Diareea acută infecţioasă

Diareea presupune materii fecale frecvente (cel putin de 3 ori pe zi) de consistenta moale sau apoase. Fecalele sunt reziduuri care urmeaza a fi eliminate din organism, obtinute in urma digestiei si absorbtiei nutrimentelor si fluidelor din alimente. Absorbtia necorespunzatoare a fluidelor sau secretia in exces a acestora de catre sistemul digestiv duce la aparitia scaunelor moi, apoase (contin apa, saruri, minerale si cantaresc mai mult decat scaunele obisnuite, normale)

Cauzele :

– infectii virale – virusuri cu tropism digestiv, cum ar fi : Rotavirus, Adenovirus, Cocksakie virus, virusul Norwalk, Astrovirusuri etc.;

– infectii bacteriene – Salmonella, Shigella, Yersinia, Escherichia Coli;

– Giardia lambli ;

– parazitoze intestinale – helminti;

– alte infectii virale – hepatite virale.

Aceste infectii au o frecventa mai mare in colectivitati, deoarece sunt foarte contagioase si se transmit usor, in special prin maini murdare, alimente sau apa contaminate. Simptomele includ:

  • inapetenta,
  • varsaturi,
  • febra,
  • dureri abdominale,
  • flatulenta in primele 2-3 zile si diaree cu scaune frecvente moi sau apoase care pot contine elemente patologice ca mucus, sange sau puroi.
  • crampe abdominale in portiunea cuprinsa intre piept si solduri
  • ameteala
  • nevoie imperioasa de a merge la baie
  • sange in materiile fecale
  • greata
  • deshidratare

In general, diareea virala este limitata la o perioada de 5-7 zile, uneori mai mult, pana la 10-14 zile, in cazul infectiilor cu enterovirusuri.

Semnele deshidratarii la adulti:

  • sete
  • cantitate redusa de urina
  • modificarea culorii urinei
  • piele uscata
  • oboseala
  • ameteala

Semnele deshidratarii la copii:

  • gura si limba uscate
  • planset fara lacrimi
  • pampersul se pastreaza uscat pentru mai mult de 3 ore
  • febra mare
  • iritabilitate
  • ochi patrunsi in orbite

Diagnostic

Se stabileste pe baza anamnezei si a examenului clinic. Daca pacientul a consumat alimente suspecte, a baut apa din surse neautorizate, a intrat in contact cu alte persoane cu diaree sau a calatorit recent este foarte probabil ca etiologia bolii sa fie infectioasa. Din analizele de laborator ale materiilor fecale se poate stabili agentul cauzal.

Examinarea pacientului poate evidentia semnele deshidratarii: scaderea tensiunii arteriale, uscarea pielii si a mucoaselor, culoarea inchisa a urinei.

Tratament

In multe cazuri singurul tratament recomandat si suficient este acoperirea pierderilor lichidiene ce au dus la deshidratare.
In alte cazuri preparatele antidiareice pot stopa diareea dar acestea nu sunt recomandate in cazurile in care etiologia acestora este infectioasa. Prin acest tip de medicatie vom stoca chiar eliminarea germenului respectiv din intestin intrand astfel intr-un cerc vicios.

Cea mai importanta masura este rehidratarea. Se va incepe cu apa/ ceai de menta neindulcit, administrate in cantitati mici, cat mai des. In farmacii se gasesc solutii gata preparate (ORS) ce contin apa si electroliti, mult mai eficiente, destinate rehidratarii orale. O metoda de evaluare a eficientei rehidratarii este monitorizarea culorii urinei, aceasta ar trebui sa revina la  nuanta galben deschis. Sunt permise/recomandate alimente precum orezul fiert, pastele fierte, branza de vaci, sticks-uri, grisine, banane, mere coapte, supa de pui, legume fierte. La prepararea alimentelor se va adauga sare. Pe masura ce scaunele se normalizeaza se revine treptat la alimentatia normala. Pentru formele usoare de diaree se pot administra medicatie ce se elibereaza fara prescriptie medicala precum diosmectita, loperamid.

Tratamentul medicamentos cuprinde :

– probiotice – pentru refacerea florei intestinale normale;

– antidiareice – in functie de severitatea diareei si varsta copilului;

– medicamente ce reduc motilitatea tubului digestiv, dupa varsta de 2 ani;

– antiinfectioase;

– antibiotice – in infectiile bacteriene, de preferinta dupa efectuarea coproculturii si antibiogramei.

– antiparazitare.

In paralel, se respecta igiena stricta si exista situatii in care trebuie recoltate probe si de la ceilalti membri ai familiei, uneori cu administrarea aceluiasi tratament.

Evolutia bolii este, de cele mai multe ori, favorabila odata cu instituirea regimului alimentar si a tratamentului etiologic, cu restitutio ad integrum.

.

 

Enterocolita

      Enterocolita este o afectiune a tractului digestiv, din ce in ce mai frecventa, atat la adulti, cat si la copii. Aceasta este o afectiune provocata in principal de bacterii, ciuperci sau virusuri si se transmite pe cale virala.

Se manifesta in general prin diaree, voma si crampe abdominale.

Enterocolita – Simptome

Tipul şi severitatea simptomelor depind de tipul şi cantitatea microorganismelor sau toxinelor ingerate, precum şi de rezistenţa individuală.

  • Debutul este de obicei brusc – unori dramatic  – cu pierderea apetitului, greaţă sau vomă. Pacienţii prezintă zgomote intestinale puternice şi uneori crampe abdominale.
  • Diareea, însă, este simptomul cel mai frecvent întâlnit în caz de enterocolită, şi poate fi însoţită de eliminarea vizibilă de sânge şi mucus odată cu materiile fecale.
  • De asemenea, meteorismul, balonarea, febra, starea generală de rău, durerile musculare şi epuizarea extremă se numără printre manifestările enterocolitei.
  • Episoadele de vomă şi diaree severă pot conduce la o deshidratare marcată, care are drept consecinţă stări de slăbiciune, scăderea frecvenţei episoadelor de urinare, gura uscată şi plânsul fără lacrimi (în cazul copiilor mici).

Enterocolita – Cauze

Enterecolita se transmite atat pe cale virala, cat si prin ingerarea de alimente infectate. Infectia se transmite de la o persoana la alta daca aceasta a contractat infectia si nu s-a spalat pe maini.

Infecţiile care produc enterocolita pot fi transmise de la o persoană la alta(contact interpersonal), în special dacă o persoană care are diaree nu se spală bine pe mâini după ce a avut scaun.
Infecţia unei persoane se poate produce şi în urma ingestiei de alimente sau apă care au fost contaminate cu materii fecale infectate.

Majorotatea alimentelor pot fi contaminate cu bacterii şi produc enterocolită dacă nu sunt preparate termic sau pasteurizate corespunzător.

Apa contaminată este ingerată uneori în moduri neobişnuite, de exemplu prin înotul într-o piscină contaminată de materii fecale eliminate de o persoană infectată. În unele cazuri, infecţia este dobândită în urma contactului cu animale purtătoare ale microorganismului infecţios.

Enterocolita – Diagnostic

Diagnosticul este uşor de stabilit pe baza simptomelor, însă determinarea cauzei bolii se poate dovedi dificilă. Uneori şi alţi membri ai familiei sau colegi de serviciu au prezentat recent simptome similare. Alteori enterocolita pare a fi produsă de ingestia unor alimente contaminate sau insuficient preparate termic.

Călătoriile efectuate recent, în special în anumite ţări, pot de asemenea să ofere indicii referitoare la cauza bolii.

Dacă simptomele sunt severe sau persistă peste 48 de ore, se pot examina în laborator mostre de materii fecale pentru a se stabili prezenţa de globule albe şi bacterii, virusuri sau paraziţi. Rareori, în încercarea de a descoperi cauza se pot analiza în laborator mostre prelevate din lichidul de vomă, alimente sau sânge.

Dacă simptomele persită mai mult de câteva zile, poate fi necesară examinarea intestinului gros prin colonoscopie pentru a se stabili dacă persoana suferă de un alt tip de boală, cum ar fi colita ulcerativă.

Enterocolita – Prevenţie

Deoarece majoritatea infecţiilor care produc enterocolită se transmite de la o persoană la alta, în special prin contact direct sau indirect cu materii fecale infectate, spălarea corectă pe mâini după fiecare scaun – folosind apă şi săpun – este cel mai eficace mod de prevenire.

Pentru prevenirea infecţiilor transmise pe cale alimentară, carnea şi ouăle ar trebui preparate termic corespunzător, iar ceea ce rămâne după masă ar trebui refrigerat cât mai repede. La sugari, o modalitate simplă şi eficace de prevenire o reprezintă alăptarea la sân, însă mama trebuie să aibă grijă la alimentaţie.

Prevenirea enterocolitei este posibilă prin respectarea regulilor de igienă individuală: spălatul mâinilor cu apă şi săpun înaintea oricărei mese, spălarea eficientă a alimentelor care se consumă neprelucrate termic, spălarea şi dezinfectarea tacâmurilor, veselei, prin utilizarea numai a apei provenite din surse sigure, necontaminate, iar când acest lucru nu este posibil, a apei fierte şi răcite ori a apei minerale îmbuteliată corespunzător.

Enterocolita nu se trateaza cu antibiotic. In primul rand se bea foarte multa apa pentru a corecta pierderea de lichid. Se recomanda consumul de lichide fara zahar, apa plata sau zeama de orez. Utila este si consumarea de saruri de rehidratare, care se gasesc in farmacii.

Pentru calmarea durerilor abdominale se pot utiliza antispastice (numai la recomandarea medicului), aplicatii de caldura pe abdomen.

Varsaturile pot fi amelioarate cu Emetiral, Torecan, Metoclopramid, dar numai la indicatia medicului si in dozaj corespunzator.

De asemenea, se recomanda un regim alimentar adecvat, bazat pe orez fiert, branza proaspata, supa de zarzavat strecurata, carne fiarta.

Sunt excluse legumele si fructele crude, lactatele si prajelile. Regimul trebuie mentinut 2 – 3 zile dupa disparitia simptomelor.

Enterocolita – Tratament

Nu întotdeauna tratamentul cauzei, adică eradicarea agentului infecţios cu ajutorul antibioticelor este indicată.
Diareea provocată de virusuri nu răspunde la tratamentele antibiotice!

În plus, utilizarea neraţională a antibioticelor duce la perturbarea florei intestinale normale nepatogene sau determină selecţionarea unor tulpini microbiene rezistente la antibiotice.

Pe prim plan în tratamentul enterocolitelor este corectarea pierderilor de lichide şi electroliti. Aceasta se realizează prin consumul de lichide – ceaiuri neîndulcite, apă minerală (plată), zeamă de orez, supă de morcovi. Utilă este adăugarea sărurilor de rehidratare care se găsesc în farmacii, în pliculeţe cu dozaj corespunzător.

Pentru calmarea durerilor abdominale se pot utiliza antispastice (numai la recomandarea medicului), aplicaţii de căldură pe abdomen.

Vărsăturile pot fi combătute cu medicamente de tipul Emetiral, Torecan, Metoclopramid, dar numai la indicaţia medicului şi în dozaj corespunzator.

De cele mai multe ori, cu un regim alimentar adecvat, enterocolitele se vindecă în câteva zile. Regimul alimentar este bazat pe orez fiert, brânză proaspătă, mere rase, supă de zarzavat strecurată, carne fiartă.

Sunt excluse legumele şi fructele crude, lactatele şi prăjelile. Regimul trebuie mentinut 2 – 3 zile după disparitia simptomelor.

Pe măsură ce simptomele se ameliorează, pacientul poate începe să mănânce alimente cu acţiune blândă asupra sistemului digestiv, cum ar fi cereale, banane, orez, marmeladă şi pâine prăjită.

Antibioticele sunt utilizate in unele cazuri de enterocolite bacteriene : dizenteria bacteriana, gastroenterite cu Salmonella, cu risc de bacteriemie si localizari extraintestinale, forme care nu raspund la dieta si la medicatia simptomatica, forme recidivante, enterocolite ale sugarului, cu coproculturi pozitive.

Totodată sunt recomandate în enterocolite ale copiilor din colectivitati, enterocolite ale personalului din sectoarele cu risc epidemiologic crescut si enterocolite cu febra persistenta.

Administrarea de antibiotice se face numai la indicaţia medicului. Antibioticul recomandat, doza zilnica, durata tratamentului, diferă în funcţie de etiologia enterocolitei, gravitatea bolii, vârsta pacientului.

Polipii nazali

     Θ- Polipii si amigdalele constituie prima linie de aparare a organismului care ia contact cu tot ce intra prin nas si gura. Asta inseamna de multe ori inflamarea lor si secundar, de multe ori se ajunge la otite si sinuzite.

   Θ-  Polipii nazali sunt formațiuni moi, nedureroase, necanceroase ce cresc și obstruează căile nazale și sinusurile. Aceștia atârnă ca niște ciorchini de struguri și se formează în urma inflamației cronice a mucoasei. Cauzele apariției polipilor sunt necunoscute în totalitate, dar un rol important îl au terenul alergic, infecțiile recurente, sensibilitatea la medicamente sau anumite boli autoimune.

     Θ-  Polipii nazali de mici dimensiuni pot să nu determine simptome. Cei de dimensiuni crescute sau grupurile de polipi pot bloca căile nazale și pot determina probleme de respirație, pierderea mirosului și infecții frecvente.

     Θ-  În general, polipii nazali afectează adulții si bătrânii, dar (foarte rar) pot fi întâlniți și la copii. Trebuie să facem diferența dintre polipoza nazală a adultului și polipoza copiilor care se referă la inflamația cronică a vegetațiilor adenoide și care nu are nici o legătură cu boala descrisă aici.

   Θ- Polipii sau vegetatiile adenoide sunt prelungiri ale mucoasei care captuseste cavitatea nazala si sinusurile paranazale ( cand se inflameaza acestia se denumeste faza acuta).  Sunt formati din  tesutul limfatic, se gasesc in nazofaringe si se pot  hipertrofia de  mai multe ori in urma infectiilor (faza cronica, a vegetatiilor adenoide).

   Θ- Polipii filtreaza germenii din aer si de aceea se pot infecta si inflama la contactul cu acestia. La copii sunt de regula hipertrofiati (adica mai mari) dar apoi incep sa scada cu varsta, disparand total pe la varsta de 10 ani. Daca sunt mici si nu cauzeaza probleme, ei sunt inofensivi si nu necesita nici un fel de tratament sau interventie.

  Θ- Polipii se formeaza din mucoasa nazala si/sau sinusala, de obicei in jurul ariei unde sinusurile se deschid in cavitatea nazala, in spatele nasului.

  Θ- Adesea, polipii sunt asociati cu alergiile si astmul.

   Θ-  Atunci cand polipii se inflameaza, ei cresc in dimensiune si de aici apare un intreg cortegiu de manifestari.

 Θ- Respiratie dificila (ocupa mult spatiu in cavitatea nazala si atunci copilul incepe sa respire pe gura, sa sforaie in somn si sa se oxigeneze prost)
Pentru ca respira mult pe gura, se poate usca mucoasa bucala si asta sa duca la iritatii ale gatului si amigdalelor
Fiind crescuti in dimensiuni ei pot bloca sinusurile (niste cavitati pline cu aer a caror membrana secreta un mucus care ramane blocat acolo si nu se mai poate drena daca polipii blocheaza sinusurile), determinand sinuzita
Daca cresc foarte mult in volum pot determina deformari ale oaselor nasului cat si ale fetei aparand faciesul adenoid.

  Θ- Aparitia de secretii nazale

Cauze
Polipii nazali se pot forma la orice vârstă, dar cel mai adesea se întâlnesc la adulții tineri și la cei de vârstă mijlocie. Se pot forma oriunde în sinusuri și în căile nazale, dar apar de regulă în zona unde sinusurile de lângă ochi și din zona obrazului drenează în fosa nazală printr-un canal (complex osteomeatal).

Simptomele inflamarii polipilor nazali
Inflamarea polipilor nazali la copii conduce la o obstructie nazala importanta, care prezinta urmatoarele simptome:

♦ respiratie pe gura, zgomotoasa
♦ senzatie de nas infundat
♦ sforait
♦ pauze de respiratie in timpul somnului (apnee)
♦ secretii mucopurulente abundente
♦ alterarea simtului mirosului si gustului
♦ dureri de cap sau la nivelul fetei
♦ inflamarea ganglionilor de la nivelul gatului
♦ dificultati de alimentare din pricina durerii de gat si a problemelor la inghitire
♦ facies adenoidian (aspect palid al fetei, gura intredeschisa, dinti implantati defectuos, cearcane si ochi adanciti in orbite)

Simptome
Polipii nazali sunt asociați cu inflamația mucoasei căilor nazale și a sinusurilor ce durează mai mult de 12 săptămâni (rinosinuzita cronică polipoasă este termenul medical corect utilizat). Cu toate acestea, este posibilă existența sinuzitei cronice fără polipi nazali.

Polipii nazali sunt moi și nu se simt. Dacă sunt mici, pacienții nu sunt conștienți de prezența lor. Polipul mai mare sau grupurile de polipi pot bloca căile nazale și sinusurile.

Semnele comune și simptomele sinuzitei cronice cu polipi nazali includ: secreții nazale abundente (rinoreea); obstrucția nazală persistentă; scurgeri rinofaringiene (scurgeri posterioare, prin spatele nasului); scăderea sau absența mirosului; scăderea sau pierderea simțului gustului; durere facială sau durere de cap; durere la nivelul arcadei dentare superioare; prezența presiunii la nivelul frunții și a feței; ronhopatia cronică (sforăit); mâncărimi la nivelul nasului.

Complicații
Polipii nazali pot cauza complicații deoarece ei blochează fluxul aerian normal și drenajul fluidelor, dar și din cauza inflamației cronice ce stă la baza dezvoltării lor. Potențialele complicații sunt:

Reacutizări ale astmului. Rinosinuzita cronică poate determina atacuri de astm.

Infecții sinusale. Polipii nazali vă pot face mult mai predispuși la infecții sinusale care apar adesea sau devin cronice.

Extinderea infecției către orbită. Dacă infecția se extinde către orbită și către nervul optic, poate cauza edemul sau protruzia globului ocular, imposibilitatea mișcărilor, scăderea acuității vizuale sau chiar orbirea ce poate deveni permanentă.

Meningită. Infecția se poate extinde către membranele și lichidul ce înconjoară creierul și măduva spinării.

Cheaguri de sânge. Infecția poate determina probleme în venele ce înconjoară sinusurile, interferând cu aportul de sânge către anumite părți ale creierului și pot determina accidente vasculare.

Apneea de somn obstructivă. Reprezintă întreruperea respirației în timpul somnului și este o afecțiune foarte gravă.

Tratament
Sinuzita cronică, cu sau fără polipi, este o boală ce nu poate fi tratată complet. Este necesar un plan de tratament de lungă durată ce rezolvă simptomele și tratează factorii care contribuie la inflamația cronică.

Scopul tratamentului pentru polipii nazali este reducerea mărimii lor sau eliminarea lor. Tratamentul de primă intenție este medicamentos. Chirurgia se dovedește câteodată necesară și, în combinație cu un tratament medicamentos corect efectuat, poate preveni recidivele pentru o perioadă lungă de timp. Din păcate, rinosinuzita polipoasă este o boală recidivantă.

Tratamentul medicamentos
Tratamentul polipilor nazali începe de obicei cu medicamente ce pot determina scăderea în volum sau dispariția polipilor de mari dimensiuni și include:

Corticosteroizi nazali. Doctorul va prescrie un spray cu corticosteroid nazal pentru a reduce inflamația. Acest tratament poate micșora polipii sau, în cazuri foarte  rare, îi poate elimina complet. În România, cel mai frecvent utilizate medicamente sunt: budesonide (Rhinocort Aqua), mometasone (Nasonex) și fluticazonă (Avamys).

Corticosteroizi orali și injectabili. Dacă un corticosteroid nazal nu este eficient, pot fi prescriși corticosteroizi orali (prednison, metilprednisolon), injectabili (dexametazona) care pot fi luați în combinație cu un spray nazal. Deoarece steroizii orali sau injectabili au nenumărate efecte secundare grave, trebuie luați o perioadă scurtă de timp.

Altă medicație. Pot fi prescrise medicamente ce tratează bolile care contribuie la inflamația cronică în sinusuri sau pasajele nazale. Acestea pot include antihistaminice pentru a trata alergii sau antibiotice pentru a trata o infecție cronică sau recurentă.