la nivelul umerilor determinata de hemoragia intraabdominala subdiafragmatica. Sangele irita diafragmul (principalul muschi respirator) si aceasta iritatie este resimtita ca durere la nivelul umerilor
– simptomele avortului spontan care sunt adesea asemanatoare cu semnele precoce de sarcina

Tratamentul sarcinii extrauterine

Optiunile de tratament sunt: laparoscopie, laparotomie si medicatie.

Laparotomia este o operatie in zona chilotului, pe partea inferioara a abdomenului iar laparoscopia implica inserarea de instrumente de vizualizare in pelvis prin incizii mici la nivelul pielii. Multi chirurgi recomanda laparoscopia pentru ca inciziile sunt mici si recuperarea rapida. In conditii optime, se poate face o mica incizie in trompa uterina pentru ca mai apoi sa fie eliminata sarcina extrauterina. Sunt si cazuri in care nu se poate face laparoscopie (in cazul in care mai multe zone au fost afectate si trebuie indepartate chirurgical). Aceasta forma de tratament este folosita in cazul sarcinilor mai mari de 6 saptamani precum si in cazul prezentei hemoragiilor interne.

Tratamentul medicamentos este folosit cu succes in 35% din cazurile de sarcina extrauterina. Administrarea pilulelor de tip metrorexat poate rezolva aceasta problema medicala. Acest medicament omoara ceulele de crestere ale placentei provocand un avort al sarcinii extrauterine. Se administreaza doar sub stricta supraveghere a medicului. Este utilizat in cazul sarcinii ectopice precoce.