Sarcina extrauterina

Prin sarcina extrauterina sau ectopica se intelege implantarea produsului de conceptie in afara cavitatii uterine.

Sarcina extrauterina constituie o urgenta chirurgicala (abdomen acut chirurgical ginecologic).

Cauze

Principala cauza ce determina aparitia unei sarcini ectopice este existenta unei trompe uterine anormale care impiedica oul fertilizat sa ajunga in uter si astfel determina implantarea acestuia la nivelul trompei sau oriunde in afara uterului. Trompa uterina anormala poate aparea in urma unei infectii pelvine, in urma unei interventii chirurgicale la nivelul acesteia sau datorita existentei endometriozei (prezenta de mucoasa uterina in afara uterului).
Principala cauza ce determina dezvoltarea unei sarcini extrauterine este existenta unei trompe uterine anormale. Un ovul fertilizat poate fi prins intr-o portiune anormala a uneia din trompe, unde incepe sa creasca. Au existat si cazuri de sarcini ectopice pentru care nu s-a gasit nici o cauza din cele cunoscute.

Etiologie

Orice piedica in migrarea oului de la ovar prin trompa ,spre uter,poate fi cauza sarcinii extrauterine.

Cand sarcina extrauterina se intalneste in aproape 90% in trompa ,factorii etiologici intereseaza in general aceasta localizare si depind de modificarile biologice ale oului si calitatile anatomice si functionale ale trompei.

Astfel se disting:

-Cauze ovulare:dezvoltari anormale ale oului:ou mare,ou neregulat,modificari cromozomiale(cariotip anormal),factor spermatozoidic(barbati cu anomalii de numar si forma ale spermatozoizilor).

-Cauze tubulare:

♦malformatii tubulare congenitale:trompe sinuoase,infantile,lungi,cu lumen ingust,hipoplazie,

♦procese inflamatoare utero-anexiale;

♦micsorarea lumenului tubar(prin edem),

♦alterarea cililor vibratili endotubari,

♦perturbarea peristalticii tubare,

-Factori hormonali:

♦deficiente ale corpului galben,

♦ovulatie intarziata,

♦tratamente hormonale

-Etiologie extratubara

♦aderente peritoneale peritubare care comprima trompa,

♦tumori ale trompei,ale organelor invecinate(uter,ovar,mezenter etc)

♦inflamatii pelviene

-Mijloace contraceptive.Intreruperi de sarcina

♦folosirea steriletelor,anticonceptionalelor,

♦avorturi provocate

Simptome

Initial, sarcina extrauterina nu se poate deosebi pe baza simptomelor de o sarcina normala. O femeie cu sarcina extrauterina prezinta precoce aceleasi simptome ca si intr-o sarcina normala: absenta menstruatiei, sani sensibili la palpare, oboseala, greata, mictiuni frecvente (urineaza des).
Pe masura ce sarcina extrauterina progreseaza pot aparea si alte simptome cum ar fi:
– durere abdominala sau pelvina (de obicei la 6-8 saptamani de la absenta menstruatiei); durerea se poate intensifica cand gravida se misca sau se incordeaza
– sangerare vaginala usoara sau abundenta
– durere in timpul actului sexual sau in timpul examinarii pelvine
– semne de soc – ameteala, senzatie de lesin sau chiar lesin (sincopa) cauzate de o hemoragie interna
– durere la nivelul umerilor determinata de hemoragia intraabdominala subdiafragmatica. Sangele irita diafragmul (principalul muschi respirator) si aceasta iritatie este resimtita ca durere la nivelul umerilor
– simptomele avortului spontan care sunt adesea asemanatoare cu semnele precoce de sarcina

Tratamentul sarcinii extrauterine

Optiunile de tratament sunt: laparoscopie, laparotomie si medicatie.

Laparotomia este o operatie in zona chilotului, pe partea inferioara a abdomenului iar laparoscopia implica inserarea de instrumente de vizualizare in pelvis prin incizii mici la nivelul pielii. Multi chirurgi recomanda laparoscopia pentru ca inciziile sunt mici si recuperarea rapida. In conditii optime, se poate face o mica incizie in trompa uterina pentru ca mai apoi sa fie eliminata sarcina extrauterina. Sunt si cazuri in care nu se poate face laparoscopie (in cazul in care mai multe zone au fost afectate si trebuie indepartate chirurgical). Aceasta forma de tratament este folosita in cazul sarcinilor mai mari de 6 saptamani precum si in cazul prezentei hemoragiilor interne.

Tratamentul medicamentos este folosit cu succes in 35% din cazurile de sarcina extrauterina. Administrarea pilulelor de tip metrorexat poate rezolva aceasta problema medicala. Acest medicament omoara ceulele de crestere ale placentei provocand un avort al sarcinii extrauterine. Se administreaza doar sub stricta supraveghere a medicului. Este utilizat in cazul sarcinii ectopice precoce.

 

 

Cardiomiopatia

Cardiomiopatia, denumita si cardiopatie, este o afectiune a miocardului, manifestata prin modificari structurale ale tesutului muscular cardiac, prin dereglarea activitatii cardiace si prin reducerea functiilor cardiace.

Pe masura ce cardiomiopatia avanseaza scade si capacitatea inimii de a pompa sange in organism.

Daca este neglijata, cardiomiopatia poate produce: insuficienta cardiaca (din cauza deteriorarii miocardului inima nu mai pompeaza necesarul de sange in organism, drept urmare organismul retine apa si saruri, cresc frecventa ritmului cardiac si dimensiunile inimii – ceea ce va duce la reducerea fortei tesutului cardiac); aritmie (ritm cardiac anormal); tromboembolism (cheaguri de sange ce pot bloca alimentarea cu sange a unor organe vitale: plamani, inima, creier etc.) infarct miocardic; endocardita (infectie de natura bacteriana a invelisului cardiac interior); deces subit.

Formele principale ale cardiomiopatiei nonischemice sunt: cardiomiopatia dilatativa, cardiomiopatia hipertrofica, cardiomiopatia restrictiva, cardiomiopatia ventriculara dreapta aritmogenica.

 A. Cardiomiopatia hipertrofica

Cardiomiopatia hipertrofica este o afectiune miocardica de cauza necunoscuta (in cele mai multe cazuri genetica), ce se caracterizeaza prin cresterea in grosime (hipertrofia) a miocardului ventricular si dezorganizarea importanta a arhitecturii miocardului (muschiul inimii).Este o boala determinata genetic, deci poate fi transmisa de la parinti la copii.  Acesta isi pierde in primul rand distensibilitatea impiedicand umplerea adecvata a inimii, dar si functia contractila normala.

Hipertrofia poate fi simetrica, distribuita uniform, sau asimetrica, afectand in special septul interventricular (peretele care desparte cei doi ventriculi) si cauzand obstructie in calea de golire a ventriculului stang, realizand cardiomiopatia hipertrofica obstructiva.

Simptomele variaza de la lipsa acestora, la oboseala la eforturi progesiv mai mici, prezenta dispneei (lipsa de aer), prezenta anginei pectorale, ameteli, sincopa (pierderea cunostintei), palpitatii, fatigabilitate.

Suspiciunea se ridica pe baza examenului fizic: prezenta unui suflu sistolic, a examenului ECG (care e modificata la aprox 80-90% din cazuri). Diagnosticul se pune prin ecografia cardiaca. Se determina gradul ingrosarii miocardului ventricular, precum si gradul obstructiei in calea de golire a ventriculului stang (elemente foarte importante pentru decizia terapeutica).

La pacientii diagnosticati cu cardiomiopatie hipertrofica, este absolut necesara examinarea membrilor familiei (parinti/copii/frati), afectiunea fiind transmisa preponderent genetic.

Evolutia bolii este variabila si imprevizibila, mortalitatea fiind de aproximativ 3-4% pe an. In general, moartea este subita, datorata tulburarilor de ritm (fibrilatia ventriculara).

Factorii care predispun la moarte subita sunt:

Majori:

  • Stop cardiac in antecedente
  • Tahicardia ventriculara nesustinuta/sustinuta dovedita ECG, Holter ECG etc/li>
  • Istoric familial de moarte subita
  • Sincopa (pierderea cunostintei) neexplicata
  • Grosimea peretelui ventricular peste 30 mm (determinata ecocardiografic)
  • Scaderea anormala a tensiunii arteriale la efort

Posibili:

  • Fibrilatia atriala
  • Ischemia miocardica
  • Gradul obstructiei in calea de golire a ventriculului stang – masurat ecocardiografic sau la cateterismul cardiac
  • Efortul excesiv (competitional)

Tratamentul este:

      • Medicamentos: betablocante, antiaritmice
      • Interventional: embolizarea percutana cu alcool a arterei septale
      • Chirurgical: miomectomie septala, inlocuirea valvei mitrale
      • Implantul de stimulator cardiac bicameral: in anumite situatii

Toti pacientii peste 40 ani diagnosticati cu cardiomiopatie hipertrofica, cu episoade de durere retrosternala sau cu factori de risc pentru boala cardiaca ischemica necesita efectuarea coronarografiei.

B. Cardiomiopatia dilatativa

Este o afectiune caracterizata prin cresterea in dimensiuni a ventricului stang sau/si drept. Poate fi datorata progresiei altor boli cardiace:cardiopatie ischemica cu sau fara infarct miocardic, afectarii valvulare, cardiopatiilor congenitale, hipertensiunii arteriale, altor boli noncardiace: neurologice, inflamatorii (boli de colagen, autoimune etc), infectioase (virale, bacteriene, fungice, parazitare etc), metabolice (diabet zaharat, endocrine, deficiente nutritionale), toxice (consum de alcool, medicamente, droguri etc), sau poate fi idiopatica (fara o cauza cunoscuta).

Semnele si simptomele pot fi de la lipsa acestora, la fenomene de insuficienta cardiaca datorate afectarii functiei portiunii stangi a inimii: ventriculul si atriul stang (oboseala la eforturi progresiv mai mici si in repaus, dispnee – lipsa de aer initial la efort ulterior, pe masura ce boala avanseaza, la eforturile cotidiene de intretinere sau in repaus, pana la edem pulmonar acut) si ulterior datorate afectarii portiunii drepte a inimii: ventriculul si atriul drept (acumulare de lichid la nivelul membrelor inferioare, plamanilor, inimii, abdomenului, cresterea in dimensiuni a ficatului).

Pe masura ce boala progreseaza, pot aparea complicatii, si anume:

      • Embolii sistemice/pulmonare: formarea de cheaguri de sange, care ajung in circulatia sangelui si produc obstructia (infundarea) arterelor cerebrale (cu constituirea accidentelor vasculare cerebrale), ale membrelor inferioare/superioare (ischemie acuta membre inferioare/superioare), sau in alte teritorii vasculare;
      • Aritmii: in special fibrilatia atriala, extrasistole supraventriculare si ventriculare, tahicardie ventriculara, fibrilatia ventriculara;
      • Moartea subita.

Investigatii

      • ECG
      • Ecografie cardiaca
      • Coronarografie
      • Holter ECG

Tratamentul este in functie de stadiul bolii si presupune combinarea celui:

    • Medicamentos: betablocante, diuretice, inhibitorii enzime de conversie, digitala, antiagregant, statine, nitrati, anticoagulant (in functie de cauza, prezenta complicatiilor si a bolilor asociate);
    • Implantul de defibrilator cardiac: pentru prevenirea mortii subite;
    • Dispozitive de asistare ventriculara;
    • Transplantul cardiac

Diagnosticul de cardiomiopatie

 Este important sa diferentiem cardiomiopatia de alte boli cardiace, cum ar fi cele cauzate de ateroscleroza, hipertensiune, anomalii congenitale sau valve lezate. Diagnosticul de cardiomiopatie se pune pe baza simptomelor si in urma examenului paraclinic.
 Se fac urmatoarele investigatii pentru confirmarea diagnosticului:
 – radiografie toracica
 – electrocardiografie
 – ecocardiografie
 – biopsia muschiului cardiac

Tratamentul in cardiomiopatii

 Daca ai cardiomiopatie dilatativa atunci vei fi tratata pentru ameliorarea simptomelor de insuficienta cardiaca. Vei primi:
 – beta-blocante si inhibitori ai enzimei de conversie
 – diuretice pentru reducerea retentiei de lichide
 – anticoagulante pentru prevenirea formarii cheagurilor
 – implantarea unui peace-maker daca a fost afectat traseul conducerii impulsurilor electrice

Tratamentul cardiomiopatiei hipertrofice consta in utilizarea de amiodarona, blocante de calciu (verapamil) sau beta-blocante (propanolol) pentru a preveni sincopele datorate aritmiilor. In aceasta cardiomiopatie se poate implanta si peace-maker daca starea devine grava. Daca suferi de aceasta afectiune, sunt important de tratat si cauzele bolii. Poti face terapie cu steroizi cu efecte benefice.

Cardiomiopatia dilatativa grava poate beneficia de transplant de inima. Se intervine chirurgical si atunci cand apar leziuni ale valvelor sau cand se poate indeparta o portiune foarte ingrosataa  muschiului cardiac.

 Daca ai in familie rude cu cardiomiopatie, trebuie sa eviti antrenamentele sportive si profesiile cu grad mare de stres fizic, pentru ca esti predispusa sa faci aceasta boala. Daca ai fost diagnosticata cu cardiomiopatie dilatativa, trebuie sa eviti efortul fizic si consumul de alcool.

C. Cardiomiopatia restrictiva

Este produsa de infiltrarea miocardului cu diferite substante in boli care afecteaza prin acelasi mecanism si alte organe (rinichi,ficat, etc). Astfel de boli sunt amiloidoza si hemocromatoza. La fel ca si cardiomiopatia hipertrofica aceasta modificare de structura a miocardului ii afecteaza atat relaxarea cat si functia contractila.

Simptome

Simptomele sunt de insuficienta cardiaca globala: dispnee,oboseala, congestie hepatica, edeme gambiere.

Diagnostic

Diagnosticul tuturor cardiomiopatiilor se bazeza pe:

  • Examn clinic, anamneza ( simptomele istorisite de pacient) consultatie
  • Electrocardiograma de repaus
  • Ecocardiografia

Tratament

Tratamentul este cel al bolii de baza si tratamentul insuficientei cardiace.

 

D. Cardiomiopatia aritmogenă a ventriculului drept ( CAVD )

Cardiomiopatia aritmogenă a ventriculului drept ( CAVD ) este o forma rară de boala miocardică
primară caracterizată prin înlocuirea progresivă cu țesut fibroadipos a miocardului ventriculului
drept , cu afectare inițial regională şi apoi globală, cu posibila interesare, parțial, și a
ventriculului stâng dar fără a implica, de regulă, septul interventricular.

Din punct de vedere epidemiologic, afecțiunea survine predominant în perioada de
adolescent/ de adult tânăr (15-35 ani); doar 10% din pacienți sunt diagnosticați în afara acestui
interval de vârstă. Afectează în special sexul masculin, raport bărbați: femei=2-3:1 . Adevărata
incidență şi prevalență a acestei afecțiuni nu e cunoscută din cauza deficiențelor de diagnostic şi
a faptului că mulți pacienți pot fi asimptomatici iar primul semn de manifestare poate să fie
moartea subită.

Tablou clinic
CAVD survine tipic la pacienții tineri de sex masculin. Diagnosticul trebuie luat in considerare la
pacienții tineri cu sincopa, tahicardie ventriculară indusă de efort, stop cardiac, la pacienți adulti
cu insuficienta cardiacă dreptă. Tahicardia vrentriculară are morfologie de bloc de ramură stângă,
având în vedere originea de la nivelul ventriculului drept.

Investigații paraclinice

Electrocardiograma

Radiografie .

Ecocardiografia.

Ecocardiografia în displazia ventriculară dreaptă aritmogenă la un adult de 21 de ani.

Angiografia ventriculului drept

Rezonanţa magnetică nucleară

Biopsie endomiocardică

CAVD are descrise 4 faze, în funcție de manifestarile clinice:

– forma asimptomatică, cu prezenta factorilor de risc de moarte subită
– aritmia simptomatică
-insuficienta ventriculară dreaptă
– insuficienta cardiacă biventriculară (cardiomiopatie dilatativă)
Pentru diagnosticarea bolii, se realizeaza o serie de teste invazive și non-invazive, precum și prin
istoricul familial.

Tratamentul aritmiilor

Este individualizat. La pacienții cu funcție sistolică ventriculară prezervată, tratamentul aritmiilor
bine tolerate, neamenințătoare de viața include amiodarona, beta-blocante, propafenona.
Pacientii cu disfuncție de ventricul stâng: tratament cu amiodaronă posibil în combinație cu
antiaritmice de clasa întâi sau beta-blocante.Pentru pacienții cu sincopă, stop cardiac, tahicardie
ventriculară/ fibrilație ventriculară documentate sau antecedente familiale de moarte subită
cardiac, implantarea unui cardiodefibrilator este tratamentul de elecție. Pentru pacienții instabili,
cu aritmii necontrolate eficient se poate face ablație cu radiofrecvenţă a tahicardiei ventriculare
monomorfe; rata de recurență a tahicardiei ventriculare după ablație e de peste 50% din cauza
progresiei bolii şi apariției în timp a altor arii aritmogene. Tahicardiile ventriculare susținute în
pofida cardiodefibrilatorului și a terapiei medicamentoase pot necesita transplant cardiac.

Tratamentul insuficienţei cardiace
Terapia insuficienței ventriculare drepte severe/ disfuncției biventriculare e dată de tratamentul
clasic al insuficienței cardiace. Insuficiența cardiacă dreaptă progresivă și tahicardia
ventricularăce poate degenera la fibrilație ventriculară și moarte subită sunt principalii factori
determinanți ai prognosticului la pacienții cu CAVD. Incidența morții subite: 1-2% pe an

Neurastenia

Oboseala cronică (neurastenia)

 Nevrozele fac parte din marea grupa a psihogeniilor. Prin acest termen se defi­nesc acele afectiuni psihice care debuteaza si evolueaza in conditii de suprasoli­citare psihica. Fenomenele psihice astfel declansate sunt, de obicei, reversibile si nu se insotesc de alterarea personalitatii.

Oboseala normală este tranzitorie, suportabilă, explicabilă în contextul de viaţă şi activităţile desfăşurate, nu duce la simptome psihice, iar odihna permite recuperarea completă.

Cauza principala a nevrozei astenice este suprasolicitarea indelungata, care duce la epuizare, oboseala patologica a functiilor psihice, reversibila dupa tratamentul instituit.

Din punct de vedere clinic există o simtomatologie cronică de tip anxios şi depresiv.Totuşi, bolile din aceste două categorii includ şi multe alte manifestări iar simptomele care sunt similare cu cele ale neurasteniei sunt de regulă mai severe.

Tulburările depresive şi cele anxioase debutează şi evoluează după alte tipare, au un alt răspuns la tratamentul psihotrop.
Creierul se află într-o stare prelungită de suprastimulare şi, din acestă cauză, se ajunge la nelinişte, tensiune psihică şi fizică, o dispoziţie cronică de iritabilitate, labilitate emoţională, oboseală în special mentală, letargie şi extenuare.
Plângerea principală poate fi legată de epuizarea percepută chiar la eforturi minore.

Ceea ce demoralizează persoanele afectate este că odihna(activa sau pasiva) nu îi ajută decât foarte puţin sau chiar deloc. Se caută repausul, odihna, €œevitarea stresului”,  însă pacienţii constată că starea lor de activare este atât de crescută, încât nu reuşesc să se mai relaxeze.

Stresul prelungit duce la apariţia de simptome în mai toate regiunile corpului, motiv pentru care pacienţii solicită un volum uriaş de servicii, în special din domeniul medicinii interne. Iată câteva dintre simptomele care pot ascunde o stare de oboseala cronica:

  • ameţeală, senzaţia de leşin
  • dureri severe de cap
  • insomnie, oboseala accentuată pe timpul zilei
  • dificultăţi de concentrare, probleme de memorie
  • scăderea randamentului gândirii
  • sensibilitate crescută sau intoleranţă la zgomote şi lumini puternice
  • creşterea frecvenţei cardiace, palpitaţii, dureri nespecifice în zona inimii
  • tensiune arteriala marita
  • dureri musculare şi articulare
  • dureri corporale difuze
  • senzaţia că anumite segmente „€œamorţesc”, sunt prea reci sau foarte calde
  • transpiraţii
  • dureri de spate, sensibilitate crescută de-a lungul coloanei
  • dificultăţi de înghiţire, greaţă
  • gastrită/ulcer
  • tulburări ale tranzitului intestinal, sindrom de colon iritabil
  • tulburari ale ciclului menstrual
  • disfuncţii sexuale

Simptome
Spre deosebire de oboseala fiziologica, care cedeaza la o odihna compensatoare, astenia este reversibila numai dupa un tratament special, in conditii de repaus. Fatigabilitatea crescuta, epuizarea rapida, se insotesc de o hiperexcitabilitate emotiva – bolnavii izbucnesc repede in plans sau ras neretinut, sunt nerabdatori, nu se pot concentra, atentia slabeste rapid; nu pot achizitiona notiuni noi, nu pot citi o site, ceea ce le da impresia ca nu mai au memorie.

Somnul este neodihnitor, superficial sau uneori insomnia este totala. La trezire, astenia este mai obositoare decat la culcare. Sensibilitatea psihica crescuta se dubleaza si de o hiperestezie polisenzoriala: il supara zgomotele, fosnetul foilor de ziar, scartaitul usii; il supara chiar contactul pielii cu hainele proprii, are furnicaturi, amorteli in membre, vederea i se tulbura – in campul vizual aparand cercuri luminoase – sau este impaienjenita, cu „puncte zburatoare”.

Vertijul, senzatia de ameteala, nesiguranta in mers, pocniturile in urechi, sunt alte semne de nevroza astenica pe linie somatica. In cadrul hiperexcitabilitatii vasomotorii, pacientii au valuri de caldura alternand cu senzatia de frig sau palpitatii cu tahicardie. La nivelul aparatului respirator nevroza se manifesta prin senzatii neplacute de sufocare sau de „nod in gat”. Cefaleea are caracterul unei dureri „in casca”, cu punct de plecare occipital.

Oboseala Cronică – Tratament

Nu există un tratament pentru acest sindrom şi nici măcar nu se cunosc în profunzime cauzele.  S-a încercat orice: antivirale, mediatori imunologici, anticolinergice, hormoni – toate fără vreun rezultat notabil în privinţa ameliorării simptomelor şi creşterii activităţii.

În prezent se utilizează substanţele care fac parte şi din tratamentul fibromialgiei:

  • antidepresive din clasă inhibitoare selective ale secreţiei de serotonină (ex.: fluoxetina, sertralina, paroxetina)
  • substanţe care induc somnul şi/sau relaxează musculatura scheletică
  • antiinflamatoare nesteroidiene si anticonvulsivante mai noi, care sunt eficace în scăderea durerii
  • diverse recomandări nutriţionale şi suplimente nutritive.

Tratament
Folosirea cat mai judicioasa a perioadelor de concedii anuale, a zilelor de odihna. Restabilirea somnului prin medicamente hipnotice, sedative curente (meprobamat), tranchilizante minore (Nozinan, Dormitai, Lauronil etc). Pentru combaterea asteniei se administreaza tonice: vitaminele B – B6, B12, fosfobion, lecitina sub forma de pulbere sau sirop, meclofenoxat.

Durerea de cap se poate combate cu injectii intravenoase cu sulfat de magneziu, gimnastica in aer liber, bai, masaj si, eventual, cura sanatoriala cu program de odihna activa si psihoterapie (culterapie = auditii muzicale, indrumarea pacientilor spre ocupatii placute, ca pictura, lucrul de mana etc).

Zona zoster

Zona zoster

Zona zoster    este o infectie virala ce afecteaza pielea adultilor. Raspunzator pentru aceasta este virusul Varicelo-Zosterian din familia virusurilor Herpes, acelasi care cauzeaza varicela la copii si tineri.

Virusul ramane inactiv in tesutul nervos al maduvei spinarii si creierului pentru ani de zile pana cand, sub influienta anumitor factori, se reactiveaza, multiplica si migreaza de la radacina nervilor catre piele si confera simptomatologia specifica.

Simtome: inainte de eruptie

Primele simptome de zona zoster apar la una-cinci zile inainte de aparitia eruptiei cutanate. Aceste semne de avertizare se simt in locul in care eruptia se va dezvolta:

  • Mancarime
  • Furnicaturi
  • Sentiment de arsura in zona afectata
  • Durere

Alte simptome:

In timp ce durerea localizata si eruptia cutanata sunt semnele distinctive, alte simptome pot include:

  • Febra
  • Frisoane
  • Dureri de cap
  • Stomac deranjat

Diagnosticul este pus de obicei pe baza examenului clinic, dar uneori se fac si alte investigatii. Se fac teste clinice prin care se incearca fie detectarea virusului in sange, fie a anticorpilor produsi de organism pentru a se apara impotriva virusului (IgM si IgG). Anticorpii IgM sunt primii produsi de organism ca raspuns la infectie cu virusul Varicelo-Zosterian, iar anticorpii IgM apar in termen de o saptamana sau doua dupa infectie.
– Testul pentru cultura virusului impune recoltarea unui esantion de lichid din una dintre vezicule, de preferat cele mai nou aparute. El va indica un raspuns in cel putin 2 zile.
– Testul ADN pentru virusul Varicelo-Zosterian se face pentru a identifica materialul genetic al VZV si se face dintr-o proba recoltata de la pacient.
– Testarea anticorpilor directi fluorescenti este rapida si se face observandu-se cu microscopul prezenta virusului in celulele prelevate de pe leziunile pacientului.

Simptomele apar in stadii: la inceput pacientii pot prezenta sensibilitate la lumina si dureri de cap, senzatie de raceala dar neinsotita de febra, probleme cu stomacul.

Urmatorul pas este reprezentat de o durere, senzatie de arsura sau de mancarime intr-o anumita zona, urmata de aparitia urticariei. Cu timpul, urticaria se transforma in basici pline cu lichid si apoi acoperite de crusta. Intre doua si patru saptamani veziculele se vor vindeca, putand sau nu sa lase urme permanente pe piele.

In aceasta perioada virusul Zona-Zoster se poate transmite. Pentru a evita acest lucru veziculele cu lichid trebuiesc acoperite in permanenta cu un material curat si nu trebuiesc zgariate.

De obicei eruptia este pe o singura parte a corpului, pe partea stanga sau dreapta a toracelui, dar exista cazuri cand apare pe fata, in jurul ochilor sau urechii. Aparitia urticariei este cea care a dat numele afectiunii, zoster insemnand brau in greaca.

Virusul Varicelo-Zosterian este contagios pentru oricine nu este imun la varicela, de acea trebuie evitat in special contactul cu nou-nascutii, femeile gravide sau persoane cu un sistem imun slabit.

Tratamentul pentru Zona Zoster

-este medicamentos, cuprizand antivirale, analgezice, anti-inflamatoare dar si corticosteroizi.

Tratamentul ambulator este cel pe care pacientul il face acasa. Presupune administrarea medicamentelor anivirale, cele de durere si unguentele cu antibiotic la nivelul pielii, dar implica si un comportament deosebit din partea pacientului:
– Pacientul trebuie sa aiba o grija sporita la zonele in care au aparut eruptiile – veziculele nu trebuie scarpinate sau atinse prea des
– Zonele afectate se pastreaza curate, chiar acoperite peste noapte, pentru a evita lezarea lor, curatarea zonelor se poate face si cu sapunuri blande, precum cele pentru bebelusi, dar si cu alte dermato-cosmetice recomandate de dermatolog.

Tratamentul naturist ajuta la calmarea disconfortului cauzat de zona zoster, insa el trebuie dublat de un tratament medicamentos antiviral.
Ce remedii naturiste poti folosi:
– o schema cu produse naturale pentru sustinerea sistemului imunitar.
– tamponarea zonelor cu vezicule cu ulei de cocos in combinatie cu ulei de menta sau de eucalipt
– tamponarea veziculelor cu suc de aloe vera, care ajuta la atenuarea durerilor
– aplicarea de comprese imbibate in decoct cald de pelin, busuioc si musetel – se reduce astfel riscul unei infectii bacteriene, iar veziculele se vor usca mai repede
– baile cu cimbru sunt benefice si ele datorita efectelor antivirale
– tamponarea zonelor afectate cu o solutie obtinuta dintr-o parte otet la patru parti de apa

Complicatii

In cazul in care zona zoster apare in jurul ochilor sau pe frunte, aceasta poate provoca infectii oculare si pierderea temporara sau permanenta a vederii. In cazul in care virusul zoster ataca urechea, persoanele afectate pot dezvota probleme de auz sau echilibru. Aceste complicatii pot fi prevenite daca incepeti tratamentul cat mai devreme.

Nevralgia post-herpetica este o complicatie de temut, reprezentata de dureri intense, cronicizate, in zona unde a fost eruptia de vezicule, chiar la ani de zile dupa ce aceasta a disparut.

O alta complicatie des intalnita este suprainfectarea veziculelor cu diversi agenti patogeni, cum ar fi Stafilococul auriu sau mai rar, Streptococcul de grup A beta-hemolitic. De aceea medicul poate prescrie crème dezinfectante, antivirale sau antimicrobiene.

In cazuri rare, pacientii pot dezvolta diverse afectari ale viscerelor, cum ar fi pneumonii, hepatite, meningite sau paralizii ale nervilor periferici, afectiune cunoscuta ca zona zoster diseminata, cu potential letal.

Sindrom Dispeptic

1. Cauze abdominale:

-ulcerul gastroduodenal;
-boala de reflux gastro-esofagian;
-gastrita cronica;
-cancerul gastric;
-colonul iritabil;
-parazitoze intestinale (giardioza,oxiuroza etc)

2.Cauze extra abdominale:

-diabetul zaharat;
-hipertiroidia;
-insuficienta renala.

3. Consumul de alcool

4. Consumul de medicamente:

-antiinflamatoare nesteroidiene folosite pentru combaterea febrei, durerii si inflamatiei;
-digitalicele care sunt folosite in tratamentul afectiunilor cardiace;
-corticoizii;
-antibioticele,mai ales daca nu va sunt prescrise de medic si le luati in mod frecvent;

Tratamentul pacientilor cu sindrom dispeptic difera in functie de cauza.

  • Daca ulcerul , gastric sau duodenal,  este cauza simptomelor, atunci se va prescrie un tratament cu medicamente care reduc secretia de acid gastric. Aceste medicamente se numesc antisecretorii gastrice si cel mai frecvent utilizate sunt inhibitorii de pompa de protoni (de exemplu, omeprazol, pantoprazol).

Durata tratamentului este de aproximativ 8 saptamani, dar pot exista variatii. In cazul in care ulcerul este cu localizare la nivelul stomacului, este foarte important de retinut ca dupa terminarea tratamentului se recomanda control, cu repetarea endoscopiei digestive superioare, pentru a vedea daca ulcerul s-a vindecat. Acest control este necesar deoarece se poate intampla ca un cancer gastric sa mimeze un ulcer, si astfel acesta nu va raspunde la tratamentul cu antisecretorii gastrice si necesita un diagnostic si tratament cat mai rapid posibil. Exista si situatia inversa, cand un ulcer poate mima un cancer, dar prin efectuarea biopsiilor de la nivelul ulcerului se poate stabili cu precizie diagnosticul.

Se recomanda oprirea oricarui tratament care poate afecta mucoaa gastrica, cu aparitia gastritei sau ulcerului. Cel mai frecvent sunt implicate in aceasta situatie medicamentele din clasa AINS (antiinflamatoare nesteroidiene, ca aspirina, nurofen, naproxen) sau inhibitorii selectivi de COX 2 (de exemplu, celecoxib, etoricoxib). Daca simptomele sunt date de o boala de reflux gastroesofagian, se va tine cont de urmatoarele recomandari:

  • se vor evita alimentele grase, care stagneaza mult in stomac pentru a se digera, se recomanda evitarea cafelei , dulciurilor concentrate , bauturilor acidulate, supelor si ciorbelor de carne (cresc aciditatea din stomac), alcoolului, fumatului.
  • se recomanda 4-5 mese pe zi, mai reduse cantitativ, ultima masa se va servi cel tarziu la ora 19, iar pacientul nu se va culca imediat dupa masa (ci la aproximativ 2 ore).
  • va domi cu toracele mai ridicat, pentru a nu favoriza refluxul. Medicul poate recomanda si medicamente care favorizeaza progresia alimentelor din stomac in duoden si care cresc tonusul sfincterului esofagian inferior (medicamente numite prokinetice) , pentru ca alimentele sau sucul gastric sa nu mai treaca invers, din stomac in esofag.
  • o alta cauza a refluxului poate fi hernia hiatala, o afectiune in care o parte a stomacului trece in mediastin prin orificiul diafragmatic (care poate sa fie largit, permitand trecerea unei parti din stomac, care in mod normal nu se intampla). In functie de marimea herniei hiatale si de simptomele pe care  i le produce pacientului, aceasta poate avea indicatie operatorie.

In cazul in care simptomele sunt date de alte boli, cum ar fi cancerele, se recomanada investigatii suplimentare si tratament chirurgical si oncologic. Daca dispepsia este cauzata de litiaza biliara, atunci se ia in discutie necesitatea interventiei chirurgicale, cu scoaterea vezicii biliare.

Fibrilatia atriala – aritmie cardiaca

Fibrilatia atriala

Fibrilatia atriala  este o aritmie frecventa ce apare in special la persoane in varsta. In mod normal bataile inimii sunt ritmice. In fibrilatia atriala semnale electrice anormale determina camerele superioare ale inimii, numite atrii, sa tremure sau sa fibrileze. O inima aflata in fibrilatie nu poate pompa tot atat de mult sange ca una normala.

Fibrilatia atriala creste riscul pentru accidentul vascular cerebral (AVC). Inima in fibrilatie face ca sangele sa se acumuleze la nivelul atriilor. Aceasta acumulare poate duce frecvent la formarea de cheaguri in atrii. Daca inima pompeaza acest cheag in circulatie, acesta poate ajunge la nivelul creierului. Cheagul poate obstrua fluxul sangelui catre creier, determinand producerea unui accident vascular cerebral.

Cauze

 Fibrilatia atriala este determinata de disfunctii ale activitatii electrice ale inimii. Boli care afecteaza miocardul (muschiul inimii) sau suprasolicita inima, frecvent determina aparitia fibrilatiei atriale.

Aceste boli sunt:
-hipertensiunea arteriala, o afectiune in care sangele exercita o presiune crescuta asupra peretilor arterelor; valorile normale ale tensiunii arteriale sunt: 119 mmHg tensiunea arteriala sistolica si 79 cea diastolica
afectiunile coronarelor si infarctul miocardic acut: bolile arterelor coranare sunt cauzate de formarea placilor de ateroscleroza(depozite de lipide in peretele vaselor) in interiorul lor; aceste vase alimenteaza miocardul cu sange bogat in oxigen
insuficienta cardiaca apare atunci cand inima nu mai poate pompa eficient sangele in circulatie
afectiuni ale valvelor inimii (valvulopatii): cel mai frecvent este interesata valva mitrala (valva situata intre atriul si ventriculul stang); aceste afectiuni apar cand valva e deteriorata sau ingustata si nu mai poate controla eficient fluxul de sange prin sau la iesirea din inima
cardiomiopatiile: afectiuni in care muschiul inimii este afectat si astfel scade cantitatea de sange care poate fi pompata de inima
miocarditele: afectiuni inflamatorii ale miocardului si pot apare dupa infectii virale, fungice sau alte infectii ca difteria,reumatismul articular acut sau tuberculoza.
boala reumatismala cardiaca: afectiune a inimii in care sunt distruse miocardul si valvele, in cadrul bolii numite reumatism articular acut
boli congenitale ale inimii: modificari ale structurii inimii prezente de la nastere
-pericarditele (afectiuni inflamatorii a invelisului extern al inimii) si endocarditele (afectiuni inflamatorii ale portiunii interne a peretelui cardiac): in evolutia acestor boli pot apare leziuni ale miocardului si/sau valvelor
sindromul Wolff-Parkinson-White: determina ritmuri rapide si neregulate (aritmii) ale inimii.

Alte afectiuni ce pot cauza fibrilatie atriala sunt:
-bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC): grup de afectiuni in care respiratia este dificila, pentru ca aerul este eliminat cu dificultate din plamani
-pneumonia: inflamatie a tesutului pulmonar cauzata de infectii bacteriene sau virale
-embolismul pulmonar: intreruperea brusca a fluxului de sange la nivelul unei artere de la nivelul plamanilor
-hipertiroidism boala in care glanda tiroida produce hormoni specifici in exces
-consumul excesiv de alcool pentru o perioada lunga de timp poate fi o cauza de fibrilatie atriala; un studiu recent a demonstrat ca marii consumatori de bauturi alcoolice dezvolta mai frecvent aritmii decat cei care nu consuma alcool sau cei care il consuma ocazional; de asemenea, consumul unei cantitati mari de alcool intr-un timp scurt determina episoade de fibrilatie atriala
-consumul de stimulante ale activitatii cardiace (medicamente:teofilina,amfetamine, decongestionante ce contin pseudo-efedrina; droguri: cocaina, metamfetaminele; excesul de nicotina si cafeina).

Simptome

Simptomele fibrilatiei atriale sunt:
-palpitatii (senzatia de bataie a inimii mult mai repede si mai neregulat decat de obicei)
-puls neregulat
-dispnee (respiratie dificila, lipsa de aer) care apare mai ales in timpul efortului fizic sau a emotiilor puternice
-fatigabilitate(oboseala)
-ameteli, stare de confuzie
-senzatie de cap usor sau lesin
-dureri toracice (angina).
Fibrilatia atriala este frecvent diagnosticata in timpul unor consultatii medicale de rutina pentru ca majoritatea acestor pacienti sunt asimptomatici (nu au nici un simptom care sa sugereze fibrilatia atriala). Alti pacienti pot prezenta doar un puls neregulat. Fibrilatia atriala poate debuta cu simptome usoare, care se pot agrava rapid sau in cursul zilelor urmatoare. De aceea este important ca diagnosticul si tratamentul acestei afectiuni sa se faca cat mai rapid. Complicatii importante, ca accidentele vasculare cerebrale, insuficienta cardiaca si infarctul miocardic, pot apare inaintea diagnosticarii fibrilatiei atriale.

Tratament medicamentos

Decizia de administrare a medicamentelor in fibrilatia atriala se ia in functie de cauza aritmiei si de riscul de a dezvolta complicatii. Atunci cand cauza aritmiei este o boala cardiaca, tratamentul va fi unul de durata.
Medicamentele care controleaza frecventa cardiaca sunt administrate bolnavilor care au fibrilatie atriala persistenta. Ele includ beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu si digoxin. Studii recente au demonstrat ca aceste medicamente sunt preferabile celor antiaritmice, ca tratament de initiere pentru unele persoane, in special cele invarsta cu risc de accident vascular cerebral. Tot aceste studii au aratat ca medicamentele antiaritmice sunt scumpe, au frecvent efecte adverse si nu produc rezultate mai bune la acest grup de pacienti. De obicei medicamentele care controleaza frecventa cardiaca nu induc un ritm normal, dar impiedica inima sa bata la un ritm foarte rapid care poate fi periculos. Majoritatea pacientilor tolereaza un ritm cardiac neregulat daca frecventa este mentinuta intre 60 si 100 batai pe minut.
Medicamentele care controleaza ritmul cardiac (medicamente antiaritmice), ca de exemplu ibutilide (corvert) sunt folosite uneori in incercarea de a reveni la ritmul sinusal. Ele sunt folosite atunci cand medicamentele care controleaza frecventa cardiaca nu pot induce ritmul sinusal. Medicamentele anticoagulante, ca de exemplu warfarina (coumadine) sunt indicate celor cu fibrilatie atriala care au risc moderat sau crescut de accident vascular cerebral.
De retinut!
Unele din medicamentele de mai sus sunt folosite pentru a trata boala coronariana, infarctul miocardic si hipertensiunea arteriala. Un nou medicament anticoagulant numit ximelagatran, este testat pentru a vedea daca este la fel de eficient ca warfarina, daca reduce riscul de accident vascular cerebral si daca administrarea lui este sigura. Avantajul acestui medicament este ca in timpul administrarii nu este necesar sa se supravegheze timpul de coagulare sau tatonarea (tratamentul nu se face cu o doza standard de warfarina ci se incepe cu o doza mica care se creste treptat pana se ajunge la efectul dorit) dozelor administrate ca in cazul warfarinei.

Hipertensiunea arteriala (HTA)

Hipertensiunea arteriala este cea mai frecventa boala cardiovasculara. Valorile normale ale tensiunii arteriale nu trebuie sa depaseasca 140 mmHg pentru tensiunea arteriala sistolica si 85mm Hg pentru tensiunea arteriala diastolica. Aceste valori reprezinta limita superioara a normalului, dar valorile optime sunt chiar mai joase ( sub 130/80 mmHg)

Descriere

Hipertensiunea sau tensiunea arterială crescută este o afecţiune frecventă în care sângele exercită o presiune exagerată asupra pereţilor arteriali, ceea ce poate duce la complicaţii precum boli cardiace, accidente vasculare cerebrale şi insuficienţă renală.

Hipertensiunea poate fi consecinţa mai multor condiţii şi afecţiuni diverse sau poate reprezenta ea însăşi o afecţiune.

Forme ale hipertensiunii arteriale

Cand cauzele hipertensiunii sunt necunoscute, aceasta poata fi numita hipertensiune esentiala, hipertensiune primara sau idiopatica.

Cand alte afectiuni cauzeaza hipertensiune, se foloseste termenul de hipertensiune secundara.

Unele persoane au doar valoarea presiunii sistolice crescute si poarta numele de hipertensiune sistolica izolata. Foarte multi adulti in varsta sufera de aceasta afectiune si cauzeaza la fel de multe neplaceri ca si hipertensiunea in stadiul 2

Simptome Hipertensiune

Cresterea tensiunii arteriale este periculoasa pentru ca afecteaza structura si proprietatile vaselor de sange din intregul organism, cu importante consecinte negative. Cele mai importante organe afectate sunt creierul, inima si rinichii.

♦ Cresterea tensiunii arteriale peste valorile normale poate ramane mult timp asimptomatica si diagnosticul va fi pus tardiv, cand apar deja complicatiile. De aceea , tensiunea arteriala trebuie controlata periodic si tratata corespunzator, chiar in absenta simptomelor. Controlul trebuie sa fie riguros pentru intreaga populatie si mai ales la cei din familii de hipertensivi.

Cele mai frecvente simptome produse de cresterea tensiunii arteriale sunt:

  • Durerea de cap (cefaleea)
  • Tulburari de vedere (fosfene = stelute verzi)
  • Tulburari de auz (acufene = tiuituri in urechi)
  • Ameteli

HTA poate produce complicatii redutabile, invalidante pentru tot restul vietii sau mortale:

  • Accident vascular cerebral soldat cu paralizie sau deces
  • Infarct miocardic
  • Insuficienta renala

În unele cazuri hipertensiunea arterială poate fi atât de severă încât să pună imediat viaţa în primejdie şi ar trebui evaluată rapid.

Aceste cazuri sunt hipertensiunea arterială malignă (accelerată) şi crizele hipertensive.

Complicaţiile hipertensiunii netratate includ:
• Anevrismul;
• Boala arterială coronariană;
• Insuficienţa cardiacă;
• Crizele hipertensive;
• Insuficienţa renală;
• Hipertensiunea arterială malignă;
• Deterioarea anumitor organe;
• Accidentele vasculare cerebrale;
• Modificări ale vederii sau orbire.

Cauze posibile

• Alcoolismul;
• Anxietatea şi stresul;
• Boala valvulară aortică;
• Ateroscleroza (rigidizarea arterelor);
• Coarctaţia de aortă (îngustarea aortei);
• Leziunile cerebrale care cresc presiunea intracraniană ceea ce poate afecta capacitatea de reglare a tensiunii arteriale;
• Tulburări endocrine (hipertiroidism, sindrom Cushing, hiperparatiroidism);
• Febra;
• Afecţiuni renale (cancer renal, insuficienţa renală, hipertensiunea renovasculară, glomerulonefrita);
• Dureri severe precum cele apărute în cancer sau arsuri;
• Hipercolesterolemia (nivele crescute ale colesterolului în sânge);
• Deficitul de potasiu;
• Sarcina (hipertensiunea de sarcină, preeclampsia).

Medicamente şi substanţe care produc hipertensiune arterială:
• Cocaina;
• Metamfetamina;
• Antiinflamatoarele nesteroidiene;
• Contraceptivele orale sau alte medicamente hormonale;
• Medicamentele pentru tratarea răcelii;
• Decongestionantele nazale;
• Steroizi

Tratament

Scopul tratamentului este mentinerea valorilor TA sub 140/85 mmHg chiar in absenta simptomelor, pentru a evita aparitia complicatiilor.

N.B. Atat TA sistolica, cat si cea diastolica trebuie mentinute la valori normale. De exemplu daca TA este 130/90 mmHg, inseamna ca ea nu este corect tratata.

Regimul igieno-dietetic si corectia factorilor de risc sunt obligatorii in tratamentul HTA:

  • Se reduce la minimum consumul de sare (regim hiposodat); sarea produce cresterea TA atat prin retentia de apa, cat, mai ales, prin depunerea in peretii vaselor si alterarea structurii lor.
  • Se corecteaza obezitatea; simpla scadere in greutate poate duce la normalizarea valorilor TA in formele usoare,fara niciun medicament.
  • Se interzice fumatul; se corecteaza dislipidemia; se recomanda antrenament fizic regulat

Tratamentul cu medicamente

Acesta este introdus cand masurile de mai sus nu sunt suficiente pentru normalizarea valorilor TA. Exista foarte multe clase de medicamente, care reduc TA prin mecanisme diferite. Ele sunt prescrise in functie de particularitatile fiecarui pacient : varsta, boli asociate, severitatea HTA, toleranta, etc.

Principalele clase de medicamente folosite in tratamentul HTA sunt:

  • Diureticele: nefrix, indapamid, etc. Acestea elimina excesul de sare si apa din organism.
  • Blocante de calciu: nifedipin, amlodipina, etc. Acestea au actiune vasodilatatoare.
  • Beta blocantele: metoprolol, bisoprolol,etc. Acestea au actiune complexa, atat de protectie a inimii, cat si de blocare a actiunii si secretiei unor substante care determina cresterea TA.
  • Inhibitorii enzimei de conversie: captopril, enalapril, perindopril. Au de asemenea actiune complexa, vasodilatatorie si de protectie cardiaca si renala.
  • Sartanii: valsartan, telmisartan, candesartan, etc. Au aceleasi efecte ca si inhibitorii enzimei de conversie, dar actioneaza printr-un alt mecanism, fiind in general mai bine tolerati decat inhibitorii enzimei de conversie.
  • Medicamente cu actiune centrala: clonidina, rilmenidina. Sunt in general medicamente de rezerva, folosite in asociere cu celelalte in formele rezistente la tratament de HTA

Dislipidemia

Dislipidemia

Dislipidemia este una dintre afecțiunile care contribuie semnificativ la apariția sau agravarea  bolilor cardiace, în special a arterosclerozei.

Dislipidemia este un dezechilibru al nivelului de lipide din sânge.

Dislipidemiile favorizează producerea aterosclerozei, cardiopatiei ischemice, infarctului miocardic, hemoragiei cerebrale, arteriopatiei membrelor inferioare și a altor boli cardio-vasculare.

Recomandări nutriţionale

Specialiștii recomandă ca toate persoanele de peste 20 de ani să își determine profilul lipidic. Acest lucru înseamnă măsurarea nivelului colesterolului total, LDL colesterol, HDL colesterol, precum și cel al trigliceridelor.
Cel puțin o dată la 5 ani trebuie făcute aceste analize. De asemenea, trebuie știut faptul că și persoanele slabe pot avea colesterolul crescut. Dacă valorile obținute la prima determinare sunt anormale sau există factori de risc cardiovasculari asociați, atunci dozările trebuie făcute mai des, la indicația și sub controlul medicului.
Copiii care provin din familii cu risc crescut de boli cardiovasculare (părinți sau bunici cu colesterol crescut sau cu boli de inimă la vârste tinere, adică sub 55 de ani) ar trebui să-și controleze nivelurile de colesterol din sânge.

Dieta în dislipidemie

Dieta în regimul dislipidemiei permite scăderea în greutate şi reducerea colesterolului LDL, adaptarea aportului caloric în funcţie de necesităţi şi greutatea corporală, reducerea aportului de grăsimi saturate şi colesterol, crşterea aportului de fibre solubile, creşterea aportului de fitosteroli şi fitostanoli, creşterea aportului de antioxidanţi (fructe, legume).

Pacienții cu dislipidemii – Reguli de alimentaţie corectă

– să respecte obligatoriu cinci mese pe zi (3 mese principale și 2 gustari) la ore regulate;
– în timpul meselor trebuie evitat mânactul în grabă, înfulecatul, cititul, privitul la televizor;
– să consume de doua ori pe săptămână carne de pește;
– trebuie consumate maxim două gălbenușuri pe săptămână, de preferat fierte tari;
– trebuie evitate sosurile cu unt sau smântână;
– consumul de sare trebuie redus la aproximativ 5 grame pe zi;
– consumul de alcool trebuie evitat.

Cum se manifestă dislipidemia

Un pacient care suferă de dislipidemie are un nivel ridicat de lipide în sânge: fie colesterolul crescut sau un nivel mare al trigliceridelor, ori ambele. Dislipidemia poate să se manifeste fie prin hiperlipidemie – niveluri ridicate ale colesterolului total și lipoproteine cu densitate joasă (colesterolul „rău” LDL) – sau nivel scăzut de lipoproteine cu densitate mare (colesterolul „bun” HDL).

Principalele cauze ale dislipidemiei sunt cele primare (genetice) și cele secundare (stilul de viață). Cauzele genetice implică o predispoziție a organismului să producă prea mult colesterol „rău” si prea puțin „bun”. Stilul de viață poate conduce la o astfel de afecțiune dacă este caracterizat de un consum foarte mare de grăsimi saturate, prăjeli și alcool, dar si de sedentarism, anumite vicii precum fumatul ori administrarea pe perioade lungi a anumitor medicamente (estrogeni, corticosteroizi, contraceptive orale, medicamente antivirale pentru HIV etc.).

Displipidemia nu provoacă de regulă nici un simptom evident. Multe persoane se alarmează abia în momentul în care ajung la medic pentru investigații de rutină și se observă prin analize specifice, un nivel crescut al colesterolului. În cazurile foarte avansate însă, cantitatea mare de grăsime și trigliceride din sânge pot provoca depuneri de grăsime la nivelul pielii, precum in xantomatozele hiperlipidemice, mărirea ficatului sau a splinei, diverse tulburari neurologice( manifestate prin furnicături în mâini și picioare, de exemplu) și chiar pancreatită.

Diagnostic, tratament și complicații

Nivelurile de lipoproteine si, prin urmare, lipide, în special a colesterolului LDL, cresc ușor odată cu vârsta. În plus, nivelurile sunt în mod normal puțin mai mari la bărbați decât la femei, dar în cazul acestora din urmă cresc după menopauză.

Un nivel limită al colesterolului total este considerat de medici 200 mg pe dl de sânge. Dacă pacienții se situează constant sub această valoare, nu sunt motive de îngrijorare, decat daca voaloarea colesterolului bun LDL se situeaza sub 70; atunci  riscul de a dezvolta o boala de inima este foarte ridicat.

Dacă valoarea de 200 a colesterolului total este depășită, se realizează investigații suplimentare și se administrează un tratament adecvat.

Cât despre trigliceride, valoarea maximă este considerată 150 mg./dl. Persoanele cu valori mai mari, care au asociate și alte afecțiuni (diabet, boli renale, antecedente genetice de arteroscleroză) au un risc crescut de atac de cord sau accident vascular cerebral.
În primă instanță, terapia presupune reducerea greutății corporale, o dietă săracă în grăsimi saturate și exerciții fizice. Dacă astfel de schimbări nu dau rezultate, se recurge și la medicamente de reducere a nivelului lipidelor din sânge.

Nodul tiroidian

Nodul tiroidian

Nodulul tiroidian reprezinta o crestere anormala la nivelul tiroidei. Este o patologie foarte frecventa, afectand pana la 50% din populatie. Este mai frecvent la femei si la persoanele in varsta, dar poate sa apara la orice varsta, atat la femei cat si la barbati.

Majoritatea nodulilor tiroidieni sunt benigni, adica nu sunt cancer (pana la 95%); rar pot reprezenta un cancer tiroidian (aproximativ 5%). Nodulii benigni pot fi solizi, chistici (adica plini cu lichid) sau micsti (cu continut solid si lichidian).

Cauzele aparitiei lor nu sunt cunoscute cu exactitate, nu par sa fie transmisi genetic in familii. Este posibil ca hormonii estrogeni sa joace un rol in dezvoltarea lor, avand in vedere ca sunt de 4 ori mai frecventi la femei fata de barbati (dar aceasta legatura nu a fost inca demonstrata cu certitudine).

Un factor de risc bine cunoscut pentru aparitia nodulilor este  iradierea la nivelul gatului (de exemplu tratament pentru leucemie) mai ales in copilarie sau expunerea la iod radioactiv (de exemplu dupa accidentul de la Cernobil a crescut dramatic numarul de cancere tiroidiene la copii expusi). Ar putea fi implicati si unii factori de mediu lipsa de iod, lipsa de seleniu.

Simptome

Adesea nodulii tiroidieni sunt descoperiti intamplator la palpare sau in cursul unei ecografii. Uneori nodulii sunt mari si pot produce simptome prin compresia pe organele din vecinatate (pot aparea sufocare,  probleme la inghitire sau modificarea vocii).

Exista semna clinice care ridica suspiciunea de cancer tiroidian, acestea fiind urmatoarele:
– nodul care creste brusc in dimensiuni
– nodul dur la palpare, aderent la tesuturile din jur

– modificari de voce (raguseala)
– dificultati la inghitit

De asemenea pacientii de sex masculin, cei care au avut cancere de tiroida in familie, cei care au fost iradiati in copilarie au un risc mai mare de cancer.
Uneori pacientul poate prezenta durere acuta la nivelul gatului si aparitia unui nodul. Aceasta prezentare sugereaza hemoragie la nivelul unui nodul.

Majoritatea nodulilor tiroidieni nu modifica functia tiroidei (hormonii tiroidieni pe care ii dozam din sange sunt in limite normale) dar unii noduli pot fi functionali adica sa produca hormon in exces. Cantitatea de hormon produsa este dependenta de volumul nodulului astfel incat un nodul poate produce hipertiroidism si simptome clinice atunci cand dimensiunea sa depaseste 3 cm. In general se considera ca nodulii functionali (care induc hipertiroidism) nu sunt cancerosi. In cazul acestor noduli pe langa prezenta unei umflaturi la nivelul gatului, pacientul poate prezenta si palpitatii, puls rapid si uneori neregulat, insomnie, nervozitate, transpiratii excesive, intoleranta la caldura, scadere in greutate, mai multe scaune pe zi.

Recomandari Medicale

Nodulul tiroidian este diagnosticat, tratat si urmarit de medicul endocrinolog.

Uneori poate fi necesar si consult cardiologic (daca apar complicatii cardiace in cadrul hipertiroidismului – insuficienta cardiaca, fibrilatie atriala).

Daca este necesara interventie chirurgicala aceasta este efectuata de un chirurg generalist cu specializare pe patologia endocrina.
Administrarea de iod radioactiv se face in cadrul sectiilor de medicina nucleara.

Medicatia care poate fi utilizata in caz de hipertiroidism este medicatia antitiroidiana (carbimazol, metimazol, propiltiouracil) iar pentru controlul dimensiunilor nodulului tratamen cu hormon tiroidian, levotiroxina.

Eliminare a tiroidei

Glanda tiroidă

Glanda tiroidă este cea mai mare glandă situată la nivelul gâtului. Acesta este localizată în regiunea antero-laterală a gâtului. GLanda tiroidă are forma unui fluture cu doua aripi, fiind reprezentată DE un lob în stânga și un lob în dreapta care înconjoară traheea.

Funcția unică a tiroidei este de a face hormoni tiroidieni. Acest hormon are un efect aproape asupra tuturor țesuturilor din organism care crește activitatea celulară. Prin urmare, funcția tiroidei este de a reglementa metabolismul organismului.

În ultimele 2 decade, utilizarea pe scară largă a ultrasonografiei pentru evaluarea tiroidei şi regiunii cervicale a determinat o creştere dramatică a prevalenţei nodulilor tiroidieni clinic nepalpabili, estimată între 20 şi 76% în populaţia generală. Mai mult, 20-48% din pacienţii cu un singur nodul tiroidian palpabil au noduli suplimentari la evaluarea ecografică, fapt ce determină actual o epidemie de noduli tiroidieni, cu impact asupra practicii medicale. Nodulii tiroidieni sunt mai frecvenţi la persoanele în vârstă, la femei, în zonele de carenţă de iod şi la cei cu istoric de expunere la radiaţii.

Problemele frecvente ale tiroidei

Glanda tiroidă este predispusă la mai multe probleme distincte, dintre care unele sunt extrem de frecvente. Aceste probleme pot fi defalcate astfel:

– cele referitoare la producția de hormon (prea mult sau prea puțin),

– cele datorate creșterii glandei tiroide cauzând compresie pe structurile importante ale gâtului sau care apar pur și simplu ca o formațiune în gât,

– formarea de noduli care reprezintă motive de îngrijorare pentru prezența cancerului tiroidian,

– cele care sunt canceroase.

Boli ale glandei tiroide

Gușa.

O guşă tiroidiană este o extindere dramatică a glandei tiroide. Gușele sunt adesea eliminate din motive estetice sau, mai frecvent, pentru că  aceasta comprima alte structuri vitale ale gâtului, inclusiv traheea și esofagul făcând dificile respirația și înghițirea. Uneori, gușele pot crește piept, unde acestea pot provoca de asemenea probleme.

Cancerul tiroidian.

Cancerul tiroidian poate apărea la orice categorie de vârstă, deși apare cel mai frecvent după vârsta de 30, iar agresivitatea crește semnificativ la pacienții mai în vârstă. Cancerul tiroidian nu prezintă întotdeauna simptome; de multe ori, primul semn de cancer tiroidian este un nodul tiroidian.

Factori care sugerează creşterea riscului de potenţial malign:

-Vârsta mai mică 20 ani sau mai mare 70 ani

– Antecedente de iradiere la nivelul capului şi gâtului

– Disfonie, disfagie, tuse

– Nodul cu dimensiuni în creştere

– Nodul ferm sau dur, cu limite rău delimitate la palpare

– Adenopatie latero-cervicală

– Nodul fixat pe ţesuturile adiacente

– Sexul masculin

Nodulii tiroidieni solitari.

Există mai multe caracteristici ale nodulilor solitari ale tiroidei care îi fac suspecți de malignitate. Deși aproximativ 50% din populația poate avea un nodul tiroidian, majoritatea acestora sunt benigne. Ocazional, nodulii tiroidieni pot avea caracteristici de malignitate și necesită fie o biopsie, fie o excizie chirurgicală.

Hipertiroidismul.

Această afecțiune este caracterizată de prezența a prea mult hormon tiroidian. Metodele actuale folosite pentru tratarea unui pacient cu hipertiroidism sunt:  iodul  radioactiv, medicamente anti – tiroidiene sau intervenții chirurgicale. Fiecare metodă are avantajele și dezavantajele sale și este selectat pentru fiecare pacient în parte. De multe ori, este nevoie ca toate cele trei metode să fie folosite. Chirurgia este cel mai puțin folosită pentru a rezolva problemele cauzate de hipertiroidism.

Hipotiroidismul.

Această afecțiune este caracterizată de prea puțin hormon tiroidian și este o problemă frecventă. De fapt, hipotiroidismul poate fi prezent pe parcursul mai multor ani înainte de a fi diagnosticat și tratat. Există mai multe cauze ale acestei afecțiuni. Hipotiroidismul poate fi asociat chiar și cu sarcina. Tratamentul pentru toate tipurile de hipotiroidism este, de obicei, unul simplu.

Tiroidita.

Tiroidita este un proces inflamator continuu în glanda tiroidă. Tiroidita pot prezenta cu un număr de simptome cum ar fi febra și durerea, dar poate prezenta de asemenea constatări subtile de hipo sau hipertiroidism. Există o serie de cauze, unele mai frecvente decât altele.

Intervențiile chirurgicale ale tiroidei

Chirurgia tiroidiană este utilizată pentru tratamentul nodulilor tiroidieni, cancer tiroidian și hipertiroidism. In timpul acestei proceduri, o parte sau toată glanda tiroidă este eliminată.

În timpul intervenției chirurgicale, se face o incizie în piele. Mușchiul și alte țesuturi sunt trase deoparte pentru a expune glanda tiroidă.

Mulți oameni sunt externați din spital la o zi sau două după operație. Timpul petrecut în spital și recuperarea depind de vârstă și starea generală de sănătate, dificultatea operație sau prezența cancerului.

Chirurgia este utilizată pentru a trata problemele glandei tiroide în cazul în care:

– Cancerul tiroidian este prezent sau este suspectat.

– Un nodul benign este suficient de mare pentru a provoca probleme de respirație sau înghițire.

– Un nodul (chist) plin cu lichid recidivează după ce a fost golit o dată sau de două ori.

– Hipertiroidismul nu poate fi tratat cu medicamente sau iod radioactiv.

Chirurgia este rar utilizată pentru a trata hipertiroidismul. Acesta poate fi utilizată în cazul glandei tiroide care este atât de mare încât face înghițirea sau respirație dificilă. De asemenea, chirurgia este folosită în cazul cancerului tiroidian.

Totodată, se poate apela la chirurgie în cazul gravidelor sau în cazul în care medicamentele antitiroidiene nu sunt tolerate. În funcție de motivul operației, se poate îndepărta o parte sau întreaga glandă tiroidă. Chirurgia este rar utilizat pentru a trata hipertiroidie.

Tiroidectomia totală.

Chirurgul va elimina întreaga glandă și ganglionii limfatici din jurul glandei. Ambele secțiuni (lobi) ale glandei tiroide sunt de obicei îndepărtate.

Lobectomia tiroidiană.

Lobectomia tiroidiană implică lobectomie totală sau cvasitotală cu sau fără istmectomie; dacă trebuie completat cu o tiroidectomie, aceasta este mai uşor de realizat tehnic dacă istmul a fost în prealabil rezecat. După eliminare, nodului va fi examinat pentru a se vedea dacă există celule canceroase.

Tiroidectomia parțială.

Chirurgul va elimina un lob complet, istmul, și o parte din celălalt lob. Aceasta tehnică este utilizată pentru hipertiroidismul provocat de boala Graves.